Crearea unui „cyber curriculum” pentru ore de securitate cibernetică în școli, în pregătire la Ministerul Cercetării și Directoratul Național de Securitate Cibernetică, cu fonduri PNRR

570 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Competenţele în securitatea cibernetică sunt importante la nivel educaţional, iar împreună cu Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) pregătim crearea unui „cyber curriculum” cu finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat, miercuri, 13 martie, Eduard Mititelu, secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID), potrivit Agerpres.

„În primul rând, prin competenţe în zona de securitate cibernetică avem un mare noroc. În România avem, după cum ştiţi, lansat pe 9 mai, anul trecut, Centrul European de Competenţe în materie de Securitate Cibernetică, care îşi extinde activitatea şi îşi extinde numărul de oameni.

Pentru a putea să-i susţinem, extindem şi resursele pe care România le alocă din punct de vedere al sediului pe care le au aceştia, dar şi a resurselor tehnice, pentru că vor avea destul de multă treabă (…) Pe lângă competenţele la nivel european, mai vorbim şi despre programele pe care le avem la nivelul PNRR. Împreună cu DNSC, pregătim prin investiţiile din PNRR din Componenta 7 crearea unui „cyber curriculum” şi tot ce înseamnă competenţe la nivelul educaţional”, a spus Mititelu.

La acest moment, securitatea cibernetică nu se studiază în școlile și liceele din România de sine stătător, dar există o competiție legată de acest domeniu și care a fost lansată în premieră în anul acesta școlar – olimpiada de securitate cibernetică (OSC), dedicată elevilor de liceu, care are o programă unică și este la bază un concurs de tipul „Capture the flag”.

„În materie de securitate cibernetică, pe lângă competenţe, este necesară şi o bună colaborare. Împreună cu colegul şi prietenul meu Dan Cîmpean, am lucrat să sprijinim demersurile pe care Republica Moldova le întreprind. Pe 9 februarie au lansat Agenţia Naţională de Securitate Cibernetică, un echivalent al DNSC în Republica Moldova, cu care intenţionăm să colaborăm îndeaproape. Am încercat să-i sprijinim cu „know how”-ul pe care îl avem în zona legislativă”, a continuat secretarul de stat, la evenimentul „Cybersecurity Forum”, organizat de publicaţia Financial Intelligence.

Potrivit sursei citate, România încearcă să devină un pol european de implicare pe zona de securitate cibernetică.

„Încercăm să aducem aceste exemple de bună practică la nivel european şi de asemenea ne implicăm în această zonă. Sperăm că preşedinţia belgiană va duce la închiderea altor noi dosare cu impact în zona de securitate cibernetică, unde încercăm să fim un pol de implicare şi de rezultate în această zonă, fiind recunoscuţi, zic eu, la nivel european, pentru competenţele pe care le avem. (…)

Autoritatea pentru Digitalizarea României, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul Român de Informaţii implementează Cloud-ul guvernamental, care va duce la o rezilienţă cibernetică mult mai bună. Vom avea patru centre de date şi vorbim de peste 560 de milioane de euro pentru această investiţie, atât în zona de investiţii pe Componenta 7, cât şi în zona de migrare a aplicaţiilor”, a subliniat Eduard Mititelu, la dezbaterea la care unul dintre subiectele abordate a fost protecţia faţă de criminalitatea cibernetică şi de tentativele de fraudă prin Deep – Fake şi Vishing.

Citește și:
Studenții și orice alți tineri cu vârsta până în 25 de ani se pot înscrie la Campionatul Național de Securitate Cibernetică 2024, până pe 7 martie. Primii clasați vor fi aleși pentru un stagiu de pregătire în domeniu, înainte de etapa europeană
Marți, 27 februarie, data limită pentru înscrierile elevilor de liceu la etapa județeană a Olimpiadei de Securitate Cibernetică. Cei mai buni pot ajunge în tabăra de pregătire pentru Campionatul European și să fie admiși la facultățile de profil fără examen


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea activității profesorilor

Birocrația care sufocă școlile. Cu atât de multe responsabilități, nu ai când și cum să le faci pe toate, multe rămân doar pe hârtie, spune un director de școală / Lista documentelor de întocmit

Un director de școală din mediul rural, a cărui identitate am ales să o protejăm, a explicat pentru EduPedu.ro câte documente are de întocmit și cum birocrația nu ține cont…
Vezi articolul
Vaccinare antigripală gratuită, elevi stau acasa

Numărul de cazuri de infecții respiratorii acute s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele oficiale. Medicul Sandra Alexiu: Practic, omenirea a reluat răcelile de sezon după doi ani de pauză / Sfaturi pentru profesori și părinți

„Ne confruntăm cu o creștere a numărului de cazuri de afecțiuni respiratorii. Practic, omenirea a reluat răcelile de sezon după doi ani de pauză, specialiștii o denumesc datorie imunologică”, spune…
Vezi articolul

FOTO VIDEO Peste 300 de profesori și angajați din școli au protestat în fața Ministerului Educației. Participanții au cerut demisia ministrului, iar pe pancarte erau „bilete de îmbarcare” la zborul de Cluj: „Domnule ministru, avionul dumneavoastră urmează să decoleze”

Membri ai sindicatelor din Educație au pichetat, miercuri dimineață, sediul Ministerului Educației și Cercetării – prima dintre acțiunile de protest față de Legea 141/2025, știută ca Legea Bolojan, care impune…
Vezi articolul