UPDATE Cursuri suspendate marți la Colegiul Național Samuel von Brukenthal din Sibiu, după ce zeci de copii acuză stări de rău și cinci au ajuns la spital. Cauza nu a fost descoperită

1.202 vizualizări
Foto: Turnul Sfatului
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a anunţat că a suspendat cursurile pentru ziua de marţi la Colegiul Samuel von Brukenthal, unde cu 24 de ore înainte mai multor elevi li s-a făcut rău, acuzând dureri de cap şi simptomele unei alergii, din cauze care încă nu au fost descoperite, potrivit Agerpres.
  • UPDATE 23:00 Elevii și profesorii se întorc la cursuri de miercuri, 30 aprilie, potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, care anunță că va continua ancheta începută luni seara.

„Ancheta realizată de către inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu a scos la iveală faptul că, acasă, şi elevi din alte clase ale Colegiului Samuel von Brukenthal au prezentat simptome similare celor 5 transportaţi luni la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Luther. Menţionăm că este vorba despre dureri de cap, mâncărimi ale pielii şi chiar erupţii cutanate. Ca măsură preventivă, pentru a proteja sănătatea elevilor, dar şi a cadrelor didactice, DSP Sibiu a decis în această dimineaţă suspendarea cursurilor pe durata întregii zile. În tot acest timp clasele vor fi igienizate şi aerisite complet pentru a putea fi eliminate toate riscurile”, a transmis purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu, Denisa Ungureanu.

Cinci copii cu vârste între 13 şi 14 ani, care prezentau simptome de mâncărimi la nivelul feţei, au fost transportaţi luni seara la Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Pediatrie Luther pentru investigaţii suplimentare, de către echipajele SMURD, mai scrie Agerpres.

„Echipajele medicale au evaluat toţi elevii prezenţi în şcoală – aproximativ 450 de elevi. Dintre aceştia, aproximativ 20 de elevi prezintă simptome de mâncărimi la nivelul pielii”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Andreea Ştefan.


1 comment
  1. Doamna director Hay nu-si asuma raspunderea pentru nimic, in schimb incompetenta e la ea acasa. Avand in vedere situatia, de ce nu ati informat copiii de suspendarea cursurilor din timp ? Ati pus 200 de copii care aveau ore de la 7:20 pe drum ca sa-i puteti trimite acasa la 7:30. Vreti ca elevii sa va respecte dar voi va bateti joc de ei si le mai puneti si sanatatea in pericol. Ati dat cu insecticide in ultima zi de vacanta, vineri. Oare nu se putea mai repede ? Desigur, nu directorul e de vina. Luni se simtea un miros ciudat in scoala in timpul cursurilor, dar i-ati mai adus si pe elevii de dupamasa la scoala, desigur nu e directorul de vina nici pentru asta. Or fi gandacii de vina.
    Va bucurati nemeritat de un renume, dar nu e meritul vostru, e meritul parintilor si al copiilor care fac sacrificii cu meditatiile copiilor sa suplineasca incompetenta voastra, a profesorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene, despre pachetul care include finanțarea cu 500 de milioane de euro a Cercetării: Vor fi și măsuri legate de acces tip viză, de facilități, de o legislație pe care o vom adopta la nivel european pentru circulație fără bariere, fără birocrație, a tot ceea ce înseamnă rezultatele cercetării

Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, arată că fondurile de 500 de milioane de euro, anunțate pentru finanțarea Cercetării în Uniunea Europeană, vor face parte dintr-un pachet mult mai…
Vezi articolul

Protest public al ANPRO – Asociația Națională a Profesorilor de Limba română, față de planurile-cadru puse în dezbatere și declarația ministrului că nu s-a tăiat nicio oră la liceele teoretice: Considerăm cu adevărat revoltător inducerea în eroare a opiniei publice. Ați tăiat o oră de Română pe săptămână din trunchiul comun la clasele a IX-a, a XI-a și a XII-a

Profesorii de limba și literatura română protestează public față de tăierea a câte o oră pe săptămână din trunchiul comun la clasele a IX-a, a XI-a și a XII-a, în…
Vezi articolul

DOCUMENT Programul electoral pe Educație lansat de Dan Barna, pentru prezidențiale: Educația va primi 6% din PIB „până la finalul mandatului”, trebuie să ne plătim profesorii așa cum plătim medicii sau magistrații

“Până la finalul mandatului meu de președinte, Educația va primi 6% din PIB”, spune Dan Barna, în broșura-program lansată astăzi de candidatul USR PLUS la prezidențiale. “Inspectoratele școlare sunt instituții…
Vezi articolul