Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate

1.562 de vizualizări
Foto: Radu Tuta/Agerpres Foto – colaj Edupedu
Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Lipsa declarațiilor vine pe fondul unei perioade tensionate în educație, marcată de nemulțumiri sindicale legate de măsurile de austeritate și de efectele legislației recente asupra personalului din învățământ. În ultimele luni, sindicatele din educație i-au transmis scrisori deschise președintelui și i-au solicitat intervenții publice pe tema finanțării sistemului și a impactului măsurilor bugetare. Recent acestea au anunțat că se pregătesc de grevă.

Președintele Nicușor Dan a avut, în repetate rânduri, poziționări publice critice privind subfinanțarea educației, nivelul burselor, ratarea fondurilor europene pentru cercetare sau calitatea generală a sistemului de învățământ, subiecte asupra cărora a anunțat anterior că își dorește „discuții cu datele pe masă” și soluții concrete. Însă sindicatele au remarcat faptul că deși li s-a promis că la două luni de la debutul cursurilor din acest an școlar vor avea această analiză la Cotroceni, nici până acum nu a avut loc.


1 comment
  1. E bine, măcar le este rușine…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Carmen Tică, directoarea Colegiului Național Pedagogic „Elena Cuza”, despre orele remediale: Mulți părinți ne-au întrebat «de ce sunt obligatorii? Doar pentru că profesorii trebuie să mai aibă două ore în plus?»

Carmen Tică, directoarea Colegiului Național Pedagogic „Elena Cuza” din București, a vorbit despre faptul că mulți părinți au întrebat de ce sunt obligatorii orele de activitate remedială la clasele primare.…
Vezi articolul

Zeci de profesori și specialiști în drept, alături de reprezentanți ai societății civile, solicită înființarea unei comisii parlamentare comune pentru revizuirea Constituției: „Este necesară o dezbatere chibzuită, fundamentată științific și transparentă”

Cadre didactice, specialiști și pasionați de drept constituțional, precum și reprezentanți ai societății civile din România le solicită, printr-un apel public, parlamentarilor să ia în considerare înfiinţarea unei Comisii speciale…
Vezi articolul

Prim-ministrul Ilie Bolojan îi mulțumește lui Daniel David pentru „sacrificiul pe care l-a făcut personal”: Nu este foarte ușor în aceste luni să fii ministru. Să nu credeți că David a fost susținătorul măsurilor din educație, dar n-a avut ce să facă

Premierul Ilie Bolojan i-a mulțumit lui Daniel David pentru „sacrificiul pe care l-a făcut personal”. „În momentul în care ajungi ministru sau premier și vii cu o autoritate, cum a…
Vezi articolul

Radu Szekely, consilierul ministrului Daniel David, atac la adresa președintelui Academiei Române care i-a numit „toboșari ai vremurilor noi” pe criticii programei de română: Aleg să fiu toboșar, nu trompetist!

Radu Szekely, consilier onorific al ministrului Daniel David, îi răspunde dur președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop. „În problema programei de Limbă și Literatură Română de clasa a IX-a, aleg…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Școlile pot planifica concediul de odihnă pentru personalul didactic auxiliar și administrativ 2026, după ce aplicația de salarizare a fost actualizată / Precizările primite de către unitățile de învățământ

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document ajuns în școli. Una dintre noutăți se referă la planificarea concediului de odihnă pentru personalul didactic auxiliar…
Vezi articolul