Cursuri de limbă, cultură și civilizație românească vor fi introduse opțional în câteva școli din Franța

929 de vizualizări
Ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu / Foto: Facebook
Un curs opțional de Limbă, cultură și civilizație românească (LCCR) va fi introdus opțional din acest an în câteva școli din Franța, care devine, astfel, a șaptea țară europeană unde este predat acest curs, anunță Ministerul Educației. Proiectul începe în trei școli din orașul Blanc-Mesnil de lângă Paris, unde există o comunitate extinsă de români.

Cele trei școli vor găzdui pentru început nouă grupe de elevi, fiind estimați 150 de cursanți. Cursul este deschis tuturor celor interesați, nu doar elevilor de origine română.

Protocolul pentru desfăşurarea acestui curs în orașul Le Blanc-Mesnil a fost semnat în luna iulie, iar la finalul săptămânii trecute, Institutul Limbii Române a încheiat procedura de selecție a personalului didactic care va susține acest curs.

Celelalte țări unde se derulează programul LCRR sunt Italia, Spania, Belgia, Portugalia, Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, existând aproximativ 13.200 de cursanți.

Ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu, citat în comunicat:

  • „Sunt bucuros că acest demers prinde viață! Avem o relație excelentă cu Thierry Meignen, primarul orașului Blanc-Mesnil, de lângă Paris, unde trăiesc aproximativ 2.000 de români. A primit cu multă deschidere propunerea ambasadei, care a fost imediat sprijinită de către Institutul Limbii Române și Ministerul Educației și Cercetării din România. Directorul general al ILR, doamna Daiana-Theodora Cuibus, a fost, de altfel, la Paris și au fost selectați și profesorii care vor susține cursurile. Astfel că, din această toamnă, în trei școli din Blanc-Mesnil încep cursuri de Limbă, cultură și civilizație românească pentru elevi români și nu numai. Este un prim pas, sunt primele cursuri de acest tip în Franța și sunt convins că vor urma și altele”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nicușor Dan: Nu se pun în discuție institutele de cercetare pentru pachetul de reducere a cheltuielilor bugetare care să se aplice de la 1 iulie / „Trebuie să facem însă o evaluare a institutelor de cercetare”, spune președintele, la 2 zile după ce Ministerul Educației a demarat evaluarea institutelor

Președintele Nicușor Dan a anunțat că „nu se pun în discuție institutele de cercetare” pentru pachetul de reducere a cheltuielilor bugetare care să se aplice de la 1 iulie 2025.…
Vezi articolul

Teodor Florin Cilan, rector în ultimii 2 ani la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad: „Cu siguranță voi contesta” ordinul de ministru de vineri, prin care mandatul său încetează de drept, iar în loc este confirmată Ramona Lile, în urma unei decizii a Înaltei Curți

Situația ieșită din comun produsă la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, unde fostul rector, Ramona Lile, a fost confirmat astăzi în funcție, în urma unei decizii a Înaltei Curți, iar…
Vezi articolul

Universitățile au nevoie de scannere pentru verificarea plagiatelor, dar nu le pot procura cu banii de la Minister – rectorul ASE, Nicolae Istudor: Cererea Universitaria de reportare a banilor pentru analiza doctoratelor urmărește evitarea blocării fondurilor publice

Multe universități au nevoie să achiziționeze scannere performante pentru a putea verifica plagiatele din tezele de doctorat, dar nu le pot procura din fondurile alocate de minister pentru că asemenea…
Vezi articolul