Cerințele minime de formare în cadrul studiilor universitare de Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Asistență medicală, Moașe, Medicină Veterinară și Arhitectură – actualizate printr-o hotărâre adoptată joi de Guvern

1.430 de vizualizări
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
O hotărâre de guvern ce actualizează cerințele minime de formare pentru o serie de programe de studii universitare, inclusiv cele de Medicină, Farmacie sau Arhitectură, a fost adoptată în ședința de joi a Executivului Bolojan. Actul normativ, care abrogă o hotărâre care acoperea de 10 ani aceste studii, actualizează condițiile de formare „în concordanță cu cele mai noi reglementări în materie de la nivelul Uniunii Europene”, arată guvernul.

Potrivit acestuia, actul normativ vizează cerințele minime de formare pentru programele din șapte sectoare: Medicină, Medicină dentară, Farmacie, Asistență medicală generală, Moașe, Medicină veterinară și Arhitectură. El conține „dispoziții privind condițiile minime de formare, în termeni de durată (ani, ore), credite BCTS, cunoștințe, competențe, abilități și discipline pentru aceste categorii profesionale, reglementate anterior prin HG 469/2015, care se abrogă”.

Despre aceste schimbări, Edupedu.ro a scris pe larg în iulie, când proiectul de HG a fost pus în transparență – detalii mai jos.

Acum, Guvernul explică nevoia legislativă de actualizare a cerințelor minime pentru aceste studii:

  • „În cazul profesiilor de medic dentist, farmacist și asistent medical generalist, noul act normativ aprobat de Guvern transpune modificările aduse la nivelul UE condițiilor minime de formare prin Directiva delegată (UE) 2024/782, cu termen de transpunere 4 martie 2026, iar în cazul profesiei de medic veterinar sunt transpuse modificările aduse prin Directiva delegată (UE) 2025/1223, cu termen de transpunere 10 aprilie 2027.
  • Pentru profesiile de medic, moașă și arhitect, actul normativ preia dispozițiile aferente din HG nr. 469/2015, care se abrogă.
  • Condițiile minime de formare reprezintă criterii minime obligatorii de autorizare și acreditare pentru programele de studii universitare de licență, respectiv, pentru standardele specifice privind evaluarea externă a calității academice a programelor de studii universitare de licență, publicate pe site-ul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior

Schimbări introduse prin noua HG, după cum Edupedu.ro a scris în iulie:

  • documentul include prevederi pentru o componentă de digitalizare extinsă: sunt introduse explicit discipline precum „tehnologii digitale în medicină și farmacie”, „stomatologie digitală”, „e-sănătate”, , „gestionarea datelor digitale”.
  • La Farmacie, apar farmacia clinică, farmacogenomica, farmacoeconomia, utilizarea tehnologiei informației.
  • La Stomatologie, discipline noi sunt gerodontologia, implantologia orală, managementul cabinetului stomatologic, sănătatea publică dentară și îngrijirea colaborativă în stomatologie.
  • În ceea ce privește Arhitectura, structura este similară – include prevederi despre sustenabilitate, armonizare cu mediul și funcționalitatea spațiilor.
Citește și:
PROIECT Cerințele minime de formare în universitățile de Medicină, Farmacie și Arhitectură – actualizate după 10 ani. Cursuri de e-sănătate și stomatologie digitală, printre noutăți

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Orarul elevilor și copiilor din București, pentru școala online, le va fi trimis acestora de toate școlile și grădinițele până miercuri, 21 octombrie – Planul de măsuri ISMB

Toate școlile primare și gimnaziale, grădinițele și liceele sau școlile postliceale, private sau publice, vor trimite orarul cursurilor online elevilor și copiilor din București, până miercuri, 21 octombrie, potrivit Planului…
Vezi articolul

Directoarea Maria Lidia Șorop, despre evaluarea anuală a profesorilor: Performanță se face și de la nota 5 spre nota 6. Și acolo e muncă multă cu acel elev. Performanță e și de la 9 la 10. E foarte greu să stabilești cine face performanță

Maria Lidia Șorop, directoarea Colegiului Național „Matei Basarab” din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „e foarte greu să stabilești cine face performanță”. Aceasta a spus că „performanță se…
Vezi articolul

Rezultatele de la admiterea la școlile de poliție, de pompieri și de jandarmi au fost afișate, cursurile încep din 30 ianuarie / Viitorii polițiști trebuie să aducă de acasă „7 caiete studențești a 100 file și 1 caiet dictando a 48 file fără spire”, jandarmii și „trusă de geometrie”, iar pompierii câte „o cutie de creioane colorate și un top de coli A4”

Școlile postliceale din subordinea Ministerului de Interne au afișat rezultatele finale după admiterea care a avut loc în ultima parte a anului trecut, în perioada octombrie-decembrie. Rezultatele au fost afișate…
Vezi articolul