Aplicațiile practice ale cunoștințelor și exemplele și situațiile din viața reală sunt elementele indicate cel mai frecvent de profesorii de liceu participanți la un sondaj realizat în primăvara anului 2026 atunci când au fost întrebați ce contribuie la implicarea elevilor în procesul de învățare. 73,5% dintre respondenți au indicat aplicațiile practice, 73,2% exemplele și situațiile din viața reală, iar 63,1% temele interdisciplinare, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de Editura Art Klett pe 4.000 de cadre didactice din învățământul liceal, conform unui comunicat de presă.
De precizat că în comunicatul privind rezultatele cercetării nu este menționat faptul că eșantionul de 4.000 de participanți ar fi reprezentativ pentru profesorii de liceu din România. În consecință, rezultatele descriu răspunsurile cadrelor didactice care au participat la sondaj și nu pot fi extrapolate la întreaga populație de profesori.
Sondajul apare într-un moment important pentru liceu, pentru că din această toamnă, elevii care intră în clasa a IX-a vor fi prima generație care va învăța după noile programe școlare, însă noile manuale tipărite nu vor fi disponibile la începutul cursurilor. Potrivit directorului Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, în cel mai bun caz variantele digitale ar urma să fie disponibile pe 7 septembrie, iar manualele tipărite ar putea ajunge în școli cel mai devreme în octombrie.
În ceea ce privește criteriile după care evaluează un manual, 62,8% dintre participanții la sondaj au indicat informațiile corecte din punct de vedere științific, 59,4% limbajul clar și accesibil și 58,7% corelarea dintre text și imagini. Creșterea progresivă a dificultății exercițiilor a fost indicată de 58,5% dintre respondenți, iar imaginile, graficele și schemele adaptate grupei de vârstă de 58,3%.
Cercetarea arată și că 78% dintre participanți preferă manuale echilibrate vizual, în care textul și elementele grafice se completează reciproc.
Manualul digital este considerat foarte util de 58% dintre respondenți, util de 26% și util doar ocazional de 13%. Dintre resursele digitale, exercițiile interactive au fost indicate de 80,8% dintre participanți, testele online de 78,6%, iar materialele video explicative de 77,1%.
Datele despre resursele digitale sunt relevante în contextul începutului de an școlar pentru clasa a IX-a, în condițiile în care elevii ar putea avea pentru o perioadă doar versiunile digitale ale noilor manuale, dacă acestea vor fi disponibile la termenul estimat de CNCE.
Sondajul conține și date despre dificultățile întâlnite de participanți în lucrul cu elevii care intră în liceu. 43% au indicat diferențele mari între nivelurile de pregătire ale elevilor, 28% lacunele în cunoștințele dobândite anterior, iar 10% lipsa motivației pentru învățare.
Pentru evaluarea nivelului inițial, 88,2% dintre participanții la sondaj spun că folosesc teste de evaluare inițială, 68,5% discuțiile și observația la clasă, iar 40,1% exerciții cu rol diagnostic.
Cei mai mulți dintre respondenți au o experiență îndelungată la catedră: 71% au peste 20 de ani de experiență, iar 22% au între 11 și 20 de ani.