Daniel David: Tipurile de politicieni în context de alegeri – foarte scurte considerații psihologice și un scurt ghid orientativ

Politicienii (iar aici mă refer mai ales la lideri, la cei din diverse poziții de conducere) pot fi analizați și au fost analizați în demersuri de psihologie politică prin prisma unor atribute psihologice extrem de diverse, mai ales cognitive (ex. cum gândesc/cum decid) și comportamentale (ex. ce fac efectiv), fără a lipsi și unele atribute subiectiv-emoționale (ex. echilibru și autocontrolul emoțional) sau psihobiologice (ex. temperament), inclusiv sumative (ex. de personalitate), rezultând diverse tipologii cu rol orientativ pentru cetățean.

Exploratoriu, avansez aici un astfel de demers, luând în calcul explicit raportările cognitiv-comportamentale ale unui politician față de (1) propriile interese, (2) interesele partidului și (3) interesele țării. Sunt trei aspecte pe care le consider extrem de relevante pentru a înțelege psihologia politicianului, ghidându-ne astfel în decizii față de acesta. Rezultă astfel, orientativ, fără pretenția de tipologii complete, dar cu potențial rol pragmatic, aproximativ trei categorii mai importante de politicieni:

1. Oameni care pun interesul lor mai presus decât interesul partidului și/sau al țării. Aceștia sunt simpli oameni care fac politică, puși pe satisfacerea intereselor personale, fie acestea politice (ex. dorința de putere/funcții) sau nonpolitice (ex. dorința de îmbogățire/faimă). Din păcate, în prezent, cei mai mulți lideri din țară, așa cum îi văd eu, se înscriu în această categorie, disperați după funcții și candidaturi, chiar atunci când nu au șanse sau justificare rațională, iar acest lucru, mai mult, adesea îngroapă și partidul și nu reprezintă un bine pentru țară. Pur și simplu nu înțeleg și/sau nu pot să se angajeze pentru un bine mai mare, dincolo de propria persoană. Cred că mulți putem numi ușor astfel de politicieni.
2. Oameni care pun interesul partidului mai presus decât interesul personal sau uneori chiar al țării. Aceștia sunt deja oameni politici/oameni de partid. Am avut și avem și câțiva lideri din această categorie, care, totuși, dacă partidul funcționează bine, pot face, fie și indirect și un lucru bun pentru țară. Din nou, cred că mulți putem numi ușor astfel de politicieni.
3. Oamenii care pun interesul țării mai presus decât interesul personal sau al partidului. Aceștia nu sunt simpli oameni care fac politică, nu sunt simpli oameni politici/oameni de partid, ci sunt oameni de stat! Ei știu rațional când să se bată pentru putere, când să renunțe (adesea temporar, deoarece pentru astfel de oameni mereu apar din nou oportunități) și când să-i susțină pe alții care pot face mai mult bine țării. Ei sunt oameni care construiesc direct binele pentru țară. Nu-i ușor, dar cred că putem numi și astfel de politicieni.

În acest moment, la prezidențiale, România are nevoie de oameni de stat sau, în cel mai rău caz, de oameni politici/oameni de partid. La nivelul alegerilor parlamentare, ar fi nevoie de același lucru, dar, realist vorbind, putem spera mai ales la un amestec de oameni de stat și de oameni politici/oameni de partid, fiind de dorit ca acest mix să fie dominat de primul tip.

M-aș bucura să am șansa să votez un om de stat la alegerile prezidențiale! Așa cum arătam aici, îl vom putea recunoaște (1) dacă este educat, (2) are deja un nivel mulțumitor de bunăstare personală, (3) nu este disperat și grăbit să-și asume funcții, (4) dar nici nu pare că se sacrifică sau că trebuie rugat să-și asume funcții și (5) este un lider care pune țara în fața intereselor personale și de partid, asumându-și funcții doar justificat, după analize atente la nevoile reale ale țării. Să fim atenți și să-l găsim!

___

Daniel David este profesor de științe cognitive clinice, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), profesor asociat („adjunct professor”) la Icahn School of Medicine at Mount Sinai în New York, SUA și directorul pentru cercetare al Albert Ellis Institute în New York, SUA. Este evaluator internațional în cercetare și educație, iar în 2019 și 2020 a fost inclus între cei 2% mai citați oameni de știință ai lumii (în sistemul Scopus).