Fost ministrul al Educației, autor al Legii Educației nr. 1/2011, Daniel Funeriu a subliniat la Europa FM principalele probleme din sistemul de educație și cum ar putea fi combătute. Opinia sa vine în ziua în care vor fi lansate în dezbatere publică cele 2 legi ale Educației concepute de minister: legea Educației pentru învățământul preuniversitar și alta pentru învățământul superior.
- Astăzi vor fi lansate în dezbatere publică, timp de 35 de zile până în data de 17 august, cele două legi ale Educației. Apoi vor fi ajustate în funcție de propuneri, aprobate în Guvern și trimise în Parlament pentru a parcurge procesul legislativ. În această perioadă “așteptăm opinii din partea tuturor celor interesați”, spune Sorin Cîmpeanu.
- Citește despre modificările aduse legii învățământului preuniversitar privind admiterea la liceu în 2024, schimbările legate de Bac 2027, titularizarea profesorilor, desființarea inspectoratelor școlare, înlocuirea notelor cu calificative și portofoliul educațional obligatoriu de la grădiniță.
Redăm declarațiile integrale ale lui Daniel Funeriu:
“În calitate de autor al actualei legi a Educației nu pot să-mi permit să vorbesc despre păreri pentru că ceea ce eu credeam a fost operațional din Legea 1, așa că să revenim în concret. În primul rând Guvernul nu a prezentat în acest moment o lege, ci niște grafice, o schemă. Până să avem o lege mai este foarte mult.
Sunt câteva elemente de principiu despre care, din păcate, clasa politică în ansamblul ei merge pe niște căi greșite.
Și aș dori să le subliniez dacă îmi permiteți. Prima cale greșită, ideea descentralizării deciziilor în România, este o eroare, pentru că dacă transferi putere în plan local, în educație asta înseamnă de fapt dictatura bunului plac al șefului local.
Moderator: Cum s-ar manifesta?
Daniel Funeriu: Mai multă putere în plan local, mai multe decizii în plan local legate de curriculum de zi cu zi din viața școlii.
Pentru educația din România, soluția nu este descentralizarea, pentru că cineva trebuie să spună care este realitatea.
La nivel local sunt prea mulți decidenți prea slab pregătiți și prea neinteresați de Educație. Soluția corectă, în schimb, este să dăm sarcini clare și bugetul aferent nivelului de decizie locală, dublat de un control strict la nivel central. Vă dau un exemplu concret: abandonul școlar și dotarea școlilor. Nu ministrul din biroul său îi poate duce pe copii din mediul rural la școală, ci serviciile primăriei care cunosc om cu om, familie cu familie. Și dacă tu primar nu ești capabil să rezolvi problema părinților care nu-și lasă copiii la școală și dacă tu primar nu dotezi școlile, ministrul nu ar trebui să mai dea bani de la bugetul central și atunci într-un an de zile veți vedea școli bine dotate și o reducere semnificativă a abandonului școlar.
A doua cale greșită: Există această idee că dacă dăm o nouă lege creăm noi structuri, dăm o nouă arhitectură sistemului, rezolvăm peste noapte problemele. Dragi părinți, credeți-mă, dacă Einstein al Educației dă o lege perfectă mâine dimineață, efectele la clasă se vor simți abia peste vreo 10 ani. Unica soluție pentru părinții de azi, dacă nu sunt mulțumiți de ce se întâmplă la clasă, este să dea meditații copiilor. Acesta este realitatea pe care dacă cineva nu ne-o spune, continuăm să ne mințim frumos.
Esențial pentru calitate la școală, iar un lucru care nu se spune, este de fapt ce se întâmplă la clasă. Și atunci aici trebuie făcute câteva lucruri vechi de când lumea:
1. Aduci profesori buni la clasă, dar pentru asta trebuie să-i formăm bine și aici avem problema universităților care în loc să facă programe de formare universitară pentru profesori fac tot felul de bălării. Am auzit acum un master de egalitate de șanse în universitățile României.
2. După ce am format bine profesorii, trebuie să-i selectăm corect. Ori aici sindicatele fac o mare presiune pentru menținerea sistemului actual de selecție care este defect.
3. Trebuie să-i plătim bine, și aici am o sugestie foarte simplă: în loc să introducem o lege acea minciună fruntată cu 6% din PIB, să introducem în lege faptul că salariul mediu al profesorului să fie 1,6 X PIB-ul pe cap de locuitor. Și atunci am avea și profesori bine formați corect selectați și bine plătiți.
Ar trebui să lungim cu cel puțin cinci săptămâni anul școlar. Avem cel mai scurt an școlar din Europa și nimeni nu va ști niciodată mai mult stând mai puțin la școală. Apostoli lui hai să nu încărcăm copilul cu cunoaștere, aceștia trebuie combătuți, pentru că un copil german va fi stat la finalul celor 12 școală cu doi ani jumătate mai mult decât un copil român. Deci să prelungim perioada de stat în școală cu cel puțin cinci săptămâni.
Moderator: Bun, dar dacă în acești doi ani și jumătate în plus va trebui să stea la școală și doar să rețină niște lucruri papagalicește în fața profesorului ca să treacă clasa, cu ce-l ajută?
Daniel Funeriu: Vedeți dumneavoastră, aici este o altă problemă niciunde în curriculumul actual românesc, care este foarte bun, niciunde nu se mai vorbește despre această memorare papagalicească. O să vă mai spun un lucru: Ați auzit de un chimist care nu cunoaște pe de rost tabelul periodic? Ați auzit de vreun matematician care nu cunoaște pe de rost tabla înmulțirii?
Haide să ieșim din această logică de hai să nu înveți pe de rost. Nu pot să-ți creezi competențe dacă nu ai cunoaștere ori cunoașterea se face inclusiv prin învățare. De aceea trebuie profesori buni, pentru că problema României nu este curriculumul prost, ci este calitatea prea scăzută a profesorilor care livrează acel curriculum.
La nivel de sistem trebuie să trecem urgent la un sistem inspirat din sistemul german, nu la cel francez. De ce? Pentru că în sistemul german – care din punctul meu de vedere este cel corect -, încă din clasa a V-a avem rute educaționale diferite pentru copiii care au vocația să meargă către universități și bacalaureat și copii care au vocația unei pregătirii profesionale de calitate.
Al patrulea lucru care este esențial, dar pe care nimeni nu-l va face din păcate, pentru că sincer am fost singurul care s-a luptat cu chestia asta, este revenirea la rolul universităților de a produce excelență, nu la masificarea învățământului superior care duce de fapt la un “cancer mental” al unui popor.
Universitățile trebuie să revină la rolul de creator de excelență și nicicum la un factor social în care orice netot primește o diplomă universitară. Dar pentru asta trebuie să eliminăm radical din postura universitară o sarcină din păcate prea grea pentru actuala clasă politică din România. Cât timp societatea n-o să ceară aceste lucruri și nu sunt profund integrate în dinamica unei societăți, cât timp nu o să se iasă în stradă pentru educație, dar vor ieși pentru alte chestii periferice, nu sperați la nimic bun semnificativ.
Pot fi legi și paralegi, pentru că degradarea resursei umane din sistem este atât de mare, interesele financiare ilegitime, căpușarea sistemului de sindicate și tot felul de ONG-uri, impostura din universități – toate acestea sunt atât de răspândite încât nu mai știu cum să o spun. O spun cu mare regret, nu văd acum decât soluții pe cont propriu și aceste soluții sunt trei: meditații, meditații, meditații”, a subliniat fostul ministru al Educației.