“Dacă sunt elevă în clasa x și din prima zi de școală m-am așezat în banca a treia de la fereastră, acolo voi sta până se sfârșește semestrul întâi”, spune ministrul Educației care anunță că laboratoarele vor fi evitate

11.797 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Ministrul Educației a explicat principiul după care elevii trebuie să se ghideze la școală, pentru a limita cât mai mult deplasarea între clase și în interiorul clasei, între bănci. Monica Anisie a declarat la TVR miercuri că un elev care s-a așezat într-o bancă în prima zi de școală, acolo va stat tot semestrul. Oficialul a mai anunțat că laboratoarele școlare trebuie evitate.

Laboratoarele școlare nu pot fi frecventate de mai multe clase în acest an școlar, acestea putând fi folosite de o singură grupă de elevi, potrivit ministrului Educației.

“Normele sanitare prevăd că aceste laboratoare să fie evitate.

Școala trebuie să se organizeze în așa fel încât o sală de curs înseamnă de fapt o clasă de elevi. Deci nu au voie elevii să se plimbe prin mai multe clase, chiar și în bănci deci dacă sunt elevă în clasa X și din prima zi de școală m-am așezat în banca a treia de la fereastră, acolo voi sta până se sfârșește semestrul întâi”, a explicat Anisie.

Ordinul comun al ministrului Sănătății și ministrului Educației privind normele sanitare prevede că “Trebuie evitate experimentele practice care necesită mișcare și/sau interacțiune strânsă între elevi. Elevii nu se vor muta din clasa de bază în laboratoare”.

De asemenea, normele care sunt obligatorii pentru toate școlile, mai prevăd că în sala de clasă:

  • Va fi păstrată componența grupelor/claselor. Elevul va putea schimba clasa/grupa pe perioada semestrului doar în situații justificate. Contactul între preșcolarii/elevii din grupe/clase diferite va fi evitat;
  • Deplasarea elevilor în interiorul instituției trebuie limitată prin alocarea unei săli de clasă unei clase de elevi, iar profesorii vor schimba sala de predare. Principiul de urmat este “1 clasă de elevi = 1 sală de clasă”;
  • Locurile din clasă trebuie să fie fixe; după aranjarea elevilor în bănci, aceștia nu vor mai schimba locurile între ei pe toată perioada cursurilor;
  • Vor fi limitate deplasările în clasă, pe cât posibil;
  • Este interzis schimbul de obiecte personale;
  • Întâlnirile dintre elevi vor fi limitate în perimetrul clasei, spre exemplu prin stabilirea unui sens de circulație în interiorul clasei, care poate să fie indicat prin marcaje aplicate pe podea;

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii
  1. Lampile cu becuri cu ultraviolete ar rezolva in cateva ore problema sterilizatii laboratoarelor si salilor de clasa, cu costuri mici.

  2. :))) Cred ca glumesc
    Ei se vor intalni la poarta scolii inainte si dupa ore.Toate regulile astea sunt menite doar sa calmeze opinia publica.
    In perioada examenelor stateau gramada la intrarea in scoli fara nicio problema.

  3. Doar o societate puternic infricosata poate sa accepte asa ceva. Frica scurtcircuiteaza ratiunea, numai asa se explica faptul ca asemenea absurditati le numim ‘masuri de protectie’

  4. Clasele a VIII-a vor avea 32-34 ore/săptămână pentru ca „tăietorii de frunze la câini” ( vezi profesorii de Religie , Educație tehnologică , Muzică , Desen etc.) să primească salarii , în continuare , DEGEABA !!!

    1. @Un bunic,fost cadru didactic

      Cum domnule „bunic, fost cadru didactic”, muzica, desenul și religia sunt „degeaba”? Păi cultura unui om se formează doar cu matematică și alte materii care nu sunt … degeaba? Adică să nu înțelegi nimic din Da Vinci, din Michelangelo, din Enescu, din Grigorescu, din Tonița (și lista este lungă), să nu ai habar ce este cu religiile lumii… asta da, incultură! Acest adult va vedea și va înțelege doar o mică parte din lume… Ajungi în mileniul trei și nu știi nimic despre artă. Și apoi setea de cunoaștere, dacă nu te naști cu ea, ar trebui să ți-o insufle familia. Da, chiar bunicul. Nu școala, că degeaba îți explică profesorul o oră pe săptămână, dacă acasă famila îți repetă 24 de ore pe zi că acele cunoștințe sunt „degeaba” și profesorul tău „taie frunză la câini”. Până acum n-a murit nimeni din învățat… Mai spuneți și că ați fost cadru didactic :-((

  5. Daca elevii primesc cele peste 500.000 de tablete sau calculatoare promise de guvern, se poate rezolva problema predarii informaticii prin utilizarea lor si a unui proiector de catre cadrul didactic. In lipsa acestor investitii, “ghinion”!

  6. Vorbe, vorbe, vorbe
    S-au elaborat niste ghiduri! Echivalente cu sfaturi de buna purtare! La fel de bine putem sa fim sfatuiti sa nu furam, sa nu mintim, etc. Atat timp cat o actiunile umane negative nu sunt cuprinse in legi care sa prevada pedepse proportionale cu gravitatea incalcarilor, orice altceva are valoare ce tinde spre zero! Daca ghidurile elaborate de minister nu sunt transpuse in regulamentele scolare / legea educatiei, cu parere de rau, sunt apa de ploaie! Sa le spuna cineva asta si celor care se joaca de-a conducerea viitorului acestei tari!

  7. Buna ziua !
    Cred ca dna ministru ar trebui sa explice cum poate fi predata aplicativ informatica , programarea , daca nu se folosesc salile de informatica – mai ales in cazul claselor de mate-info , la liceu? Cum poate fi aplicata chimia daca nu vezi nicio reactie , ci iti sunt expuse doar ecuatii pe tabla?! Cum poti intelege corpul uman daca nu folosesti laboratorul si diverse elemente ajutatoare (schelet , machete etc)?
    Cred ca nebulizatoare /aparate cu aerosoli pt laboratoare , dezinfectarea tastaturii pot da posibilitatea elevilor sa asimileze si sa aplice cele invatate , folosindu-se si laboratoarele !!

  8. ce se întâmplă cu laboratoarele de informaticădin școli. Doar câteva clase fac informatică? întreb pentru un prieten 🐕

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fenomenul Brașov – Elevii cer procurorilor să-l cerceteze pe inspectorul școlar din Brașov și Ministerului Educației să trimită corpul de control la inspectorat

“Solicităm public Ministerului Educației Naționale să trimită corpul de control pentru cercetarea ISJ Brașov și a celor trei licee implicate. Totodată, solicităm Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov să dispună…
Vezi articolul