Comisia de Muncă din Camera Deputaților: Elevii pot participa la ore de educaţie sanitară cu acordul părinţilor

722 de vizualizări
Sursa: Facebook – Camera Deputatilor

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor s-a pronunţat, marţi, pentru introducerea în legea privind drepturile copilului a posibilităţii participării elevilor la ore de educaţie sanitară cu acordul părinţilor, potrivit Agerpres. Comisia a respins cererea de reexaminare a proiectului de lege transmisă de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit președintelui Comisiei de muncă, Adrian Solomon, „respingerea cererii de reexaminare înseamnă că rămâne textul votat de Parlament în 2020, cu acel acord preliminar al părinţilor pentru a participa elevii la educaţia sanitară. Educaţia sanitară, de regulă, nu este o materie care să se desfăşoare pe tot parcursul anului, sunt minim două ore pe semestru, probabil că diriginţii vor avea grijă să ia acordul părinţilor înainte de fiecare oră”.

El a adăugat că orele de educaţie sanitară vor avea loc indiferent câţi elevi vor participa la acestea.

„Ora se desfăşoară cu cei care doresc, indiferent de numărul lor. Se face cursul respectiv, pentru că acei copii au dreptul la educaţie. Nu trebuie ca o majoritate să fie de acord pentru ca ora să se ţină, există majoritate doar la Parlament”, a menţionat Solomon.

Potrivit acestuia, astfel de ore vor fi cuprinse în programa şcolară pentru toate clasele.

„Noi am pledat să fie la orele de dirigenţie. Evident că ele sunt în programă şi pentru clasele I-IV, dar acolo învăţătoarea ştie ea mai bine ce are de făcut şi ce anume trebuie să transmită copiilor. Nu este o limită de clasă, se poate face la orice clasă. Rămâne la latitudinea Ministerului Educaţiei să facă aceste programe în aşa fel încât să fie aplicabile pentru toate categoriile de vârstă. Aceste cursuri vor fi predate, unde e cazul, de către diriginte, unde nu este cazul trebuie să vină un specialist ori din afară ori din şcoală”, a explicat Adrian Solomon.

Proiectul de lege urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Singura modificare la calendarul anului școlar 2023-2024 le-ar putea aduce elevilor o lună fără cursuri în primăvara 2024: sunt zile libere, vacanță, ori se pot ține săptămânile „Școala Altfel” și „Verde” / România e pe locul 3 în rândul țărilor cu cele mai multe zile de vacanță

Calendarul anunțat oficial de Ministerul Educației pentru anul școlar viitor, 2023-2024, prevede patru posibile săptămâni lipsite de cursuri pentru elevi și profesori, plasate în lunile aprilie și mai 2024. Acest…
Vezi articolul

Universitatea din București ia măsuri în cazul profesorilor de tip „vă pic pe toți” sau „10 pe linie”: evaluările în care sunt prea mulți studenți care nu promovează sau sunt extrem de multe note de 9 și 10 vor fi verificate – regulament nou

În facultățile Universității din București se vor face verificări în momentul în care ponderea studenților care nu au promovat o disciplină, în urma unei evaluări finale, este mai mare de…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David, către profesori, în timp ce peste 10 mii de cadre didactice protestează în București: Am auzit solicitările. E complet nerealist să te aștepți că în această perioadă se vor întâmpla modificări în legea bugetar-fiscală sau că premierul își va da demisia sau va cădea Guvernul

Ministrul Daniel David le-a transmis profesorilor care protestează în București că „în această perioadă este foarte important să fim și realiști și înțeles și anume, am auzit solicitările. Este complet…
Vezi articolul

Lista campionatelor de sport olimpic organizate de federațiile naționale, la care participă elevii în anul 2024, aprobată de Ministerul Educației la limită / Peste 30.000 de elevi ar putea primi burse de merit pentru rezultate sportive în anul școlar viitor

Lista campionatelor naționale de sporturi olimpice organizate în anul 2024 de federațiile de profil, la care participă elevi, a fost aprobată de Ministerul Educației prin protocol cu Agenția Națională pentru…
Vezi articolul