Daniel Funeriu îi solicită premierului Ludovic Orban să ia decizia politică de a nu le acorda sindicaliștilor din educație degrevări în această perioadă de criză: lideri de sindicat nu predau, dar iau salariul plin

3.363 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Daniel Funeriu
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu îi solicită oficial premierului Ludovic Orban “să ia decizia politică prin care Ministerul Educației să nu acorde degrevări în această perioadă”. Funeriu atrage atenția că lideri de sindicat care nu predau concret în școli primesc salarii de profesori, situație posibilă ca urmare a unei modificări a legii educației.

Statul plătește 125 de norme degrevate (vreo 8 milioane de lei anual) liderilor de sindicat”, scrie fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, pe pagina sa de Facebook. “Adică liderii de sindicat nu predau, dar iau salariul plin”, explică acesta.

Portița legislativă pentru această degrevare a fost introdusă, într-o primă fază, în 2013 printr-o Ordonanță de Urgență promovată de Guvernul Ponta, și a fost întărită la transformarea OUG 14/2013 în Lege, în aprilie 2019.

Concret, alineatul 10 al articolului 263 din Legea educației prevede următoarele:
  • (10) Personalul didactic de conducere, de îndrumare și control poate fi degrevat total sau parțial de norma didactică, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, elaborate cu consultarea federațiilor sindicale reprezentative din învățământ. De același drept pot beneficia și persoanele desemnate de federațiile sindicale reprezentative din învățământ, ca urmare a participării acestora la procesul de monitorizare și evaluare a calității sistemului de învățământ, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educației naționale. Prin același ordin se stabilesc atribuțiile persoanelor degrevate de norma didactică.
  • (10^1) Personalul degrevat potrivit alin. (10) primește drepturile salariale pentru funcția în care este încadrat, precum și celelalte sporuri și indemnizații prevăzute de lege pentru activitatea desfășurată, după caz.

Oare 160.000.000 de RON în 20 de ani de degrevări ajungeau pentru a nu mai avea toalete în curte?”, întreabă fostul ministru al Educației.

Acesta adaugă că “pentru anul școlar următor încă nu s-au acordat degrevările, care trebuie acordate prin ordin al ministrului”.

Fiind perioadă de criză, solicit vice-premierului Raluca Turcan, premierului Ludovic Orban și ministrului de finanțe să ia decizia politică prin care Ministerul Educației să nu acorde degrevări în această perioadă. Eu nu am acordat degrevări în perioada crizei și nu s-a întâmplat nimic rău, deci există precedent”, anunță Funeriu.

 


9 comments
  1. E normal ca liderii județeni și naționali sa să-și ocupe întregul timpul cu legi, petiții, discuții, proiecte, etc. Sa-i aduci la catedra înseamnă sa sacrifici niște elevi.
    Cei implicați și în alte activități nu-și fac orele.
    La Funeriu vorbește din nou aroganta-i binecunoscuta. Dar daca vrea sa dea cu sindicatele de pământ sa instige autoritățile sa le facă un audit financiar.
    Se aduna o grămadă de bani din cotizații, unde-s? Ce se face cu ei? Mister.
    (sindicatele puteau rezolva din cotizații, de exemplu, problema profesorilor navetiști)
    Sunt sindicatele organizații mafiote? Nu mai mult ca inspectoratele. In ambele exista o clica intangibila de oameni de neînlocuit și de aici abuzul. Cat te poți abține când ai toată puterea și nu ți se (poate) opune nimeni?
    O soluție ar fi limitarea mandatelor – nu cred în lideri pe viata.
    https://www.economica.net/veniturile-liderilor-sindicali-din-romania-sunt-si-de-10-ori-mai-mari-decat-ale-celor-pe-care-ii-reprezinta_128984.html

  2. Dar nici mulți dintre profesori nu au lucrat și iau salariul plin…cei care pupă directoarea pot să nu facă orele, se știe…

  3. Pentru un comentariu folositor nu trebuia sa te marginesti la generalul”in tarile dezvoltate” Citeaza aceste tari, da un link ceva, altfel pot crede ca nu esti decit un prapadit de sindicalist care-si apara piinea proprie. ceea ce nu este cazul, desigur. Pe de alta parte, acei care in permanenta compara RO cu Germania, Olanda, tarile nordice, nu sunt decit niste ticalosi. Structura populatiei, gradul de cultura, de intelegere a realitatilor este total diferit, si probabil niciodata nu vom fi ca ei. De aceea este necesar ca si legile sa fie putin diferite. Totusi cind vad ca citezi de basescu si funeriu, ma indoiesc ca esti un cetatean interesat in fenomenul din articol, mai degraba ar parea ca esti o flasneta pesedista, desi poate nu e cazul. Salutari din Mamaia!

  4. De acord! Liderii de sindicat au devenit privilegiații sistemului pe bani publici! Ce nu știe opinia publică este că aceștia i-au deciziile și conduc sistemul de facto, ei decid cine ia gradații de merit, ei dictează cine se angajează în sistem, ei dau ordine inspectorilor generali, directorilor și aceștia le executa!

    1. În țările dezvoltate,în care politicienii se respectă, pot dovedi studiile, cei de la putere nu se tem de sindicate. Dimpotrivă, încurajează angatii sa facă parte din sindicate…. Mai mult, în aceste țări liderii de sindicat sunt plătiți de la buget, atât cei din mediul bugetar cât și din mediul privat. Funeriu împreună cu crl care l-a promovat – Băsescu – au încercat sa distrugă organizațiile sindicale…. Nu au reușit în totalitate și mai încearcă…

      1. Întru totul de acord cu dvs.
        Am făcut și eu un comentariu aproximativ în acest sens, dar vad ca nu mi-a fost postat.

      2. Când aud cuvântul “sindicat” automat îmi vin in minte filmele americane cu sindicate și …Jimmy Hoffa! La noi 99% din sindicaliști au devenit automat politicieni, fiind cureaua de transmisie între PSD și popor. Îmi vine in minte doar Miron Mitrea și cârtița fedesenista in CDR, Victor Ciorbea! Dar sunt o droaie! Sa mai amintesc de unealta lui Iliescu, minerul – terorist Miron Cozma! Aruncat apoi ca o masea stricată! Sindicatele au fost unealta de care s-a folosit fsn- fdsn- pdsr- PSD pentru a împiedica investițiile masive din occident care presupuneau privatizari de succes și automat dezvoltarea României, la comanda Moscovei! Ăștia sunt sindicaliștii, niste paraziti pe spinarea statutului român și al angajatului! Eu trăiesc foarte bine și fără să fiu membru de sindicat! Trebuie să îți cunoști tu drepturile și să ți le aperi! Când te-ai lăsat pe mana altuia tot prost mori și cu dreptatea în mana!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Asociația cercetătorilor Ad Astra îi cere premierului Cîțu să explice diferențele dintre angajamente și alocarea pentru cercetare în 2021: Dacă estimările se adeveresc, România este condamnată să se îndepărteze ireversibil de profilul unei țări UE

Asociația Ad Astra a cercetătorilor din România îi solicită premierului Florin Cîțu, printr-un comunicat de presă-scrisoare, să explice “aparenta discrepanță” dintre angajamentele formulate din programul de guvernare și proiectul de…
Vezi articolul

FOTO A treia zi de proteste în fața Ministerului Educației. Decanul Cristian Preda și-a șters numele de pe o carte a sa și l-a trecut autor pe Sorin Cîmpeanu: Chimiștii făceau cercetări și le semna Elena Ceaușescu. Pare că dl Cîmpeanu repetă acest model și am zis să-l ajutăm

A treia zi de proteste a început în fața Ministerului Educației, după ce ancheta jurnalistei Emilia Șercan a arătat că Sorin Cîmpeanu a plagiat un curs universitar și acum încearcă…
Vezi articolul

Primarul orașului unde un elev navetist a fost călcat de tren: E un neajuns, avem doar 2 microbuze. Va mai sosi un microbuz școlar, am făcut solicitare la CFR pentru o pasarelă peste calea ferată și am avut discuții cu directorul să înceapă școala la ora 9:00

Primarul orașului Podu Iloaiei, din Iași, unde un elev de 12 ani a fost călcat de tren ieri în timp ce mergea spre școală, traversând pe jos calea ferată care…
Vezi articolul