Consilierul școlar și profesorii se află pe ultimele locuri în lista persoanelor cu care elevii de clasa a VIII-a din București se consultă atunci când aleg liceul pe care vor să îl urmeze, potrivit studiului CMBRAE privind opțiunile școlare și profesionale ale elevilor din clasele a VIII-a, realizat la începutul anului școlar 2025-2026.
Familia este de departe principala sursă de consultare pentru elevi. Potrivit datelor din raport, 7.291 de elevi au indicat familia ca persoană sau grup cu care s-au consultat în alegerea școlii pe care doresc să o urmeze. La mare distanță se află prietenii, menționați de 3.233 de elevi, și opțiunea „au decis singuri”, indicată de 3.133 de elevi.
În schimb, oamenii școlii au o pondere redusă în procesul de consultare. Profesorii au fost menționați de 903 elevi, dirigintele de 676 de elevi, iar consilierul școlar de doar 342 de elevi. Practic, consilierul școlar, adică specialistul care ar trebui să sprijine elevii în orientarea școlară și profesională, apare pe ultimul loc între opțiunile indicate de elevi.
Diferența este semnificativă: de peste 21 de ori mai mulți elevi spun că s-au consultat cu familia decât cu un consilier școlar în alegerea liceului. Datele arată clar că decizia privind traseul liceal este luată în principal în familie sau în cercul apropiat al elevului, mai degrabă decât printr-un proces instituționalizat de consiliere școlară și profesională.

Raportul CMBRAE arată și care sunt factorii care i-au influențat cel mai mult pe elevi în alegerea făcută.
Pe primul loc se află aptitudinile personale, indicate de 4.341 de elevi, adică 47,15% dintre respondenți. Pe locul al doilea sunt părinții, cu 3.415 răspunsuri, reprezentând 37,09%. Urmează apropierea școlii de casă, cu 2.750 de răspunsuri, adică 29,87%, și prietenii sau anturajul, cu 2.151 de răspunsuri, respectiv 23,36%.

Prin comparație, sugestiile sau recomandările dirigintelui au fost indicate de 331 de elevi, iar sugestiile sau recomandările profesorului consilier școlar de 301 elevi. Și la această întrebare, consilierea școlară instituțională apare cu o influență foarte redusă în raport cu familia, aptitudinile personale, apropierea de casă sau grupul de prieteni.

Datele indică o diferență între felul în care elevii descriu criteriile de alegere și persoanele cu care se consultă efectiv. La nivel declarativ, cei mai mulți spun că au fost influențați de aptitudinile personale. În procesul concret de consultare, însă, familia domină categoric. Acest lucru arată că alegerea liceului este construită simultan pe două planuri: unul al autocunoașterii și al aspirațiilor individuale și unul al deciziei discutate în familie.
Studiul se numește „Studiu privind opțiunile școlare și profesionale ale elevilor din clasele a VIII-a, CMBRAE, decembrie 2025”. Potrivit raportului, CMBRAE a realizat studiul pentru fundamentarea planului de școlarizare la finalul ciclului gimnazial.
Chestionarul a fost aplicat în perioada 3-14 noiembrie 2025, prin intermediul platformei educaționale AMN Insight. Din totalul de 14.970 de elevi înscriși în clasa a VIII-a la nivelul rețelei școlare din municipiul București, 11.476 de elevi au fost introduși în platformă pentru completarea chestionarului. Dintre aceștia, 2.137 de elevi nu au participat. Studiul a fost realizat pe baza răspunsurilor a 9.206 elevi, reprezentând 61,49% din totalul elevilor înscriși în clasele a VIII-a și 76,65% din totalul elevilor introduși în platformă.
Doar 342 de elevi spun că s-au consultat cu un consilier școlar în alegerea liceului și doar 301 indică sugestiile consilierului școlar ca factor de influență.
Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
5 comments
Cei care au făcut studiul ăsta ,,util” au şi un spor de stres şi de praf ?
Ar trebui să l-i se adauge şi sporul de emanat tâmpenii .Chiar îl merită.
Nu că n-ar fi logic copilul să se consulte prima dată cu cei din familia lui în deciziile pentru viitorul lui .
Ideea e De Ce e deranjant aspectul şi cine e aşa de deranjat şi nebăgat în seamă?
Şi eu mulțumesc EDUPEDU pentru cenzură.🙂
De obicei nu publică comentarii care ,,deranjează”,dar îi iubim şi aşa.
de Doamne ferește! instituțiile lovesc din nou cu inutilități. care este relevanța și utilitatea acestui studiu? Va zic eu, niciuna, consilierea nu e la normă, e cu oameni și e complexă. poți avea școli unde copii știu ce vor și nu au nevoie de consilier. din aberația asta de studiu reiese ca acel consilier are problemă pentru că lucrurile merg bine. Va, mai zic ceva, această platformă e făcută fără cap și fără coadă doar pentru a mai deturna niște bani mulți în buzunarele celor care se ocupă cu altfel de aberații.
indiferent de raportul pe care îl primește elevul de la profesorul consilier scolar, familia nu tine cont de rezultat. Este o muncă uneori inutilă. degeaba la arată clar că elevul este pentru uman…familia îl vrea la real,la mate info unde se târăște 4 ani și e nefericit…
Deci stai să înțeleg…
Consilierul școlar de la școala publică și profesorul, niște străini, ar trebui să fie primii consultați în materie de deciziile care trasează direcția vieții unui tânăr?
Îi surprind datele studiului? Chiar le trebuia un studiu în sensul acesta?
Orice așteptare de acest gen este o imbecilitate fără seamăn.
Saaaaau… încă o tentativă de implementare a vreunui pui de distopie???
Poate și eu ar trebui să mă consult cu secretara instituției unde lucrez – că tot are niscaiva ”studii” de psihicologie – când vreau să cumpăr un apartament nou sau să urmez noi cursuri profesionale. Ea ar putea lua locul soției sau familiei în decizii.
Hai, cu zâmbet!
Raportul are probleme metodologice serioase, incepand cu esantionarea, ceea ce invalideaza studiul. O acoperire mare nu inseamna reprezentativitate, cred ca asta stie orice student din anul 1 la Sociologie.
Dar e tara lui „merge si asa” sau „atat s-a putut”.
CMBRAE nici macar nu isi pune intrebarea de ce consilierii si profesorii sunt pe ultimul loc.
Concluzia raportului este ca sistemul de OSP functioneaza mai degraba ca un serviciu (slab) de documentare administrativa decat ca un mecanism de orientare integrat în viata scolara.
Multumesc anticipat pentru cenzura!