Mai multe asociații ale elevilor îi solicită preşedintelui Iohannis să trimită spre reexaminare noile legi ale educaţiei, „având în vedere dezastrul Legii învăţământului preuniversitar şi discriminarea elevilor prin dubla admitere la liceu“

455 de vizualizări
Foto: Octav Ganea / INQUAM Photos
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Timiş (AETm), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc) şi Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) îi solicită preşedintelui României Klaus-Werner Iohannis să trimită spre reexaminare noile legi ale educaţiei, potrivit unui comunicat de presă.

„Având în vedere dezastrul Legii învăţământului preuniversitar, lipsa unei viziuni coerente cu privire la viitorul educaţiei, precum şi discriminarea elevilor prin dubla admitere la liceu, considerăm necesară trimiterea lor spre reexaminare, în vederea respectării interesului superior al elevului“, se precizează în comunicat.

Redăm comunicatul Asociaţiilor Elevilor 

„Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Timiş (AETm), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc) şi Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) solicită E.S. Preşedintele României Klaus-Werner Iohannis să trimită spre reexaminare noile legi ale educaţiei.

Curtea Constituţională a respins obiecţiile de neconstituţionalitate ridicate de Grupul Parlamentar USR şi de deputaţii Forţa Dreptei asupra proiectelor noilor legi ale educaţiei. Ne arătăm îngrijoraţi cu privire la pronunţarea CCR, însă aşteptăm motivarea deciziei în scopul evaluării situaţiei.

În acest context, dorim să punem în vedere faptul că asociaţiile de elevi vor continua să apere drepturile elevilor în mod necondiţionat, indiferent de numărul legii care reglementează sistemul de învăţământ. În acest sens, în contextul adoptării unor acte de legislaţie secundară ce vin în dezavantajul elevilor, nu vom ezita să le atacăm în instanţă şi, mai departe, să ridicăm excepţii de neconstituţionalitate asupra legilor, venind cu argumente suplimentare faţă de cele regăsite în cadrul obiecţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Având în vedere dezastrul Legii învăţământului preuniversitar, lipsa unei viziuni coerente cu privire la viitorul educaţiei, precum şi discriminarea elevilor prin dubla admitere la liceu, considerăm necesară trimiterea lor spre reexaminare, în vederea respectării interesului superior al elevului.

Solicităm E.S. Preşedintele României Klaus-Werner Iohannis să solicite reexaminarea legilor educaţiei!“

Citeşte şi:
BREAKING Legile educației sunt constituționale, a decis CCR cu unanimitate de voturi. Urmează să fie promulgate de președintele Iohannis
USR îi cere președintelui Iohannis să retrimită Legile Educației în Parlament, iar ministrului să piloteze „noul examen de admitere la liceu”, cu experţi internaţionali, iar dacă rezultatele nu sunt satisfăcătoare să renunţe la examen

1 comment
  1. MEMORIU ADRESAT CURTII CONSTITUTIONALE A ROMANIEI SI PRESEDINTIEI ROMANIEI
    “Având în vedere prevederile Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, prin prezenta vă sesizez faptul că și ambele proiecte privind învățământul (preuniversitar și superior) în versiunile lor finale rezultate din procesul legislativ în Comisiile pentru învățământ din Parlament, nu respectă prevederile constuționale ale art.1, alin (3) și (5), privind „principiul securității juridice, previzibilității și clarității normelor”…
    DOVEZI:
    1. SIMULACRUL DE ASIGURARE A CALITATII EDUCATIEI introdus de OUG 75-2005 (de fapt doar o incredibilă și originală colecție de grave erori conceptuale, numeroase confuzii, prejudecăți, inadvertențe și lacune, dar cu autori cunoscuți), desi a fost initial abrogată (de ce?) în dispozițiile finale ale ambelor noi legi ale învățământului (în versiunile Ministerului și Guvernului!), a avut cele mai importante dispoziții și definiții ….. reintroduse prin copy-paste in cuprinsul a numeroase articole ale acestor noi versiuni ale proiectelor de legi transmise de Minister și Guvern Parlamentului… După solicitările mele adresate celor două Comisii în aprilie 2023 (aici atașate), din dispozițiile finale ale noilor versiuni a fost … eliminată abrogarea OUG 75-2005, deși mai toate dispozițiile acesteia sunt atât de contestate și contestabile nu numai în România, inclusiv de cercetători români și străini… Totul, fără transparență, dezbateri, discuții chiar și fără alte răspunsuri scrise din partea Comisiilor solicitate !!! Pentru mine, acest comportament a reprezentat o clară batjocură !!! ….”Smecherie” juridică, ignoranță la cub, suficiență, iresponsabilitate, aroganță ? Din toate câte ceva…
    2. Noile versiuni ale proiectelor de legi ale învățământului totalizează în prezent PESTE 650 PAGINI (Legea Educației nationale nr.1/2011 avea doar câteva zeci de pagini clare, concise și pertinente), consultarea, cunoașterea, înțelegerea și chiar aplicarea lor corecte devenind REBARBATIVE, dificile sau chiar imposibile mai ales că noile generații de tineri și chiar adulți obosesc rapid citind abia cîteva pagini! Cunoscând din proprie experiență concepțiile și practicile unor juriști ministeriali, mi-am dat seama că aceste proiecte de legi au inclus intenționat numeroase dispoziții din vechi Hotărâri de Guvern și Ordine de Ministru (ce pot fi modificate relativ ușor oricând!) în Legi care nu pot fi modificate fără voturile Comisiilor din Parlament, deci mult mai dificil!
    3.Ambele versiuni ale textelor celor două proiecte de legi sunt pline de erori gramaticale, ortografice, incoerențe, confuzii, inadvertențe, etc. – așa cum a remarcat în avizele sale și Consiliul Legislativ, dar aparent degeaba – rezultate din aplicarea prea frecventă și incoerentă a tehnicii copy-paste pe textele prelucrate… Vă trimit atașat un proiect de lege a asigurării calității educației – în redactarea și tehnoredactarea subsemnatului – clar, concis, pertinent, aplicabil, eficient și mai ales concordant cu standardele și preacticile internaționale privind asigurarea calității, etc…Eventualele critici privind absența diacriticelor sunt nule și neavenite…
    Consecința esențială și gravă a promulgării versiunilor parlamentare ale proiectelor de legi privind învățământul preuniversitar și superior, cu menținerea simulacrului de asigurare a calității, va consta menținerea CALITĂȚII REDUSE/ CVASI-NULE – adică a NON-CALITĂȚII – EDUCATIEI în România!!! Această problemă a fost și a rămas cea mai gravă problema a educatiei din Romania – nefiind sesizată și discutată in amploarea ei (cu toate contraperformanțele rușinoase bine cunoscute – unerle chiar recunoscute – ale educației în România și cu toate numeroasele conflicte de interese și în instanțe între milioanele de persoane fizice și juridice implicate în educație) si cu toate cauzele si efectele sale, din păcate, atât în mass media cât și în social media.
    Personal consider că această CALITATE A EDUCAȚIEI este un interes public/ național esențial, opus anumitor interese de grup și personale, din păcate prevalente uneori…De aceea acest interes ar fi trebuit să aibă prioritate absolută, nu să fie simulat/ mimat în interesul unora, puțini și în defavoarea altora, mult mai mulți!!
    Cunoscătorii Managementului au identificat deja CERCURILE/ CICLURILE VICIOASE existente, generatoare de regres general și speră să le poată înlocui – prin sperata deblocare legislativă – și în educație cu CERCURI/ CICLURI VIRTUOASE generatoare de progres general …
    Dar, așa cum se întâmplă de 18 ani, este foarte probabil ca să trebuiască să mai suportăm SIMULACRUL DE ASIGURARE A CALITĂȚII EDUCATIEI timp de alte … decenii!
    De remarcat că doar majorarea salariilor profesorilor nu poate REALIZA CALITATEA EDUCAȚIEI întrucât această calitate depinde de mulți alți factori determinanți, mai ales de voința/ putința/ știința tuturor actorilor implicați.
    Calitatea nu se creează prin celebrele evaluări externe și interne realizate (mai mult sau mai putin formal) de ARACIS si ARACIP, doar in scopul justificării birocratice a finanțării de la buget!!
    Cu atat mai mult, ASIGURAREA CALITĂȚII EDUCATIEI – concept implicând INCREDEREA – nu poate fi obținută prin majorarea salariilor profesorilor – asa cum au demonstrat alte majorări precedente, inclusiv în alte sectoare…
    Deci CALITATEA EDUCAȚIEI și ASIGURAREA CALITĂȚII EDUCATIEI vor rămâne probabil la noi doar niste concepte PUBLICITAR-EXOTICE (care “dau bine pe sticlă” si la ignoranți/ suficienți !!!) fără corespondențe in realitate intrucât toți cei implicați (inclusiv profesorii cu salarii majorate!) vor continua să “se facă că fac ceva” asa cum impune OUG 75-2005 redivivus!….
    Cu mulțumiri anticipate pentru atenția pe care veți binevoi s-o acordați acestui memoriu. 21.06.2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Boicot al consilierilor școlari, în prima zi de înscrieri la clasa pregătitoare, susținut de Sindicatele Libere din Învățământ

Protest al consilierilor școlari din București, Arad, Bistrița-Năsăud, Iași și Vrancea, nemulțumiți că Ministerul Educației nu le acordă o serie de sporuri salariale, anunță Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Consilierii…
Vezi articolul

Pentru 2023, costul standard per elev crește cu 7% față de anul acesta, echivalentul creșterii salariilor angajaților din Educație, potrivit unor proiecte de hotărâre de Guvern. O noutate este finanțarea școlilor și grădinițelor autorizate, înființate de universități

Valoarea costului standard per antepreşcolar/ preşcolar/ elev ce vizează cheltuielile pentru salariile angajaților din Învățământ, în anul 2023, este de 6.834 lei, potrivit unor proiecte de Hotărâre de Guvern puse în…
Vezi articolul