Consiliul Național al Elevilor cere ministerului Educației dezbateri și consultări până la sfârșitul lunii pe tema modificărilor ce trebuie aduse Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), în contextul în care din 5 septembrie structura anului școlar va fi împărțită în 5 module

567 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Încă din luna aprilie 2022, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a menționat în repetate rânduri o serie de modificări care ar putea să fie introduse în noul regulament, și a anunțat faptul că forma finală a regulamentului ar trebui să fie discutată cu partenerii de dialog social în luna aprilie, dar până la acest moment, Ministerul Educației nu a transmis către actorii din educație propunerile de modificare a ROFUIP-ului și nici nu a organizat consultări sau dezbateri pe marginea acestei teme, atrage atenția Consiliul Național al Elevilor într-un comunicat de presă.

Apelul Consiliului Național al Elevilor la dezbateri publice vine în contextul în care din septembrie anul acesta, noua structură a anului școlar va fi împărțită pe 3 module de învățare, și nu semestre ca până acum.

Acest lucru dar și alte modificări anunțate “impun operarea unor modificări în mai multe acte normative din domeniul educației, printre care și Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. ROFUIP stabilește cele mai importante reglementări atunci când vine vorba de modul în care se desfășoară activitatea în școlile românești, astfel că întregul proces de modificare al acestuia ar trebui tratat cu maximă responsabilitate,” potrivit comunicatului.

“Până la acest moment, Ministerul Educației nu a transmis către actorii din educație propunerile de modificare a ROFUIP-ului și nici nu a organizat consultări sau dezbateri pe marginea acestei teme,” scrie in comunicat.

Elevii cer Ministerului Educației “să trateze problematica modificării actelor normative cu celeritate și să organizeze, până la începutul lunii iunie, o serie de dezbateri și consultări cu partenerii de dialog social (elevi, părinți, profesori) pe tema modificărilor ce trebuie aduse legislației din domeniul educației.”

Avem oportunitatea de a rezolva, prin modificarea ROFUIP, unele din cele mai mari probleme cu care actorii direct implicați în procesul educațional se confruntă zi de zi. Chiar și așa, nicio modificare nu ar trebui făcută fără ca reprezentanții elevilor, profesorilor și părinților să fie consultați. Cum altfel putem afla problemele din teritoriu dacă nu prin discuții cu cei de la firul ierbii, cu cei care vor fi nevoiți să implementeze noile măsuri? Modificarea ROFUIP-ului nu mai suportă amânare, astfel că Ministerul Educației este dator să organizeze consultări și dezbateri în perioada imediat următoare”, a declarat Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Consilului subliniază că elevii vor învăța după noua structură a anului școlar chiar din acest an, din 5 septembrie și a rămas prea puțin timp la dispoziție pentru acomodări:
“modificările care vor fi introduse începând cu anul școlar 2022-2023, ” care va începe în mai puțin de 4 luni, iar profesorii, elevii și părinți au nevoie de timp pentru a se acomoda cu noile schimbări și, mai ales, pentru a fixa orice nelămuriri care pot apărea cu privire la implementarea unor noi prevederi, până la începutul lunii septembrie 2022.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ghidul simulării examenelor naționale, publicat de Ministerul Educației / Luni, 20 martie, începe simularea pentru Evaluarea Națională cu proba scrisă la Limba și literatura română. Accesul în sală este permis până la ora 8:30

Ministerul Educației a publicat, pe edu.ro, ghidul simulării pentru examenele naționale. Simularea pentru Evaluarea Națională are loc în perioada 20-22 martie 2023, iar cea pentru Bacalaureat între 27-30 martie. Probele…
Vezi articolul

Elevii capabili de excelență pot promova doi ani de studii într-un an școlar, iar colegiile naționale care înființează clase de excelență trebuie să devină unități-pilot, anunță ministrul Cîmpeanu / Acesta își reafirmă sprijinul pentru admiterea prin concurs în clasa a IX-a la colegiile naționale

Colegiile naționale care înființează clase de excelență trebuie să obțină statut de unitate-pilot de excelență, iar în aceste unități-pilot “elevii capabili de excelență” pot desfășura activități suplimentare, arată ministrul Sorin…
Vezi articolul
Mobilități virtuale

Universitatea Babeș-Bolyai anunță că a inițiat “intern” procedurile de analiză privind teza de doctorat a ministrului Bode / Deciziile CNATDCU “transcend deciziile oricăror instanțe din universități”, spune instituția clujeană

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca declară, printr-un comunicat de presă emis luni, că verificările pe care le face în cazul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, despre care Edupedu.ro a…
Vezi articolul