Cum se văd în ochii elevilor primele semne ale consumului de droguri / Sfaturi pentru profesori și părinți într-o campanie video inedită a Inspectoratului Școlar Maramureș

36.131 de vizualizări
Sursa: Captură video
Sfaturi pentru părinți, despre cum pot identifica primele semne ale consumului de droguri pot fi urmărite în 7 videoclipuri scurte, realizate de Inspectoratul școlar județean Maramureș în cadrul campaniei de informare „Protejează inocența copilăriei”. Clipurile sunt realizate împreună cu un fost consumator de droguri. Accentul este pus pe comunicarea dintre părinți și copii și atenția asupra schimbărilor bruște de comportament. Răzvan Dragu spune care sunt acestea.

Răzvan Dragu, fost dependent de droguri timp de 10 ani, spune în 7 videoclipuri scurte de câte 3 minute, care sunt principalele semne care pot indica începutul consumului de droguri în rândul copiilor: ochii roșii sau cu pupilele dilatate. Renunțarea la hobby-uri, evitarea petrecerii timpului în familie, evitarea contactului vizual.

În primul episod părinții sunt sfătuiți să urmărească ochii copiilor lor, care pot fi dilatați, roșii sau cu cearcăne.

“Atunci când o persoană evită contactul vizual, cei din jurul său ar trebui să se gândească că acea persoană are ceva de ascuns”, spune Răzvan Dragu.

În episodul 2, este explicat de ce părinții trebuie să fie atenți la modificarea greutății corporale. “Calitatea timpului de a mânca scade, iar asta va duce la pierderea în greutate, brusc”.

Evitarea timpului petrecut în familie este un semn al începerii consumului de droguri și e prezentat în episodul 3. “Consumul de droguri cere timp, pentru a face rost de bani, pentru a cumpara drogurile, pentru a te deplasa la locul unde consumi, timp pentru consum, timp pentru o revenire aproape de normal pentru a te întoarce în mediul familial. De cele mai multe ori se ia timp din timpul petrecut cu familia, cu anturajul care nu consumă. (…) Se ajunge până la schimbarea de prietenii”, spune fostul consumator de droguri.

Plictiseala și indiferența cronică sunt un alt semn de începere a consumului de droguri. “Drogurile de orice fel îți dau o stare nenaturală (…) Unele sunt sedative și te calmează, altele sunt euforice. Nu e natural să nu ai nicio grijă, la nici o vârstă. Cele euforice dau acele senzații maxime. În momentul în care dispare efectul drogurilor, lumea e gri, normală. Când o persoană iese de sub efectul drogurilor intră în zona gri, nu o să-l mai mulțumeacă nimic. Creierul s-a obișnuit cu pace sau euforie. Aici apare plictiseala”, spune Răzvan Dragu.

În episodul 5 este explicat de ce renunțarea la hobby-uri poate fi un semn de început de consum de droguri. “Dacă o persoană începe să renunțe la fotbal cu băieții, la suc cu fetele, dacă absentează de la scoală, brusc, ne putem întreba ce face acum în acel timp pe care și-l petrecea cu hobby-urile înainte”, spune fostul consumator de droguri.

“Drogurile costă. (…) Pericolul sub care stau cei care au bani este acela de a consuma mai des droguri și cel mai probabil și mai puternice. Copiii care nu dispun de bani, aceștia sunt sub pericolul de a apela la mici prostioare, ulterior la contravenții, ajungând la infracțiuni”, spune Răzvan Dragu în episodul 6.

În episodul 7 Răzvan Dragu le dă sfaturi părinților cum să discute cu copiii lor despre droguri, subliniind că trebuie să fie atenți și vigilenți, chiar dacă au încredere în copii.

“Aș deschide un subiect cu el, despre droguri în general, să nu se simtă căutat. (…) În momentul în care neagă scurt, blochează subiectul și îl schimbă imediat, probabil a început să consume. Dacă neagă consumul dar e dispus să continue discuția cu mine, acolo aș avea încredere că nu consumă. (…) O prietena mi-a zis, să nu mai încurajez lumea că dacă are relație bună cu copilul său, înseamnă că nu va consuma. Nu e nici o garanție că dacă ai o relație bună cu copilul tău, nu se va droga. Dar datorită acelei relații, a venit la mine când nu a mai putut. Și asta l-a salvat”, a spus Răzvan Dragu.

Citește și:

Semnele consumului de droguri la adolescenți, prezentate de CJRAE Vâlcea: Urmele de răni pe brațe sau picioare pot fi observate de părinți
INTERVIU Profesorii trebuie să fie mult mai informați decât elevii în privința drogurilor, altfel nu mai au nici o autoritate în fața lor / Într-un caz de suspiciune de consum de droguri, prima intervenție a profesorului trebuie să fie cu copilul pentru că responsabilitatea profesorului este în primul rând față de bunăstarea copilului, spune psihoterapeutul Bogdana Păcurari

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu: De foarte multe ori elevii nu fac diferența între o faptă făcută în glumă și o faptă penală. Rog părinții, bunicii, cadrele didactice, să raporteze și faptele de consum de droguri, nu doar pe cele de violență. Nu vă temeți de reacția părinților și a societății

13 comments
  1. Da Consumul de droguri este cu ajutorul direct și indirect al nostru ,al tuturor . Noi,care avem doua ,trei joburi să aibă ăla micu de toate . Să nu ducă lipsă cum am dus noi . Și când venim acasă ,rupți de munca nu știm pe ce sa punem mâna . Că ,deh ,amasat copilul să își facă temele . Apoi când le pretindem ceva ,li se pare nefiresc . I am învățat cu drepturi fara nicio obligație . Când ne trezim din goana după bani și prosperitate ….e târziu . Nu am fost prezenți când copilul se ruga de noi sa ne jucam cu el . Era nevoia lui funciara și legitimă . Nu am fost prezenți când a intrat la libertate cu angoasele și neliniștile inerente . Acum dam vina pe sistem ,pe mafia drogurilor ,pe antidrog ,pe lipsă centrelor de reabilitare . Dar noi ,noi unde am fost în acești ani ? To ne or not to be . Doamne ,ocroteste-i pe părinții care nu și au făcut niciodată timp sa stea la masa cu ai lor copii intrați în diverse anturaje . Și ajutând ,Doamne ,sa ne asumam vina de a fi fost absenți din viețile copiilor noștri . Amin

  2. Vorbim să pierdem timpul.

    Să spunem ca reușim sa identificăm la timp.

    Câte centre de reabilitare si suport antidrog sunt in fiecare județ?

    Liniște, nu?

    1. si tu vorbesti ca sa nu taci , daca ai observat ca se drogheaza si vorbesti cu copilul atunci nu ai nevoie de centre de reabilitare. ai nevoie de centre doar cand se drogheaza de ani buni si cu droguri puternice.

      1. Noi avem copii cu CES evident pe care părinții REFUZĂ să-i ducă la o testare. Și ne chinuim (și noi, și copiii) așa.

        Ce te face să crezi că dacă ”observăm” că e drogat (nu știu cum facem asta, că n-avem câine pentru depistarea drogurilor și nici medicina n-am făcut-o), părinții vor fi de acord să îi testeze în școală (sau altundeva) de bună voie?!

        Sunt sute de mii de oameni în țara asta doar care se luptă să se lase de fumat și nu reușesc, nici cu ajutor, crezi că dacă vorbești cu un dependent de droguri se lasă așa, repede, pentru că l-ai convins?!

        De asta era nevoie de studiul științelor pe la noi, că altfel ajungem să credem toate prostiile din filmele Hallmark, unde se lasă unul de fumat/băut/droguri doar pentru că l-a găsit pe doamne-doamne sau alte tâmpenii…

  3. La nivelul de consum la care s-a ajuns acum, este mare nevoie de a spune lucrurilor pe nume, de a nu mai ascunde, trebuie să devină clar pentru toți că nu este o alegere personală “a se droga sau nu” ci o problemă gravă de viață și uneori de moarte. Pentru profesorii și părinții care nu experiențe în asemenea situații și sunt depășiți, informațiile precise de identificare a consumului de droguri, despre atitudinea potrivită, oricât de simple par, sunt greu aplicat. Mulțumim pentru aceste filme și tuturor celor care sunt implicați ce au luat atitudine ai acționează pentru rezolvare la nivel social și individual.

    1. Cu tot respectul, nu e alegerea lor? Nu depinde de ei? Dar de cine depinde? Cine le impune sa aleaga un anturaj sau altul? Va spun eu, aleg ce e mai facil, trebuie efort sa faci parte dintr-un grup de olimpici, perocupati ce examene sa mai dea si la ce concursuri sa mai participe! Nu e nevoie de efort sa faci parte dintre chiulangii, petrecareti si smecheri , nu-i asa? Dar nu, nu e responsabilitatea lor, nu e vina lor, nu sunt ei vinovati pentru nimic! Nici pentru ca nu le pasa de scoala, nici pentru ca nu sunt capabili sa vorbeasca corect la 18 ani, nici pentru ca stau pe banii parintilor pana la 40 de ani! Nu! Nu e vina lor! Sunt doar victime! Tineti-i in brate, mangaiati-i pe crestet si lasati-i sa viseze, ca toti se inchipuie manageri, dar habar n-au sa scrie romaneste! Nu cumva sa-i atingeti cu vreo regula, obligatie, constrangere! Nu, e trauma! Minunat viitor! Vai de capul nostru!

      1. Bună ziua, dna / dră/ dnule Mihăilă!
        Cu toată consideraṭia, vă voi întreba: dumneavoastră de ce nu alergaṭi precum Gaby Szabo? De ce nu săriţi pe bârnă ca Nadia şi nu şutaṭi asemeni lui Hagi?!
        În anturajul dumneavoastră s-a consumat numai ceai verde şi suc de aloe vera?! Sau doamnele/ domnişoarele s-au mai răsfăţat şi cu o cafeluță?! Dar cafeaua e drog, la fel ca zahărul!
        Problema zilelor noastre şi a celor viitoare este că substanṭele nocive sunt tot mai la îndemână şi din ce în ce mai periculoase.
        Personal, sunt dependentă de dulciuri chiar dacă mi-am pierdut ambii părinṭi din cauza diabetului de tip 2. Oboseala, stresul şi nereuşitele le înec în îngheṭată şi junk food, să mă scuzaţi, vă rog că nu am căutat echivalentul românesc al termenilor! Ciorba, mămaliga şi tocana sunt pentru traiul ordonat şi sănătos al celor care îşi permit un prânz în farfurie, la orele 13.00, nu primul cheeseburger de la Mc Do înşfăcat în cele 20 de minute alocate pauzei de masă.
        Nu, nu noi ne alegem acest stil de viaṭă, vremurile nu noi le-am ales. Tehnologia şi epoca vitezei (că tot mă refeream la consumul de tip fast-food) nu le-am ales noi, dar… da! Pentru alegerile pe care cei trecuṭi de 50 de ani le-au făcut acum peste 30 de ani, adolescenṭii şi tinerii merită mângâieri şi empatie.

        1. Comentariu tendențios. Ca sa faci performanta trebuie sa ai talent (care este 3%) și sa depui mult efort care vine din dorința de a face acel lucru.Adica:sa vrei.
          E mult mai ușor sa îți plângi de mila,sa bagi junk food în tine și sa primești răsplată de dopamina imediat decât sa faci efort la sala și datorita mișcării sa primești doza de dopamina si de sănătate.Nu îți plâng de mila.Nu ești o victimă. Ai făcut o alegere ușoară.
          Exista variante gustoase pentru nevoia ta de dopamina, exista terapeuți care te pot ajuta sa identifici problema care te face sa fii dependenta de astfel de mancare(de obicei persoanele abuzate se asupresc cu asa mâncare și trauma poate sa fie si transgenerationala),exista opțiuni dar tu ai ales sa îți plângi de mila ,sa ai o scuza ca ești victimă rafturilor doldora de mâncare și….înainte!
          Este greu sa faci alegeri care cer efort.Si dependenții de droguri aleg la fel :dopamina mai ușor de obținut pentru ca este greu sa fii vertical,sa cauți soluții, sa faci un efort financiar sa rezolvi problema.Nu te ține nimeni sa gătești sănătos în weekend și apoi sa mănânci în pauză de pranz.
          Ai făcut o alegere măcar fii în stare sa ti-o asumi!Nu încerca să provoci mila prin:nu sunt eu de vina,rafturile cu mâncare sunt adevăratul vinovat.Stii care e problema?Da.Si atunci?Nu tu cumperi și mănânci acea mâncare?
          Dependenta e horror dar nimănui nu ii este mila și nu este ca și când ai fi bolnav .Boala ta e o alegere.
          No merci and no country for weak people.

        2. Just stupid.
          Te pune cineva sa mănânci dulciuri? Alegi tu singura, nu suntbeu vinovat ca tu bagi in tine prosti.

        3. De cafea nu am auzit sa moara nimeni.
          Stii eu în locul tău chiar m-as duce la terapie chiar dacă tu crezi ca nu ai nevoie dar e ceva toxic in relația părinților tăi ,da?Amândoi cu diabet care poate fi prevenit si intarziat și totuși l-au făcut si au murit din cauza asta…mie una îmi spune ca e nevoie urgenta de terapie.
          Ai mult stres?Vei învață acolo sa îl manageruiesti.Ai altceva?Te va ajuta sa conștientizezi si sa găsești problema și sa o rezolvi.
          Și nutriționistul chiar este bun dacă nu știi ce sa alegi.Sunt rețete gustoase care te vor ajuta sa fii și sănătoasă.
          Curaj!!

  4. Eficienta zero ! Timpul necesar + personalul necesar te face sa pierzi din start !
    Eficiența apare atunci cand traficanții sunt inchisi pe viata si nu mai pot ameninta politisti care ii aresteaza ” O sa imi dea drumul repede , si ma ocup eu de familia ta si de tine ” !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Atac al Guvernului Ciucă în plină grevă generală a angajaților din Educație: a aprobat prin ordonanță de urgență o modificare la legea dialogului social pentru ca profesorilor care intră în grevă să le fie afectată vechimea / Surse: Ar putea să fie pusă în pericol participarea la Definitivat

O ordonanță de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare joi, 25 mai, prin care profesorilor participanți la grevă le poate fi afectată vechimea la…
Vezi articolul

Cum s-a modificat distribuția mediilor la Evaluarea Națională 2023 în București, după cel mai mare număr de contestații din țară: 4.833 de elevi au medii între 9 și 10, ceea ce va schimba ierarhia elevilor

În București numărul total de contestații la Evaluarea Nationala 2023 a fost de 5.157, adica 15,84% din totalul lucrărilor. Dintre acestea, 3.352 de contestații au fost la Limba și literatura română,…
Vezi articolul