Daniel David: Sindicatele știau de la început că au ușa deschisă la mine de fiecare dată, doar că știau, în același timp, că forța ministrului este limitată

1.339 de vizualizări
Foto: Cristian Nistor / AGERPRES Foto
Ministrul Daniel David a declarat că sindicatele profesorilor „știau de la început că au ușa deschisă la mine de fiecare dată, doar că știau, în același timp, că forța ministrului este limitată”. Acesta a afirmat că a încercat să ia în calcul unele sugestii date de reprezentanții profesorilor. Declarațiile au fost făcute luni, 8 decembrie, la Prima News.

Daniel David a precizat că strategia sindicatelor nu este una bună, „pentru că aceste măsuri ne-au salvat salariile și bursele până la sfârșitul anului”.

Întrebare: În momentul de față care e relația cu sindicatele, că am văzut că a fost mai liniște cumva în ultima perioadă (…)?

Daniel David: „Sindicatele știau de la început că au ușa deschisă la mine de fiecare dată, doar că știau, în același timp, că forța ministrului este limitată. Eu pot să lucrez într-o marjă dată de legea care a fost adoptată în Parlament, prin ordine de ministru, și această marjă nu este una mulțumitoare pentru sindicate. Și atunci ei încearcă nu să lucreze împreună cu mine, pentru a flexibiliza diverse lucruri, deși, uneori, au mai avut unele sugestii destul de ok, pe care am încercat să le iau în calcul.

Ei se luptă, evident, cu măsurile fiscal-bugetare, cu legea, cu mine ca ministru, uneori cu guvernul, iar eu am spus că nu cred că este o strategie bună, pentru că aceste măsuri ne-au salvat salariile și bursele până la sfârșitul anului. Au generat starea de nemulțumire, dar trebuie să vedem cum construim pe această stare de nemulțumire, da, sigur, e opțiunea fiecăruia. Într-un fel, asta e misiunea sindicatului: să apere drepturile, iar drepturile au fost afectate de Legea 141. Acesta este adevărul.”

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „n-am fost critic absolut deloc” față de mișcarea sindicatelor. „Am spus că parcă aș fi așteptat și aștept de la profesorii nemulțumiți și care doresc să protesteze să o facă un pic într-un alt mod și cu alte conținuturi”, a spus acesta. Declarațiile au fost făcute, miercuri, 5 noiembrie, la prezentarea raportului săptămânal.

Recent, ministrul Educației și Cercetării a spus că „sindicatele au misiunea lor de a protesta și fac bine că aduc în discuție probleme, însă au făcut două mari greșeli în această perioadă”. „Modul în care s-a protestat, conținuturile spuse nu au arătat societății o imagine a profesorului așa cum ar trebui să fie și ne-am făcut rău cu asta”, a spus Daniel David pentru Adevărul, pe 28 octombrie. 

Despre protestele profesorilor

Protestele profesorilor au început încă din vară, pe 24 iulie, ca urmare a măsurilor din Legea Bolojan. Profesorii au protestat, joi, 27 noiembrie, în fața Ministerului Educației și au cerut demisia lui Daniel David.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” au protestat miercuri, 29 octombrie, în Piața Victoriei, în fața Guvernului, față de Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, și prevederile acesteia privind educația, conform paginilor de Facebook oficiale.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Antena 3 CNN, că „imediat după mitingul din data de 29 octombrie, de miercuri, în învățământ se va declanșa referendum național privind greva generală”.

Joi, 23 octombrie, a avut loc un nou protest în fața Ministerului Educației și Cercetării. Profesorii au cerut demisia ministrului Daniel David și abrogarea măsurilor care vizează Învățământul din Legea Bolojan. Protestele profesorilor au început încă din vară, pe 24 iulie, din cauza măsurilor ce afectează sistemul de învățământ.

Creșterea normei didactice de predare, mărirea numărului de elevi la clasă, comasarea de școli și reducerea tarifului pentru plata cu ora sunt motivele pentru care profesorii continuă protestele. Aceste prevederi sunt prevăzute în Legea nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan.

Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a anunțat că vor fi organizate măsuri de protest mai dure în principalele momente ale anului școlar, precum și la finalul acestuia. Informarea vine după ce miercuri, 24 septembrie 2025, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara.

Marți, 30 septembrie, reprezentanții principalelor organizații sindicale din educație, FSLI și FSE Spiru Haret, au protestat, în fața Ministerului Educației, cu mesaje precum: „Partidele pe subvenție, școala pe avarie!” sau „Mai puțini bani în campanii, mai mulți în școli și-n cancelarii!”

Potrivit sindicatelor, luni, 8 septembrie, peste 20.000 de profesori au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. Au protestat față de prevederile din Legea Bolojan și au cerut demisia ministrului Daniel David.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după întâlnirea cu Nicușor Dan, că „președintele a luat act de solicitările noastre.” Referitor la anularea măsurilor din Legea Bolojan, „domnia sa a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan”, a spus Marius Nistor.

Tot după întâlnirea cu Nicușor Dan, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a transmis că protestele profesorilor vor continua: „Având în vedere că nu este nimic concret, în zilele următoare vom stabili calendarul de proteste. Protestele vom continua, chiar dacă avem promisiunea ca în două luni de zile să ne întâlnim.”


1 comment
  1. Vrăjeală de doi bani! Dacă esti asa asumat, de ce n-ai dat piept cu noi o vara intreaga, cat am stat pe trotuar, in fata ministerului??? Demisia!😡😡😡

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Daniel David: Dirigintele profesor de matematică să predea educație juridică, pentru sănătate, antreprenoriat? Nu mai bine inviți specialiști care se pricep? Dacă deschidem școlile pentru ei, firmele n-o să se tot plângă că nu oferim oamenii de care au nevoie

„Dirigintele profesor de matematică să se pregătească în educație juridică, pentru sănătate, antreprenoriat? Nu mai bine să inviți specialiști din afară care se pricep și să predea unele unități de…
Vezi articolul
O voce pentru educatie

Capitol despre digitalizarea învățământului, propus integral în proiectul legii educației de către alianța „O Voce”, pentru că nu exista în forma inițială. Noutate: desființarea AARNIEC (RoEduNet) și introducerea competențelor digitale din ciclul primar / Organizația a transmis 280 de amendamente ministerului

Un întreg capitol de digitalizare a învățământului preuniversitar este propus între cele 280 de amendamente la proiectul legii Învățământului preuniversitar de către Alianța „O Voce pentru Educație”, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

Șase candidați, inclusiv actualul rector Tudorel Toader, s-au înscris în alegerile pentru conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – concurență-record în rândul principalelor universități din țară

Tudorel Toader, cel care a ocupat funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) în ultimele două mandate, are concurență puternică în alegerile pentru următorul mandat: alți…
Vezi articolul

Transportul gratuit al elevilor, discutat la Guvern cu reprezentanții elevilor. Robert Avram, CNE: Premierul și-a asumat constituirea unui comitet interministerial coordonat de la nivelul cancelariei, cel mai probabil, dar cu implicarea dumnealui, în așa fel încât până la finalul anului calendaristic să avem deja o soluție pe termen lung, care va fi subvenția

„Pe termen scurt, se va merge pe acea ordonanță de urgență cu suma forfetară: 60 de lei pentru primii 3 km, 6 lei pentru următorii km, cu posibilitate de dublare”,…
Vezi articolul