Cum motivează Curtea Constituțională decizia prin care stabilește că predarea identității de gen în școli nu poate fi interzisă

632 de vizualizări
Foto: Magda Ehlers – Pexels.com
Curtea Constituţională a României (CCR) arată, în motivarea deciziei privind predarea identității de gen în școli, că interzicerea prin lege a exprimării şi cunoaşterii în unităţile de învăţământ a problematicii identităţii de gen ar fi de natură să creeze un cadru normativ confuz, o persoană fiind obligată să respecte întocmai legislaţia care promovează identitatea de gen, dar, în acelaşi timp, în spaţiile de învăţământ să susţină contrariul, transmite Agerpres, preluată de G4Media.ro.
  • „Legislaţia României interzice discriminarea pe criterii de orientare sexuală, cuprinde soluţii legislative pentru situaţii vizând schimbarea de sex, distincţia între noţiunile de ‘sex’ şi ‘gen’, aşadar, dispoziţii clare şi în concordanţă cu obligaţiile asumate de România ca parte semnatară a unor tratate internaţionale referitoare la domeniul materiei ‘identităţii de gen’. Tot astfel, sistemul normativ intern este racordat, prin intermediul art.20 din Constituţie, cadrului normativ internaţional în materia drepturilor omului şi interpretării evolutive date de instanţe internaţionale precum CEDO, consacrând prioritatea celor mai înalte standarde privind drepturile fundamentale. Prin intermediul art.148 din Constituţie, normele europene obligatorii au prioritate în situaţia în care sunt contrare celor interne. În acest context, interzicerea prin lege a exprimării şi cunoaşterii în unităţile de învăţământ a problematicii identităţii de gen altfel decât ca identitate între gen şi sexul biologic echivalează cu promovarea unor soluţii normative ce se exclud reciproc, fiind de natură să creeze un cadru normativ confuz şi contradictoriu, contrar cerinţelor de calitate a legii impuse de art.1 alin.(3) şi (5) din Constituţie”, se precizează în motivarea deciziei prin care s-a stabilit ca fiind neconstituţională Legea pentru modificarea articolului 7 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Manuela Coțofan, despre opționalele din CDEOȘ în proiectele de planuri-cadru: Profesorii nu sunt designeri de curriculum, ne va trebui o formare serioasă / E nevoie de siguranță că orele nu se vor vacanta, altfel ajungem unde suntem acum

Proiectele de planuri-cadru pentru liceu propuse pentru a intra în vigoare din septembrie 2026 au fost analizate marți, 25 februarie, în cadrul unei dezbateri organizate la Iași. Profesoara Manuela Coțofan…
Vezi articolul

Cifra de școlarizare 2025-2026: 134.000 de locuri la liceu și 60.000 în învățământul profesional, pentru elevii care trec clasa a IX-a în vară, la fel ca anul trecut – proiect / Creștere cu 5.000 de locuri la creșe și grădinițe

Proiectul de Hotărâre de Guvern (HG) cu cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat, pentru anul școlar și universitar 2025-2026, a fost pus în consultare publică de…
Vezi articolul

Uniunea Elevilor Reprezentanți și Federația Părinților FEPAL solicită Ministerului Educației să retragă proiectele de ordine pentru Evaluarea Națională și BAC 2025, pentru că nu ar avea temei legal

Proiectele de ordine de ministru pentru organizarea Evaluării Naționale și BAC 2025 sunt „problematice din punct de vedere legal”, atrag atenția Uniunea Elevilor Reprezentanți (UER) și Federația Părinților și Aparținătorilor…
Vezi articolul