„Cu așa salarizare, grădinița, școala moare” – proteste ale profesorilor în fața Parlamentului Republicii Moldova. Ei cer să ajungă la salariul mediu pe economie din 2025, de 840 de euro – VIDEO

397 de vizualizări
Foto: Ziarul de Gardă/ Mariana Gorbatovschi
Profesorii din Republica Moldova continuă seria protestelor împotriva salariilor mici din sectorul educației. Joi, 19 decembrie, zeci de cadre didactice și membri ai Confederației Naționale a Sindicatelor (CNSM) s-au adunat în fața Parlamentului, cerând majorări salariale și o mai mare investiție în educație, scrie Ziarul de Gardă (ZdG.md).
  • Revendicările sindicaliștilor, dintre care și meteorologii și fermierii, includ majorarea salariilor cu 35%, stabilirea salariului minim pe țară la 6.000 de lei și asigurarea a 50 de milioane de lei pentru tratamente de recuperare.
  • Cadrele didactice au, în setul lor de cereri, ca salariul mediu din educație să fie egal cu cel prognozat pe economie pentru anul viitor, respectiv 16.100 de lei (sursa), însă creșterea de 35% dorită nu este „realistă”, spune ministrul Educației, Dan Perciun – detalii, mai jos în articol.

Protestul din 19 decembrie vine la scurt timp după o acțiune similară, organizată la 13 decembrie, pe un frig de -2°C, când educatori, învățători și profesori au scandat lozinci precum: „Vrem salarii decente”, „Investiți în Educație” și „Profesorului – un trai decent. Acum”.

Profesoara Tatiana, psihopedagogă într-o grădiniță pentru copii cu necesități speciale, a explicat de ce a ieșit în stradă: „La noi vin copilașii care pe urmă vor munci la viitorul țării. Și aceștia din Parlament tot au venit de la grădiniță și de la școală. De aceea trebuie să se uite la noi, la fața noastră și să se gândească și la noi”.

Ion Țapu, profesor de educație fizică, se plânge că salariul său nu acoperă nici jumătate din cheltuielile lunare: „La un stagiu de 28 de ani, primesc un salariu de 9.600 de lei [N. Red. 501 euro]. Ne ajunge doar de facturi, mai ales în perioada rece. Împărțim fiecare săptămână, să ne ajungă de mâncare până la sfârșitul lunii”.

Igor Arseni, profesor universitar, a subliniat că protestele sunt pașnice, dar necesare: „Am venit să accentuăm că susținem parcursul european al țării, dar vrem să fim tratați ca profesorii din Uniunea Europeană. Salariile influențează direct calitatea educației”.

„Nu mai vorbesc de faptul că elevii văd, elevii observă cum sunt îmbrăcate cadrele noastre didactice și chiar cerem mărirea salariului pe bună dreptate, căci 35 de ani nu s-a acordat atenție educației”, continuă el, citat de ZdG.md.

Ala Moroi, învățătoare în Hîncești, a invitat deputații să încerce măcar o zi în locul profesorilor: „Eu îi invit pe deputați să vadă ce înseamnă cu adevărat munca unui învățător. Nu este doar lecția de 45 de minute. Este o activitate complexă, care cere multă dedicare. Tocmai de aceea cerem un salariu pe măsura muncii noastre”.

La finalul protestului din 13 decembrie, președintele Parlamentului a ieșit în fața manifestanților, promițând că vor fi căutate soluții pentru majorarea salariilor. Totuși, Dan Perciun, ministrul Educației, a declarat pe 10 decembrie că o creștere de 35% „nu este realistă”, mai notează Noi.md.

  • „Majorarea salariilor pentru cadrele didactice întotdeauna a fost și rămâne o prioritate pentru Guvern. Anul trecut am avut o creștere de 15%, anul acesta s-a propus o majorare de 9%. Solicitarea de 35 de procente în condițiile actuale nu este una realistă, vom căuta o posibilitate de a veni cu anumite măsuri adiționale. Bugetul suplimentar pe educație care va fi acordat anul viitor depășește 1,7 miliarde față de bugetul planificat în 2024. Mai avem câteva zile la dispoziție pentru a căuta resurse adiționale și eventual a identifica câteva măsuri care ar putea fi făcute în 2025, dar aici suntem în proces de discuție cu ministerul Finanțelor și sper să găsim o variantă optimă pentru sistemul educațional”, a menționat Dan Perciun.

În ciuda majorărilor salariale de 15% aplicate în 2024, salariile profesorilor din Republica Moldova rămân sub media pe economie, continuând o tendință de șase ani de subfinanțare a sectorului educațional, potrivit unei analize Ziarul de Gardă. În 2023, un profesor debutant câștiga 7.620 de lei moldovenești (379 de euro), iar un cadru didactic cu experiență și grad superior primea 11.100 de lei moldovenești (574 de euro), ambele valori fiind semnificativ mai mici decât media salarială de 12.354,7 lei moldovenești (645 de euro) pe economie.

Deficitul de peste 2.000 de cadre didactice și incapacitatea sistemului de a atrage tineri sunt agravate de această situație, în timp ce profesorii solicită majorări de 35% pentru 2025, față de creșterile propuse de doar 9%, considerate insuficiente pentru a acoperi decalajele salariale și pentru a îmbunătăți condițiile din învățământ.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proteste generale în Franța joi, 19 ianuarie, față de reforma pensiilor. 70% din profesorii de școală primară vor fi în grevă, se așteaptă sindicatele / Guvernul vrea să crească vârsta legală de pensionare de la 62 de ani la 64

Proteste masive în Franța, față de reforma pensiilor, joi, 19 ianuarie. 70% din profesorii de școală primară vor fi în grevă, susțin reprezentanții celui mai mare sindicat al profesorilor de…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ „Pe această ofertă, mâine va fi grevă generală” – Marius Nistor, FSE, după negocierile de la Guvern / Ce se întâmplă cu încheierea anului școlar, examenele? Simion Hăncescu, FSLI: Guvernul trebuie să răspundă la această întrebare, nu noi

Oferta Guvernului îi nemulțumește pe liderii sindicali care au fost prezenți la negocierile de la Palatul Victoria duminică după-amiaza. Marius Nistor și Simion Hăncescu, președinții federațiilor sindicale, au anunțat că,…
Vezi articolul

Profesorii reacționează la „măsurile iresponsabile” propuse de minister în proiectele de ROFUIP și Statutul Elevului: dublarea absențelor pentru un punct la purtare „ar trebui retrasă imediat”, iar „sălile de izolare riscă să devină un refugiu confortabil pentru turbulenți” / Avertisment: „elevii reprezentanți abuzează de drepturi și își construiesc un regim școlar preferențial nejustificat”

Profesorii de la Colegiul Național „Matei Basarab” din București au transmis Ministerului Educației un set de observații și propuneri detaliate cu privire la modificările propuse pentru Statutul Elevului și Regulamentul…
Vezi articolul