Cum se calculează mediile anuale ale elevilor în noul an școlar, împărțit pe module? Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: A treia zecimală este cea în funcție de care se rotunjește media generală

Foto: captură model de catalog 2022

Media generală anuală, în noul an școlar structurat pe module, va fi una cu două zecimale, ca până acum, dar se rotunjește în funcție de a treia zecimală, declară secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, pentru EduPedu.ro. Acesta a explicat cu exemple concrete cum vor calcula profesorii mediile de la finalul acestui an școlar, atât cele pentru fiecare disciplină, cât și media generală. Clarificările vin după ce Regulamentul de funcționare a școlilor a fost schimbat recent, iar una dintre modificări a fost introducerea sintagmei „prin rotunjire”, în formula de calcul a mediei generale.

Edupedu.ro a primit o serie de întrebări pe această temă de la elevi și profesori, atât pe adresa de mail a redacției, cât și pe Instagram și Facebook.

Media generală anuală este calculată conform articolului 109, alineatul 4 din Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2022.

“Media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, prin rotunjire, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele și de la purtare”, se arată în actul normativ. Până acum, în ROFUIP 2020 nu era prevăzută această rotunjire, din contră, scria explicit că se calculează „fără rotunjire”. Subiectul a fost interpretat și în mai multe articole din presă.

Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației, Sorin Ion, a declarat pentru Edupedu.ro că pe profesori „am convingerea că o să avem timp să îi învățăm, pentru că noi la anul în iunie încheiem aceste medii”.

Media la o disciplină: va exista una singură, calculată la final de an, cu toate notele de până atunci

Pentru că nu mai există cele două semestre, mediile disciplinelor se vor încheia la final de an, în iunie 2023, prin media aritmetică a notelor obținute pe parcursul perioadelor de învățare.

La o materie, un elev trebuie să aibă minimum N+3 note. Adică profesorul va pune cu cel puțin 3 note mai mult decât numărul de ore pe săptămână la acea materie, la clasă.

“De exemplu, un elev care are 3 ore de matematică pe săptămână va avea măcar 6 note (sau mai mult, la alegerea profesorului) pe tot anul, pe care le poate obține în timpul celor 5 module de învățare. Tot ca exemplu, dacă adunăm cele 6 note și obținem un total de 58, atunci media la Matematică va fi, pentru acel elev, rezultatul împărțirii lui 58 la 6, adică 9,66 care se rotunjește la 10”, spune secretarul de stat Sorin Ion. „La fel se procedează la restul de medii școlare pentru fiecare disciplină (la Limba și literatura română, Limba Engleză, Fizică, Geografie, Istorie, Purtare etc.)”, mai spune oficialul.

Iată ce se arată în noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) care a fost publicat în Monitorul Oficial luna trecută, la articolul 109, alineatul 1: “La fiecare disciplină de studiu/modul se încheie anual o singură medie, calculată prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferență de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului”.

Cum se calculează media anuală generală

Secretarul de stat Sorin Ion a declarat că media generală pentru anul școlar, prevăzută în Regulamentul de Organizare al școlilor ROFUIP 2022, la articolul 109, alineatul 4, se calculează astfel:

“Media are două zecimale ca până acum. O medie de 9,46, la final de an, nu se rotunjește la 9,00, cum nici o medie de 9,87 nu se rotunjește la 10,00, așa cum s-a înțeles din câteva titluri din presă”, a precizat oficialul. “Rotunjirea la care se referă alineatul 4 este rotunjirea unei medii anuale generale de 9,458 la 9,46, adică intră în discuție a treia zecimală.

Două zecimale înseamnă că nu facem prin trunchiere, pentru că trunchiere înseamnă că, de la a două zecimală, restul le tai. Rotunjirea înseamnă că, așa cum spuneam, dacă ai media 9,458 va fi media 9,46. Profesorii care întreabă… am convingerea că o să avem timp să îi învățăm, pentru că noi la anul în iunie încheiem aceste medii. (…) Aproximarea este prin adaos sau prin lipsă în funcție de a treia zecimală”, a declarat Sorin Ion.

Ce prevede ROFUIP actual: “Media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, prin rotunjire, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele și de la purtare”.

Până acum, în ROFUIP 2020 nu era prevăzută această rotunjire: “Media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale de la toate disciplinele/ modulele și de la purtare”.

Foto: captură ROFUIP 2020 – art. 109, alin. 8

Amintim că anul școlar 2022-2023 are o durată de 36 de săptămâni, dar este cu doar câteva zile de cursuri mai lung decât cel care a trecut. Este structurat pe 5 module de învățare despărțite de 5 vacanțe, iar cursurile încep pentru elevi luni, 5 septembrie 2022, conform structurii publicate în Monitorul Oficial. Printre noutățile pe care le aduce acest an școlar se numără eliminarea obligativității de a susține teze, alt mod de a calcula mediile, vacanță în octombrie pentru toate clasele, dar și o vacanță în februarie, stabilită în funcție de fiecare județ.

„Școala altfel” și noua „Săptămână verde” au loc în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Organizarea pe module presupune perioade de învățare mai scurte, presărate cu vacanțe mai dese, potrivit explicațiilor oficiale.

Spre deosebire de anii trecuți, elevii din toate clasele și copiii de grădiniță vor avea vacanță în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână, în toamnă, doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare. O altă vacanță „nouă” este cea din luna februarie, modulară, care gravitează în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratului școlar. Această vacanță „mobilă” a fost fixată deja, iar calendarul anului școlar 2022-2023 pentru fiecare județ poate fi descărcat de aici.

Citește pe aceeași temă și:
OFICIAL Noile modele de cataloage și carnete de elev pentru anul școlar structurat pe module, publicate de Ministerul Educației / Descarcă noile documente școlare
Școala începe peste 4 zile. Care sunt principalele modificări pentru elevi și profesori
PRINTEAZĂ Calendarul anului școlar 2022-2023 pentru fiecare județ / Când începe școala în septembrie și cât durează Modulul 1
SURSE Bacalaureat 2023 începe pe 26 iunie cu proba de Limba română scris. Calendarul examenului
SURSE Evaluarea Națională 2023 are loc pe 19-22 iunie. Calendarul examenului pentru elevii de clasa a VIII-a
Exit mobile version