Cele mai slabe licee din București, după rezultatele de la Bacalaureat 2019 – raport al Inspectoratului Școlar

28.642 de vizualizări
Programul after-school
Programul after-school SURSA: pexels.com
Liceele cu cele mai slabe rezultate la Bacalaureat 2019 au fost clasificate după o serie de 7 „criterii de performanță și succes” stabilite de Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Lista consultată de Edupedu.ro este inclusă în raportul numit „Analiza rezultatelor la Bacalaureat iunie-iulie – 2019”. Spre deosebire de raportul din 2018, în cel de anul acesta, în afară de clasament, nu există nicio altă analiză sau interpretare a acestor rezultate.

În București s-au înscris la Bacalaureat 2019, din promoția curentă, 12.513 elevi. Dintre ei, s-au prezentat la examene 12.276 de elevi. Au fost absenți, așadar, 237 de elevi. Raportul consemnează încă 3 elevi eliminați din examen și 2.111 elevi care au fost respinși pentru că nu au luat media 6, necesară. Cei 10.162 de candidați reușiți înseamnă o promovare de 82,78%.

Pe sectoare, promovarea a fost în ordine descrescătoare exact ca numerotarea sectoarelor, de la cea mai mare în Sectorul 1 (88,83%), la cea mai mică în Sectorul 6 (75,36%). Lucrurile stau diferit față de anul 2018, când Sectorul 2 conducea cu o rată de 85,83%, urmat de Sectorul 4 85,29%, pe locul al treilea era Sectorul 1 (84,72%), apoi Sectorul 3 (78%), Sectorul 5 (73,09%) și Sectorul 6 (70,86%). De remarcat, în schimb, rate de promovare în creștere pentru toate sectoarele, cu excepția 2 și 4, care au înregistrat scăderi.

Autorii precizează că materialul „s-a realizat pe baza rezultatelor obținute de elevii din seria curentă din Municipiul București la Bacalaureat sesiunea iunie-iulie 2019. Sursele de date au fost aplicațiile SIIIR, Bacalaureat 2019”

  • Cele mai slabe licee din Sectorul 1, după analiza ISMB a rezultatelor de la Bacalaureat 2019
  1. Colegiul Tehnic “Mircea cel Bătrân” – 2.21
  2. Colegiul Tehnic de Aeronautică “Henri Coandă”- 2.14
  3. Colegiul Tehnologic “Viaceslav Harnaj” – 1.88
  4. Colegiul Tehnic Mecanic “Griviţa” – 1.87
  5. Liceul FEG – 1.13

În Sectorul 1 au fost luate în calcul pentru acest clasament 31 de unități de învățământ, acestea fiind ultimele 5, în ordinea descrescătoare a punctajului obținut din analiza ISMB.

  • Cele mai slabe licee din Sectorul 2, după analiza ISMB a rezultatelor de la Bacalaureat 2019
  1. Liceul Tehnologic ”Nikola Tesla” – 1.92
  2. Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” – 1.78
  3. Liceul Tehnologic “Ion I.C. Brătianu” – 1.71
  4. Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau” – 1.48
  5. Liceul Tehnologic Special nr. 3 – 1.05

În Sectorul 2 au fost luate în calcul pentru acest clasament 27 de unități de învățământ, acestea fiind ultimele 5, în ordinea descrescătoare a punctajului obținut din analiza ISMB.

  • Cele mai slabe licee din Sectorul 3, după analiza ISMB a rezultatelor de la Bacalaureat 2019
  1. Liceul Tehnologic Theodor Pallady – 2.36
  2. Liceul Tehnologic “Elie Radu” – 2.17
  3. Colegiul Tehnic “Costin D. Nenițescu” – 2.14
  4. Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” – 2.13
  5. Liceul “Profesia” – 1.57

În Sectorul 3 au fost luate în calcul pentru acest clasament 18 unități de învățământ, acestea fiind ultimele 5, în ordinea descrescătoare a punctajului obținut din analiza ISMB.

  • Cele mai slabe licee din Sectorul 4, după analiza ISMB a rezultatelor de la Bacalaureat 2019
  1. Colegiul Naţional de Arte “Dinu Lipatti” – 3.76
  2. Liceul Tehnologic “Mircea Vulcănescu” – 3.39
  3. Liceul Tehnologic de Metrologie “Traian Vuia”- 2.04
  4. Colegiul Tehnic ”Petru Rareș” – 1.57
  5. Liceul Tehnologic “Dacia” – 1.55

În Sectorul 4 au fost luate în calcul pentru acest clasament 14 unități de învățământ, acestea fiind ultimele 5, în ordinea descrescătoare a punctajului obținut din analiza ISMB.

  • Cele mai slabe licee din Sectorul 5, după analiza ISMB a rezultatelor de la Bacalaureat 2019
  1. Colegiul Economic “Viilor” – 2.89
  2. Colegiul Tehnologic “Grigore Cerchez” – 2.44
  3. Liceul Tehnologic “Dimitrie Gusti” – 1.92
  4. Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară “Dumitru Moţoc” – 1.91
  5. Colegiul Tehnic Energetic – 1.86

În Sectorul 5 au fost luate în calcul pentru acest clasament 9 unități de învățământ, acestea fiind ultimele 5, în ordinea descrescătoare a punctajului obținut din analiza ISMB.

  • Cele mai slabe licee din Sectorul 6, după analiza ISMB a rezultatelor de la Bacalaureat 2019
  1. Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” – 2.47
  2. Colegiul UCECOM “Spiru Haret” – 2.33
  3. Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” – 2.21
  4. Liceul Tehnologic “Petru Poni” – 1.89
  5. Colegiul Tehnic “Carol I” – 1.36

În Sectorul 6 au fost luate în calcul pentru acest clasament 18 unități de învățământ, acestea fiind ultimele 5, în ordinea descrescătoare a punctajului obținut din analiza ISMB.

Punctajele sunt obțiunute din corelarea a șapte criterii numite ”criterii de performanță și succes” la fiecare liceu în parte, se arată în raport.

Criteriul 1 – Rata de promovare la BAC – adică numărul candidaților cu media la Bacalaureat mai mare sau egală cu 6 raportat la numărul de candidați prezenți.

Criteriul 2 – Rata de success a absolvirii. Asta înseamnă numărul candidaților cu media la Bacalaureat mai mare sau egală cu 6, raportat la numărul de candidați înscriși în clasa a XII-a.

Criteriul 3 – Rata de absolvire – Nr. absolvenților clasei a XII-a raportat la numărul de candidați înscriși în clasa a XII-a.

Criteriul 4 – Rata de prezență la Bacalaureat – Numărul absolvenților prezenți la Bacalaureat raportat la numărul de candidați înscriși.

Criteriul 5 – Rata mediilor între 9 și 9,50 – Ponderea mediilor mai mari sau egale cu 9 și mai mici decât 9,50 din numărul candidaților prezenți

Criteriul 6 – Rata mediilor între 9,50 și10 – Ponderea mediilor mai mari sau egale cu 9,50 și mai mici decât 10 din numărul candidaților prezenți

Criteriul 7 – Rata mediilor de 10 – Ponderea mediilor de 10 din numărul candidaților înscriși prezenți

Analiza celor de la ISMB nu mai cuprinde anul acesta niciun cuvânt despre factorii care au dus la rezultatele obținute de elevii claselor a XII-a la Bacalaureat din anul 2019. Anul trecut, aceeași analiză prezenta succint acești factori, menționând că ”nu îi și ierarhizăm, deoarece nu avem o analiză a acestora”. Iată care erau:

  • Interesul elevilor pentru promovarea Bacalaureatului,
  • Modalitatea de organizare a programelor de pregătire a elevilor pentru susținerea probelor de Bacalaureat, la nivelul unităților școlare,
  • Colaborarea și comunicarea între familie și școală
  • Percepția diferită a gradului de dificultate a subiectelor de la probele Bacalaureatului,
  • Posibilitatea de a lucra fără a avea Bacalaureatul promovat etc.
  • Lipsa viziunii și a practicilor aferente pentru susținerea BAC-ul în mod diferențiat.

FOTO: pexels.com


3 comments
  1. 1. Cât de greu este de observat că (aproape) toate liceele care apar în acest „clasament” sunt din rândul acelora (puține) care asigură absolvenților cunoașterea unei meserii, o calificare reală?
    2. Cât de greu este de observat că nici măcar unul dintre „criteriile” de clasificare nu se referă la formarea profesională, crearea unor competențe profesionale, asigurarea unei calificări, oferirea unei șanse absolvenților de a se încadra în muncă și de a realiza un venit?

    Pe o piață a forței de muncă total dezechilibrată, aceste licee sunt singurele care vin cu o ofertă și tocmai ele sunt cele mai blamate. Simplul fapt că, de decenii, la zeci de module tehnice incluse de Minister în planurile de învățământ, oferta de manuale este de sub 10%, că elevii învață în condiții medievale, fără cărți, culegeri, echipamente suficiente … nu vorbește oare limpede despre cum, concurând singur pe piața politicilor, educaționale planurilor, de învățământ curriculei și autorizării manualelor și mijloacelor educaționale … Ministerul Educației ocupă un penibil și foarte, foarte jos nivel ultim?
    Da, sunt școli „de top”, din care absolvenții ies cu medii mari la bacalaureat … dar ce știu aceștia cu adevărat, ce știu să facă efectiv, dacă ați fi angajator … pentru ce le-ați plăti fie și salariul minim? Doar pentru o diplomă emisă de un minister total dezinteresat, chiar disprețuitor față de tehnic?
    Ce ne învață Ministerul?
    „bacalaureatul tehnologic, cu care nu vor putea merge la facultate” (atunci, la ce bun?)
    „elevii cu medii sub cinci, la profesională” (ca să învețe să programeze mașinile CNC, să monteze, întrețină și repare aerul condiționat, automobile, să sudeze, sau să devină mult căutații angajați de la restaurante, coafuri, centre de sănătate…?)

    1. Aveti dreptate. La liceele tehnologice vin multi elevi pentru a se pregati intr-o meserie si-i intereseaza mai putin bacalaureatul. Multi elevi , absolventi ai invatamantului profesional, urmeaza cursurile unui liceu la seral, deoarece angajatorul cere ca sa fie absolvent de liceu, nu neaparat sa promoveze bacalaureatul.
      O alta problema este modul de calcul a procentului celor care promoveaza bacalaureatul. Calculul ar trebui sa cuprinda raportul dintre cei care iau bacalaureatul si absolventii cl. a XIIa, nu a celor care se inscriu la Bac. Exista licee la care profesorii lasa elevii corigenti tocmai pentru a nu se inscrie la Bac., pentru ca, spun ei, scade promovabilitatea.
      Problemele cele mai grave, la liceele tehnologice, sunt: lipsa materialului didactic, a manualelor, a dotarilor pentru specialitate si dezinteresul agentilor economici in a se implica in pregatirea reala a viitorilor absolventi.

      1. Criteriile 2, 3, 4 se refera exact la ceea ce reclamati ca nu se ia in considerare. Aaaa… ar mai trebui criteriul procent din cati au fost inscrisi in clasa a 9a si cati au terminat clasa a 12a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Noile planuri-cadru pentru liceu nu vor fi gata nici anul acesta, nici anul viitor, anunță ministrul Educației: Așteptăm rezultatele școlilor-pilot, astfel încât să avem planuri-cadru pentru liceu

Noile planuri-cadru pentru liceu nu vor fi implementate nici anul acesta, nici anul viitor, potrivit declarațiilor ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, făcute joi la Guvern. Oficialul amână astfel aplicarea reformei curriculare…
Vezi articolul

Bacalaureat 2021. Din tematica de examen s-a scos mult mai puțin față de cât s-a scos anul trecut, anunță ministrul Educației: Avem înscriși cu 22.000 de candidați mai puțini ca anul trecut / O să afecteze în mod semnificativ și activitatea universităților

Pentru Bacalaureat „din tematica de examen s-a scos mult mai puțin față de cât s-a scos anul trecut”, a declarat ministrul Educației la conferința Consiliului Național al Rectorilor. Sorin Cîmpeanu…
Vezi articolul
educația digitală

Mărturia unui profesor dintr-un “mare liceu” din București: Monica Anisie a pus unele putori la treabă. Profesorii care nu se duceau la ore la timp sau cei obosiți după meditații sunt acum în online

„Monica Anisie a pus unele putori la treabă”, scrie o profesoară dintr-un „mare liceu” din București într-un mesaj primit de Edupedu.ro. Aceasta susține că măsurile privind obligativitatea orelor online, luate…
Vezi articolul