Contestație pentru Evaluarea Națională 2021 – model de cerere / Nota poate crește sau scădea în urma recorectării

21.276 de vizualizări
Sursă foto: captură cerere
Marți de la ora 16 începe perioada în care pot fi depuse contestațiile de către absolvenții de clasa a VIII-a nemulțumiți de nota primită la probele scrise de la Evaluarea Națională. Ministerul Educației a publicat și pentru acest moment un document tipizat, o cerere prin care elevii pot contesta rezultatul și pot cere recorectarea lucrării sau lucrărilor.

Procentul mediilor peste 5, înregistrat la Evaluarea Națională 2021 a fost de 76,8 înainte de contestații. 94.526 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci). Rezultatele pe județe pot fi văzute aici.

Calendarul examenului prevede că cererile de contestație pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Ghidul oficial pentru Evaluarea Națională precizează că după comunicarea rezultatelor obținute la examen, care se face anonimizat, respectând Regulamentul general privind protecția datelor personale, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia, urmează etapa de contestații.

Contestațiile pot fi depuse fizic, la școală, sau online, pe adresa de email dată de școală pentru această procedură.

„Candidaţii care depun/ transmit prin mijloace electronice contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă de faptul că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreștere”, se arată în document.

„În cazul candidatului minor, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestuia”, potrivit ghidului.

Câte contestații au fost depuse anii trecuți
  • în 2020 au fost 15.275 de contestații
  • în 2019 au fost depuse 21.509 contestații
  • în 2018 au fost depuse 23.761 de contestații

Anul trecut, din totalul celor 15.275 de contestații, la proba scrisă de Limba și literatura română au fost depuse 9.030, la Matematică – 5.991, iar la proba de Limba și literatura maternă – 254 de contestații.

Cele mai multe contestații au fost înregistrate în centre de examen din Capitală (2.861) și în județele Constanța (806), Dolj (730) și Prahova (710), iar cele mai puține – sub 100 de contestații – în județele Tulcea (76) și Satu Mare (85).

Descarcă Cererea tip de contestație pentru Evaluarea Națională 2021

Cerere contestație EN VIII 2021 – pdf (pentru print)

Cerere contestație EN VIII 2021 – docx (format editabil)

Sursă foto: captură cerere

Citește și:
Harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională. Sunt de 7 ori mai puține ca anul trecut și minimul ultimilor 9 ani / Clujul are cele mai multe medii de 10
Rezultatele de la Evaluarea Națională 2021 au fost publicate. Vezi listele cu notele și mediile elevilor, pe județe
Rezultate Evaluarea Națională 2021. Doar 13 medii de 10 în București, față de 224 anul trecut. Lista liceelor


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Radu Vancu, despre subiectele la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2023: Poți obține nota 8 fără să tratezi subiectul de elaborare a unui text. Important e tipul de societate pe care îl proiectează aceste examinări: vrem o societate în care oamenii să fie și creativi, să poată argumenta o idee?

Subiectele pe care absolvenții de clasa a VIII-a le-au avut de rezolvat astăzi, 19 iunie 2023, la examenul de Limba și literatura română „încearcă să se asigure că elevii pot…
Vezi articolul

Bogdan Cristescu, despre subiectele de la simulări: Anul acesta, textul argumentativ a fost ceva nou și neașteptat. Oare câți copii au dat ca exemplu o farsă care a mers prost în online? / Interpretarea noastră e că rezultatele vor fi comparabile cu cele de anul trecut

Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național de Curriculum și Evaluare, a precizat pentru Euronews România că rezultatele de la simularea Evaluării Naționale sunt comparabile cu cele înregistrate anul trecut. El a…
Vezi articolul

Reformă majoră a Evaluării Naționale cu testare din mai multe discipline, iar în 5-10 ani renunțarea la examen și înlocuirea cu portofoliul educațional – este propunerea oficială a ministrului Daniel David: Are o funcție foarte mare pentru selecție, oricum l-am gândi, totuși, este un test punctual

Evaluare Națională standardizată formată din sub-teste din mai multe discipline, pe model francez – care are matematică, limbă franceză, istorie, geografie, științe – este propunerea oficială înaintată de ministrul Educației,…
Vezi articolul

Ghidul profesorului evaluator la simulările pentru Evaluarea Națională și BAC 2024. Pașii pe care îi au de parcurs cadrele didactice

Ghidul profesorului evaluator la simulările pentru Evaluarea Națională și BAC 2024 cuprinde indicațiile pentru autentificarea în platformă, accesarea listei lucrărilor, evaluarea lucrării și generarea borderoului individual, potrivit unui document consultat…
Vezi articolul