Creșterea salariilor pentru profesori conform legii salarizării și sporuri pentru personalul nedidactic, printre revendicările sindicatelor din Educație la protestul anunțat pentru miercuri în fața Guvernului

11.374 de vizualizări
proteste
Foto: INQUAM Photos – Liviu Chirica
Miercuri, 500 de membri ai Sindicatelor Spiru Haret, FSLI și Alma Mater vor protesta în fața Palatului Victoria, între orele 11-13 pentru că executivul nu a pus în aplicare legea salarizării și nu a stabilit nici măcar un calendar de plată. Între timp, aseară, Coaliția de Guvernare a decis „acordarea unui sfert din diferența de salariu, în conformitate cu legea salarizării unitare, cuvenită salariaților din sistemul public”, dar nu a precizat specific dacă este vorba și despre cadrele didactice și personalul din învățământul public.
  • Amintim că, în ianuarie, reprezentanții profesorilor au făcut proteste în fața Guvernului și au amenințat chiar cu o grevă generală dacă executivul nu acordă mărirea salarială promisă din 2020 și amânată doi ani.
  • Au anulat greva generală după o discuție la Palatul Victoria, în care prim-ministrul le promisese că se va semna un acord privind solutii pentru plata eșalonată a unor drepturi salariale. Acordul nu a mai fost semnat însă.
  • De atunci, din ianuarie, sindicatele nu au mai avut nici o ieșire publică privind creșterea salariilor profesorilor.

Din comunicatul primit de Federația Spiru Haret reiese că protestul “urmărește să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor salariale cu care se confruntă personalul didactic și nedidactic din învățământul preuniversitar și superior.” 

Federația nu propune un calendar propriu sau un procent de creștere a salariilor, ci doar subliniază: “reamintim reprezentanților Guvernului României și partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020.”

Sindicatul amintește și că “personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 și H.G. nr. 569/2017.

Multe unități de învățământ se confruntă cu o lipsă acută de personal nedidactic. Mai mult, deși lucrează peste program, din cauza lipsei de personal, salariații în cauză nu sunt remunerați suplimentar pentru munca prestată, iar acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă. Având în vedere specificul sistemului de învățământ, se impune reglementarea salariilor de bază ale personalului nedidactic din învățământ în anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, nu în anexa nr. VIII.” 

Reamintim, aseară într-un nou pachet de măsuri sociale și economice, Coaliția de Guvernare a decis acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public, potrivit G4Media.ro.

De precizat că se face referire la salariați din sistemul public, nu la profesori explicit. Deși fac parte din categoria bugetarilor, ei nu au beneficiat de prevederile legii salarizării pentru sectorul bugetar publicate din 2017, spunea pentru Edupedu.ro, secretarul general al FSLI, Cornelia-Popa Stavri.

În acest context, amintim că Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a spus aseară la B1 TV, că “ar trebui ca salariul unui profesor debutant să fie cât salariul mediu net pe economie, care este undeva la 3.750 de lei.”

La protestul de mâine vor participa și angajați din palatele și cluburile sportive școlare. Aceștia vor protesta față de intenția Ministerului Educației de a transfera aceste instituții, inclusiv resursa umană, în administrarea autorităților locale. 

Citește și:
Protest în fața Guvernului, anunțat de sindicatele profesorilor pentru miercuri la prânz. Stavri, FSLI: Un profesor ar fi trebuit să aibă 5.200 de lei în 2022, dar are 3.000. Nu avem nici o speranță că legea salarizării s-ar putea aplica vreodată
Cîmpeanu: Ar trebui ca salariul unui profesor debutant să fie cât salariul mediu net pe economie, care este undeva la 3.750 de lei

5 comments
  1. O ingrijitoare cu gradatia 1,nu poate trăi cu 1660 lei pe lună,(cu tot cu banii de hrana),o bătaie de joc,vor pleca oamenii la privat.

  2. Sunt unul dintre profesorii care nu doresc greva pt creșterea salariilor. Asta ca sa nu se creadă ca toți profesorii aleargă decât pt un salariu cat mai mare in pofida vicisitudinilor vremurilor. Mi se pare un scop stupid, pt un intelectual, mai cu seama ca se trece peste umilința de a fi profesor in fata unor elevi in general dezinteresați si care nu apreciază activitatea didactica. Mă refer la faptul ca suntem bălăcăriți de către elevi, ne este lezata demnitatea si trăim intr-o promiscuitate pe care numai din fata catedrei se vede. Eu si cei ce gândesc ca mine, cei care isi mai fac încă datoria in invatamant, nu dorim bani multi si tratament înjositor din partea unor elevi răsfățați cărora li s-au conferit numai drepturi, dorim clase cu max. 20 de elevi, o scoala de calitate, bazata pe profesionalism, normalitate, atât!

  3. Sindicatele… plătite de noi… cu bani grei…trebuiesc reformate sau desființate și reorganizate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aștept de la profesori să întoarcă efortul Guvernului. Simpla prezență la clasă a profesorilor nu e suficientă. Nu cer niciunui profesor să facă lucruri imposibile, cer să își facă meseria, așa cum trebuie să o facă, spune premierul Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a spus că așteaptă de la profesori “să întoarcă efortul Guvernului”, făcând referire la Legea salarizării unitare și la majorările salariale promise pentru a încetarea grevei din…
Vezi articolul

Rezultatele de la Evaluarea Națională de la clasa a VI-a 2022 au fost publicate. 1.200 de elevi care s-au transferat de la oraș, la sat, au avut performanțe mai slabe din cauza școlilor în care au ajuns, din mediul rural

Raportul privind Evaluarea Națională pentru Matematică și Științe, clasa a VI-a 2022, a fost publicat de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Documentul a urmărit performanțele unor elevi…
Vezi articolul

VIDEO Iohannis: Nu este corect să cerem cadrelor didactice să se adapteze la o lume în continuă schimbare fără a le ajuta să se pregătească / Avem o singură șansă pentru ca toate școlile din România să se dezvolte – competiția pe bază de meritocrație

Nu este corect să cerem cadrelor didactice să se adapteze la o lume în continuă schimbare fără a le ajuta să se pregătească în acest sens. Formarea inițială într-o lume…
Vezi articolul