Contabila Elena Liliana Onac de la Școala 23 și Grădinița 15 din Sibiu, reținută de polițiști după ce ar fi luat sute de mii de lei din contribuțiile pentru sănătate și pensii ale profesorilor angajați. Încă 5 persoane sunt audiate

3.805 vizualizări
Foto: IPJ Sibiu – captură via Agerpres
Contabila unei școli și a unei grădinițe din Sibiu a fost reținută pentru delapidare, fiind acuzată că a creat un prejudiciu de 353.000 de lei pe parcursul a aproape trei ani, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), transmite Agerpres.

„La data de 22 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliței Municipiului Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în județele Sibiu și Vâlcea, pentru documentarea unei cauze penale care vizează săvârșirea infracțiunii de delapidare. Au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere. O persoană a fost reținută. Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada ianuarie 2022 – noiembrie 2024, în calitate de personal administrativ în cadrul a două unități de învățământ din municipiul Sibiu, o sibiancă de 56 de ani și-ar fi însușit în interes personal, pe nedrept, mai multe sume de bani din conturile celor două unități”, se arată în comunicatul transmis joi de IPJ Sibiu.

  • Potrivit Ora de Sibiu, este vorba de contabila Elena Liliana Onac de la Școala 23 și Grădinița 15 [editare ulterioară] din Sibiu.

Conform informării polițiștilor, femeia ar fi disimulat transferurile în plata unor facturi fictive emise de o societate pe care sibianca o administrează, reprezentând așa-zise servicii sau bunuri furnizate de către societatea deținută de aceasta în favoarea celor două unități de învățământ, care, în realitate, nu au fost prestate sau furnizate.

„De asemenea, sumele de bani ar fi fost delapidate și prin neachitarea în totalitate a obligațiilor salariale cu poprire la sursă către bugetul de stat. Astfel, femeia ar fi efectuat 132 de tranzacții financiare nejustificate prin care s-ar fi produs un prejudiciu de 353.000 de lei”, precizează comunicatul menționat.

Potrivit IPJ Sibiu, în timpul perchezițiilor efectuate în municipiile Sibiu și Drăgășani, „au fost ridicate mai multe telefoane, medii de stocare, sume de bani și documente”.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din IPJ Sibiu și IPJ Vâlcea.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Nicio contestație nu a fost depusă la licitația pentru cele 3 loturi de tablete școlare, spune șefa ONAC. Pe 9 septembrie se poate semna contractul-cadru cu Orange – pe 10 este termenul contractual de livrare

Licitația câștigată de Orange România pentru 82.826 de tablete din trei loturi nu a fost contestată până la momentul publicării acestei știri, data limită la care puteau fi depuse contestațiile.…
Vezi articolul

VIDEO Moment emoționant la premierea Olimpiadei Naționale de Matematică 2024 pentru clasele VII-XII – elevii au fost aplaudați îndelung / Profesorul Cătălin Gherghe: Începe un nou ciclu de selecție pentru Olimpiada internațională care va fi în iulie

Olimpiada Națională de Matematică s-a încheiat duminică, 7 aprilie, cu premierea olimpicilor și plecarea acestora către case, conform programului evenimentului. La Târgu Mureș au fost circa 380 de participanți de…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

Verificarea vizelor de flotant din Constanța pentru înscrierea la școală are ca obiectiv realizarea unei situații „corecte a elevilor care în fapt nu locuiesc în apropierea școlilor”, spune Primăria. Câteva școli de renume au atras anual un număr mare de elevi care nu locuiesc în proximitate

Verificările polițiștilor de investigații criminale în cazul vizelor de flotant din Constanța emise pentru înscrierea la școală, au ca scop o analiză „corectă a elevilor care în fapt nu locuiesc…
Vezi articolul

Temele pentru acasă. Ministrul Educației: Dirigintele să aibă grijă de coordonarea între profesori, pentru a nu încărca, într-adevăr, mai mult decât este cazul copiii

Daniel David, Ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, referitor la temele elevilor, ca dirigintele să aibă grijă de coordonarea între profesori, „pentru a nu încărca, într-adevăr, mai…
Vezi articolul