Ce înseamnă rata de 70% “recomandată de OMS”, invocată de Cîmpeanu ca referință pentru vaccinarea angajaților din școli? Organizația Mondială a Sănătății: O țintă de vaccinare pentru populația tuturor țărilor, până la mijlocul lui 2022

Foto: © Elena Duvernay | Dreamstime.com

De când a impus pragul de 60% pentru rata de vaccinare a personalului din școli drept condiție pentru predarea față în față, ministrul Cîmpeanu a spus în mod repetat că aceasta este o etapă intermediară către un alt prag de vaccinare, de 70%. În privința acestuia, el a spus că este “cerut”, “propus” sau “recomandat” de către Organizația Mondială a Sănătății. Oficialul a menționat 70% atât din perspectivă generală, de “imunizare la nivel de grup”, cât și din cea a aplicării în mediul școlar. Cifra a fost vehiculată, ulterior, și de parlamentarul PSD Alexandru Rafila, tot ca recomandare OMS, dar mai veche. La întrebarea Edupedu.ro dacă acest procent are legătură cu vreo recomandare privind vaccinarea profesorilor, Organizația Mondială a Sănătății a precizat că aceasta este o țintă propusă la nivel global, anume ca 70% din populația tuturor țărilor să se vaccineze până la mijlocul anului viitor.

După ce a propus pragul de 60%, ministrul Cîmpeanu a oferit diverse explicații pentru această referință: de la faptul că “un prag trebuie să existe undeva” la calculul potrivit căruia s-au scăzut persoanele trecute prin boală dintr-o țintă de 70% pentru imunizarea de grup (vaccinare + trecere prin boală), țintă propusă, a repetat el, de Organizația Mondială a Sănătății. El a spus că această țintă ar fi fost “recomandată” de OMS la modul general, dar ar fi fost și un prag ce “trebuie atins” în mediul școlar, la cererea OMS. De fiecare dată, a lăsat de înțeles că această țintă are legătură directă cu obiectivele de vaccinare ale profesorilor, în context școlar.

Edupedu.ro a solicitat Organizației Mondiale a Sănătății să precizeze dacă recomandă o țintă de vaccinare de 70% în rândul personalului școlar, așa cum sugerează ministrul Sorin Cîmpeanu, sau dacă are alte ținte și recomandări în acest sens. OMS a răspuns, printr-un purtător de cuvânt, explicând detaliat recomandările și pozițiile sale cu privire la vaccinare. În context, Organizația a reamintit faptul că 70% este o țintă propusă de ea pentru vaccinarea populației la nivel global, până la mijlocul anului viitor (țintă propusă inclusiv de guvernul român, la nivel local, după întârzierile campaniei de vaccinare de anul acesta).

Precizările purtătorului de cuvânt OMS pentru Edupedu.ro și recomandările organizației privind vaccinarea în mediul educațional, pe larg:

“La nivel global, Organizația Mondială a Sănătății a cerut acțiuni pentru vaccinarea a 70% din populație în toate țările, până la mijlocul anului 2022. Această țintă este determinată de imperativele economice și sănătate privind stoparea pandemiei cât mai rapid posibil. Pentru aceasta, este nevoie de o vaccinare largă, începând cu populațiile cu grad ridicat de risc și alte grupuri prioritare, apoi toți adulții, iar ca următor pas – adolescenții. Țările sunt suverane în stabilirea politicilor lor pentru a atinge acest obiectiv și pentru a depune eforturi așa încât școlile să rămână deschise atât cât este posibil.

OMS recomandă ca profesorilor și altor angajați ai școlilor să li se ofere vaccin împotriva Covid-19 ca parte a grupurilor de populație-țintă în planurile naționale de vaccinare, asigurându-se vaccinarea populației vulnerabile – mai multe pe această temă aici.

În plus, copiii cu vârste de 12 ani și peste care au comorbidități ce-i plasează în situații de risc sporit de îmbolnăvire Covid-19 trebuie vaccinați. Asigurarea unor îmbunătățiri în mediul școlar, printr-o ventilare mai bună a sălilor de clasă, dimensiuni reduse ale claselor acolo unde este posibil, distanțare fizică și testare regulată a copiilor și a personalului sunt alte acțiuni importante.

Pentru ca școlile să rămână deschise și sigure, OMS, UNICEF și UNESCO au sprijinit un set de opt recomandări la nivel de experți, dezvoltate de Grupul European OMS de Consiliere Tehnică pe tema Educației în timpul pandemiei Covid-19. Adresate celor 53 de state membre ale Regiunii Europene a OMS, acestea sunt:

  1. Școlile să fie printre ultimele locuri care se închid și primele care se redeschid
  2. Să fie aplicată o strategie de testare
  3. Să se asigure măsuri eficiente de control al riscurilor
  4. Să fie protejată bunăstarea mintală și socială a copiilor
  5. Să fie protejați copiii cei mai vulnerabili și marginalizați
  6. Să fie aduse îmbunătățiri mediului școlar
  7. Să fie implicați elevii și adolescenții în procesul de luare a deciziilor
  8. Să fie implementată o strategie de vaccinare astfel concepută încât să îi țină pe copii la școală.

Pe scurt, vaccinurile împotriva Covid-19 sunt un instrument vital, alături de altele, pentru a ține sub control transmisia virusului și pentru a pune capăt pandemiei. Dar, singură, vaccinarea nu este suficientă, iar țările nu se pot baza doar pe succesul programelor de vaccinare. Dacă vom continua să creștem rata de vaccinare și să urmăm toate măsurile sociale și de sănătate publică, atunci vom limita cazurile grave și decesele, vom diminua presiunea exercitată asupra sistemelor de sănătate și vom ține școlile și economiile deschise. Toate acestea vor contribui la controlul virusului și la sfârșitul pandemiei.”

Notă suplimentară. OMS a emis, în ultimul an și jumătate, diverse seturi de recomandări și politici privind combaterea Covid-19 și mediul educațional. Unul dintre aceste documente, intitulat “Învățarea în vremea Covid-19”, emis în martie a.c., după începerea campaniilor de vaccinare, afirmă, în context educațional, cu privire la vaccinare: “Abordarea vaccinării la nivelul unor populații întregi oferă cea mai bună șansă de reducere a mortalității și a numărului de cazuri grave, reducând la minimum impactul negativ asupra bunăstării educaționale, mentale și sociale a copiilor și tinerilor”. La întrebarea Edupedu.ro dacă se păstrează această recomandare de abordare a vaccinării la nivelul unor populații întregi, OMS a răspuns astfel, prin purtătorul de cuvânt:

Foto: © Elena Duvernay | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version