Ce se întâmplă cu împrumuturile guvernamentale pentru studii în Marea Britanie. Simon Parker, expert britanic stabilit în România: Sfatul meu pentru elevi este să nu mai încerce să-și trimită aplicațiile, până când nu se face un anunț

1.863 de vizualizări
Foto: Pixabay

În contextul suspendării depunerii de aplicații pentru împrumuturile de studii în Marea Britanie, Edupedu.ro a vorbit despre opțiunile elevilor români, cu un expert britanic stabilit în România și care îi ajută pe tinerii din țara noastră să intre la cele mai prestigioase universități britanice. Simon Parker de la Albion International Study, care a trimis sute de elevi români la Oxford, Cambridge, LSE, King’s College și alte universități, spune că tinerii trebuie doar să aștepte câteva zile fiindcă o soluție urmează să fie comunicată de autoritățile britanice la data de 1 aprilie.

„Formularele pentru a aplica la împrumutul de student au fost postate de guvernul britanic pe pagina Student Finance la mijlocul lunii februarie, la fel ca în anii trecuți, deci înainte să se răspândească noul coronavirus în toată lumea. Până acum, sistemul era unul destul de simplu: studenții completau formularul EU20n la care adăugau datele de contact ale unei persoane cu statut academic sau profesional în domeniul în care aplică și care poate confirma că documentele de identificare ale elevului sunt reale. Cele trei documente sunt trimise apoi, într-un singur plic, către Students Loans Company, în Darlington, prin Poșta Română sau prin curier. Reprezentanții companiei verifică documentele primite și apoi trimit o scrisoare elevului pentru a confirma acordarea împrumutului sau pentru a cere informații suplimentare de la el”, a explicat Simon Parker pentru Edupedu.ro.

Procesul de aplicare pentru împrumuturi era, astfel, în plină desfășurare atunci când pandemia de coronavirus s-a extins și în Europa, paralizând traficul aerian și transportul.

„Problema anul acesta a fost că de pe 18 martie, nu s-a mai putut trimite nicio scrisoare din România spre Marea Britanie. Am discutat cu membrii echipei care se ocupă de aplicațiile cetățenilor europeni ca să le comunic problema, iar ei mi-ar spus că deja caută soluții. Mai exact, vor să le permită elevilor din UE să aplice online, dar e puțin probabil ca o măsură concretă să fie comunicată înainte de 1 aprilie. Cel mai probabil, vor anunța decizia pe pagina de Facebook a Student Finance England și pe site-ul Student Room”, a explicat Parker.

Din cauza aceasta, profesorul britanic îi sfătuiește pe elevii români să nu mai trimită, momentan, nicio scrisoare către Marea Britanie și să aștepte decizia pe care o va comunica Student Loans Company.

„Sfatul meu pentru elevi este să nu mai încerce să-și trimită aplicațiile până când nu se face un anunț. Dacă le-au trimis deja și nu au primit încă o confirmare, atunci îi sfătuiesc să sune echipa de la Student Loans Company, departamentul pentru studenții UE, la numărul de telefon 0044 141 243 3570. Reprezentanții companiei o să-i ajute imediat și le pot confirma dacă au primit sau nu aplicațiile lor”, a mai spus Simon Parker.

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cred că factorul politic nu trebuie să ajungă la nivel de școală, spune ministrul Daniel David: Va trebui ca în metodologia de concurs să protejăm directorii care câștigă concursul de astfel de influențe politice

Mesaj puternic al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, de susținere a directorilor care au dat concurs pe post și care au presiuni politice. În conferința de presă de la…
Vezi articolul

Am primit viabilitate pe 18 ore, dar în momentul de față rămân fără 4 ore, deci primesc 16 ore, spune o profesoară: Dacă nu se vor găsi 4 ore, îmi pierd viabilitatea? / Kallós Zoltán, secretar de stat: N-aveți cum să rămâneți cu 16 ore, în condițiile în care norma dumneavoastră ar trebui să fie de 20 de ore

O profesoară a adus în atenție că a primit viabilitate de la 1 septembrie 2025 pe 18 ore, dar rămâne fără 4 ore, în contextul creșterii normei didactice de predare.…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2024, publicate de Ministerul Educației – descarcă modele de teste la Română, Matematică și Limba maternă

Modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2024 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, din subordinea Ministerului Educației. Elevii de clasa a VIII-a, care susțin anul acesta…
Vezi articolul

DOCUMENT Zilele libere de 1-5 iunie se acordă și se plătesc tuturor angajaților din Educație, indiferent dacă sunt în grevă sau nu – precizări de la sindicate, care acuză că sunt presiuni în școli pe profesori să renunțe la protest dacă vor libere

Zilele libere din perioada joi, 1 iunie – luni, 5 iunie se acordă și sunt plătite pentru toți angajații din Învățământ, chiar dacă sunt în grevă sau nu, atrag atenția…
Vezi articolul