Coduri QR – “armă” în protestele sindicaliștilor din Franța față de lipsa soluțiilor pentru criza de cadre didactice din școli, în plin val 5 al pandemiei

403 vizualizări
Foto: Captură YouTube – France 3 Occitanie
Sindicatele din învățământ dintr-un departament din sudul Franței au lansat o acțiune inedită de protest față de faptul că autoritățile nu asigură profesori care să-i înlocuiască pe cei nevoiți să lipsească de la ore, din cauza Covid-19, în plin val 5 al pandemiei, potrivit rețelei de radio France Bleu. Sindicaliștii apelează la un QR code pe care părinții îl pot folosi pentru a semnala autorităților problema absenței profesorilor.

În fața școlilor din departamentul Pyrénées-Orientales sunt plasate afișe ce includ un cod QR și un îndemn ca părinții să scaneze acel cod, în cazul în care profesorii care absentează la orele elevilor nu au suplinitori. Codul trimite la un formular pe care părinții îl pot completa pentru a semnala problema autorităților din învățământ, autorităților locale, inspectoratului local.

Acțiunea a fost organizată în condițiile în care valul 5 al pandemiei a produs tulburări majore în școli, în acest departament din sudul Franței peste 200 de clase rămânând fără profesori în ultima săptămână din ianuarie, fără ca autoritățile să asigure soluții pentru astfel de situații, calificate de sindicate drept “scandaloase”.

Potrivit organizatorilor, scopul acțiunii nu este acela de a supraîncărca autoritățile “sub un munte de emailuri”, ci să le facă să înțeleagă faptul că există o problemă reală, care are nevoie de soluții.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Noi relaxări ale restricțiilor: liber la pelerinaje religioase, pot fi organizate competiții sportive, concerte și evenimente – pilot doar pentru spectatorii vaccinați, care au avut Covid sau au test negativ. Nicio modificare la școli

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că guvernul a adoptat luni o hotărâre de guvern pentru prelungirea cu o lună a stării de alertă începând cu…
Vezi articolul

UPDATE Simion Hăncescu, FSLI, după întâlnirea cu premierul Ciolacu și mai mulți miniștri: Legea salarizării nu se face în 2023, trebuie să găsim soluții pentru Educație de la 1 ianuarie. Încă nu avem soluții clare / Marius Nistor, FSE: Guvernul trebuie să-și facă niște analize și să ia o decizie în privința inechităților salariale

UPDATE: Guvernul a anunțat că s-au găsit soluții privind eliminarea inechităților salariale, dar rămâne deschis dialogul în privința majorărilor salariale de la 1 ianuarie, în lipsa legii salarizării. Liderii sindicali…
Vezi articolul