Coordonarea între instituțiile statului pentru procesul de internaționalizare a învățământului superior va fi asigurată de un nou Consiliu ce reunește reprezentanți ai mai multor ministere și instituții centrale, conform unui nou ordin al ministrului educației, publicat în Monitorul Oficial. Ordinul apare la un an și nouă luni după apariția cadrului strategic de internaționale a învățământului superior, ce stabilea înființarea acestui nou for.
Consiliul de coordonare a procesului de internaționalizare a învățământului superior are, conform cadrului strategic stabilit în noiembrie 2024, „rol de corelare, coordonare și informare reciprocă cu privire la diversele politici cu impact asupra acestui proces”. Este un organism consultativ, fără personalitate juridică, al Ministerului Educației și Cercetării și este coordonat de direcția generală pentru învățământ superior din cadrul MEC.
El este format din 17 membri, dintre care 12 sunt reprezentanți ai unor ministere (8 ai Ministerului Educației și Cercetării, câte doi – ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Ministerului Afacerilor Interne – inspectoratul general pentru Imigrări).
- Ceilalți membri reprezintă alte agenții și unități aflate în subordinea sau coordonate de MEC, precum și Consiliul Național al Rectorilor.
Componența Consiliului:
- Daniela Vasilica Burghilă – director general în cadrul MEC
- Elena Jeanina Vîlcea – director în cadrul MEC
- Andreea Cristina Mitru – director în cadrul MEC
- Antonela Toma – consilier superior în cadrul MEC
- Roxana Mazilescu – consilier superior în cadrul MEC
- Laura-Elena Neagu – consilier superior în cadrul MEC
- Ioana-Alexandra Colan – consilier superior în cadrul MEC
- Natalia Elena Neagoe – consilier în cadrul MEC
- Alexandra Țepeluș – consilier diplomatic în cadrul MAE
- Gabriela Cristina Ionescu – Consilier I în cadrul MAE
- Tiberiu Giurea – chestor de poliție în cadrul MAI – Inspectoratul General pentru Imigrări
- Cristina Vlăsceanu – comisar-șef de poliție în cadrul MAI – Inspectoratul General pentru Imigrări
- Adrian Georgescu – director în cadrul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale
- Cezar Haj – expert în cadrul UEFISCDI
- Cristina Daniela Ghițulică – director general în cadrul ARACIS
- Costel Negricea – Rector Universitatea Româno-Americană (din partea CNR)
- Mihaela Kardos – prorector UMFST George Emil Palade din Târgu Mureș (din partea CNR)
Potrivit regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului, aprobat prin același ordin, fiecare dintre instituțiile reprezentate are atribuții specifice:
MEC – să asigure coordonarea generală, să elaboreze și să fundamenteze propuneri de politici publice și acte normative în domeniu, să informeze cu privire la legile aplicabile, să asigure informarea privind recunoașterea și echivalarea diplomelor
MAE – să informeze cu privire la evoluții relevante pentru mobilitatea academică, regimul vizelor de studii și proceduri consulare, să sprijine promovarea ofertei academice românești, să contribuie la identificarea unor oportunități de parteneriate internaționale
Inspectoratul pentru Imigrări din cadrul MAI – să asigure informarea cu privire la regimul intrării, șederii și returnării pentru studenți străini, să furnizeze date statistice privind riscurile, să semnaleze riscuri asociate, să contribuie la corelarea politicilor de admitere academică cu cele de imigrație
ANPCDEFP – să informeze cu privire la oportunitățile de finanțare prin Erasmus+, să furnizeze date de participare la mobilitățile Erasmus+, să disemineze bune practici
UEFISCDI – să informeze cu privire la oportunități de finanțare a cercetării, să asigure instrumente de promovare a ofertei acaemice, să furnizeze analize și date
ARACIS – să informeze cu privire la standarde și proceduri, să contribuie la garantarea calității ofertei pentru studenți internaționali
CNR – asigură reprezentarea universităților, formulează propuneri privind eliminarea barierelor administrative, semnalează nevoile universităților privind parteneriatele, mobilitățile, investițiile.
Ordinul publicat în Monitorul Oficial, integral:
Foto © Rawpixelimages | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.