Comisie de anchetă în Franța, pentru controlul și prevenirea violenței în școli – votată de Parlament după scandalul de la școala catolică în care este implicat premierul Bayrou, fost ministru al Educației și primar

197 de vizualizări
Foto: Assemblée Nationale din Franța/ Sursa: assemblee-nationale.fr/presse
O comisie de anchetă privind controlul și prevenirea violenței în unitățile de învățământ din Franța a fost votată miercuri, în unanimitate, în Comisia pentru Cultură și Educație a Parlamentului, relatează TF1 Info. Decizia vine în urma scandalului de la colegiul-liceu Notre-Dame-de-Bétharram, unde peste o sută de persoane au depus plângeri privind violențe, agresiuni sexuale și violuri comise de-a lungul mai multor decenii.

Comisia de anchetă va analiza modalitățile prin care statul supraveghează și previne astfel de abuzuri, atât în școlile publice, cât și în cele private. Perimetrul exact al investigației va fi stabilit de Ministerul Justiției, iar inițiativa va fi condusă de Fatiha Keloua-Hachi (PS), președinta Comisiei pentru Cultură și Educație.

„Este o victorie pentru victime și vreau să am o gândire specială pentru cele din Bétharram”, a declarat deputatul Paul Vannier (LFI), inițiatorul măsurii. El a subliniat că ancheta va viza deficiențele din sistemul de supraveghere care au permis ca „timp de 60 de ani, crime îngrozitoare să fie comise asupra mai multor generații de elevi, fără ca autoritățile să intervină”.

Pe lângă această măsură, Comisia independentă privind violențele sexuale împotriva copiilor (Ciivise) a solicitat un audit global al mecanismelor de alertă existente în instituțiile care primesc minori, inclusiv în școli, centre sportive și organizații culturale, mai scrie sursa citată.

Cazul Bétharram a intrat în atenția autorităților după ce peste o sută de persoane au semnalat agresiuni și violuri comise între anii 1970 și 1990. Ancheta este coordonată de Parchetul din Pau, iar trei persoane au fost deja reținute. Conform datelor Ciivise, aproximativ 160.000 de minori sunt victime ale violențelor sexuale în fiecare an în Franța.

Pentru ca inițiativa să fie oficializată, Adunarea Națională trebuie să voteze în plen asupra creării comisiei parlamentare de anchetă, mai transmite TF1 Info.

Citește și:
Premierul Franței, Francois Bayrou, acuzat că ar fi mușamalizat mai multe abuzuri asupra elevilor dintr-o școală catolică pe timpul mandatului de primar și inclusiv când era ministru al Educației


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Floredana Popa și Ioana Rusu / Foto: Arhivă personală

Material susținut de Fundația Orange

Profesorii și tinerii care participă la concursul de resurse educaționale digitale pot câștiga premii: echipamente electronice și IT în valoare de 8.900 de euro / Termen limită extins până la 31 ianuarie 2022 / Interviu cu un membru al juriului și cu un evaluator

Update: termen limită prelungit până pe 31 ianuarie – Concursul #Digitaliada este deschis profesorilor și elevilor de peste 14 ani care vor să își înscrie în competiție materialele digitale pe…
Vezi articolul

Le spun mereu părinților să aleagă un liceu aproape de casă, pentru că drumul prin București la 14 – 16 ani este un pericol. Să nu se orienteze după „frontispiciul unui liceu”, chiar dacă elevul are media 9,98 – directoarea adjunctă a Liceului Teoretic Jean Monnet

Directoarea adjunctă a Liceului Teoretic Jean Monnet din Capitală, Raluca Răducanu, îi sfătuiește pe părinți să aleagă un liceu aproape de casă și să nu se orienteze după „frontispiciul unui…
Vezi articolul

Plata practicii pedagogice este o bătaie de joc, susține Mircea Bertea. Consilierul ministrului Daniel David critică Ministerul pe care îl reprezintă de aproape un an: Ministerul Educației nu înțelege nevoile pentru vocația pedagogică. Suntem rămași în urmă

Mircea Bertea, președinte al Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România și consilier onorific al ministrului Daniel David, a declarat că plata practicii pedagogice „este o bătaie de joc”.…
Vezi articolul