Consiliile de administrație ale școlilor vor putea propune ca orele să se desfășoare online, potrivit ultimelor modificări legislative aprobate de Guvern. Ministerul Educației va putea modifica prin ordin de ministru numărul orelor/disciplină pentru învățământul online

10.044 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

„În învățământul preuniversitar, în funcție de evoluția situației epidemiologice, Consiliul de administrație al școlii poate propune, în urma consultării Asociației de părinți, ca desfășurarea activității didactice care presupune prezența fizică a antepreșcolarilor, preşcolarilor și elevilor, să se realizeze prin intermediul tehnologiei și a internetului”, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri noapte de Ministerul Educației.

De asemenea, „în cazul limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unităţile de învăţământ, ca urmare a deciziei autorităților competente, Ministerul Educației și Cercetării poate modifica, prin ordin de ministru, numărul de ore alocat disciplinelor de studiu/modulelor de pregătire prin planurile-cadru de învăţământ, precum și ponderea numărului de ore de predare şi evaluare în programa școlară aprobată.

Reglementările fac parte dintr-o serie de măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS–CoV 2, în unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar, aprobate în ședința de Guvern de miercuri.

Propunerea școlii de a trece la educație online, avizată de către Inspectoratul Școlar, trebuie să fie înaintată Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în vederea aprobării prin hotărâre. Comitetul hotărăște atât perioada de aplicabilitate a măsurilor adoptate, cât și  alte măsuri specifice ce trebuie luate de către școală, în funcție de situația epidemiologică.

Inspectoratele școlare vor comunica săptămânal Ministerului Educației măsurile dispuse de către Comitetul pentru Situații de Urgență.

Reluarea activităților didactice, în condiții de siguranță sanitară, suspendate în baza acestei proceduri, este decisă prin hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență cu avizul Direcției de Sănătate Publică și cu informarea unității de învățământ preuniversitar, respectiv a Inspectoratului Școlar.

Unitățile de învățământ vor elabora proceduri proprii pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale participanților la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și a internetului, în baza metodologiei-cadru elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și aprobată prin ordin al ministrului, cu respectarea legislației specifice în vigoare.

Actul normativ aprobat astăzi mai stabilește că, în situația în care spațiile existente în unitățile de învățământ nu sunt suficiente pentru respectarea normelor de siguranță sanitară, stabilite de autoritățile de resort, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot solicita autorităților administrației publice locale să pună la dispoziția unităților de învățământ preuniversitar alte spații adecvate pentru desfășurarea activităților didactice.

Prima etapă eliminatorie a Titularizării se va putea desfășura online

De asemenea, în situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, probele prevăzute de lege, din cadrul etapei I eliminatorii a examenului pentru definitivare în învățământ, se pot realiza și prin intermediul tehnologiei și a internetului.

Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea


1 comment
  1. Așadar, adoptată noaptea, fără dezbatere!
    Au stat si au emis același document ce era prezentat drept ,, proiect” de luni de zile.
    Sa se revizuiască primesc, dar sa nu se schimbe nimic! (A! Doar directorii, fără concurs!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Descindere a ministrului Educației la Inspectoratul București: Într-adevăr, ne pregătim pentru scenariul roșu, dacă se atinge indicele de 3 la mie. Astăzi începem distribuirea tabletelor în școli

Conflict între ministrul Educației, Monica Anisie, și conducerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București, care stă de două săptămâni cu aproape 10.000 de tablete școlare în depozite. Ministrul a descins în…
Vezi articolul

Banii de cărți și cursuri, pentru profesori, reintroduși prin amendamente la legea Educației. Titularizarea în mediul rural, premiată cu 3 salarii minime brute – propuneri PSD / Cadrele didactice fără locuință proprie ar putea primi chirie de 400 de euro pe lună

Profesorii ar putea să beneficieze anual de două salarii minime brute pentru dezvoltarea profesională și pentru achiziționarea de materiale didactice, potrivit unor amendamente depuse de Partidul Social Democrat (PSD). Alte…
Vezi articolul

Cinci județe au cerut bani de la Guvern, din Fondul de rezervă, pentru unele plăți legate de educație / În Sibiu banii se vor folosi pentru plata burselor, iar în Mehedinți pentru plata facturilor la căldură în școli

Arad, Buzău, Constanța, Mehedinți și Sibiu au cerut bani Guvernului din Fondul de rezervă bugetară pentru a acoperi costuri legate de educație: burse, plata facturilor la energie în școli ori…
Vezi articolul