Daniel Funeriu: În România lui 2023 absolut toți cei suspectați sau dovediți de plagiat sunt patronați de un singur om: președintele României, Klaus Iohannis. El este unicul responsabil

Foto: Facebook.com / Daniel Funeriu

“În România lui 2023 absolut toți cei suspectați sau dovediți de plagiat sunt patronați de un singur om: președintele României, Klaus Iohannis. El este unicul responsabil al situației în care ne aflăm”, acuză fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, după ce Comisia de Etică a Universității Babeș – Bolyai din Cluj a anunțat miercuri că ministrul Lucian Bode a plagiat în lucrarea sa de doctorat.

Fostul ministru al Educației îl acuză pe Klaus Iohannis că deși mai are aproape doi ani pentru a veni cu o soluție la această problemă, “pe moment o hrănește”. “Asta trebuie să fie și principala calitate a viitorului președinte al României: să știe să ridice ochii din bocancii murdari ai politicii românești și să ducă țara asta unde merită, mai ales acum că beneficiem -din noroc – de un context internațional atât de favorabil”, spune Funeriu.

Fostul ministru al Educației care a inițiat și aplicat Legea educației în 2011, în vigoare și astăzi deși cu modificări masive aplicate de guvernele care i-au succedat la putere, afirmă că “în România lui 2023 absolut toți cei suspectați sau dovediți de plagiat sunt patronați de un singur om: președintele României, Klaus Iohannis. El este unicul responsabil al situației în care ne aflăm, anume că:

– 1) cu toate că a câștigat mandatul de președinte utilizând masiv (în opinia mea determinant, cu plăcere…) plagiatul ca armă electorală împotriva lui Ponta,

– 2) la 8 ani de mandat și 12 ani de când am dat prima legislație anti-plagiat solidă din România, politica românească este încă profund marcată de flagelul plagiatului.

Situația mai arată ceva: nimeni, în afară de mine, nu are curajul să îl desemneze pe președintele României drept principalul vinovat de situație. Eu știu de ce. E foarte bine că sunt scoși la iveală cei cu probleme de integritate academică. Soluția, însă, e în mâna patronului lor, Klaus Iohannis”.

Citește și:
Lucian Bode, întâmpinat pe Aeroportul Cluj cu mesajul ”Demisia! Sunteți plagiator dovedit! Rușinea Sălajului”
Cum e posibil ca Lucian Bode să rămână în Guvern după plagiat și tăcerea față de violența domestică? Explicația: vulnerabilitatea comună cu premierul Ciucă
BREAKING Comisia de etică a UBB constată mai multe exemple de plagiat și citare defectuoasă în teza de doctorat a ministrului Lucian Bode: “Teza este profund viciată” / E cerută retragerea cărții publicate pe baza tezei / Conducătorul de doctorat, Adrian Ivan, a cerut stoparea oricărei analize
EXCLUSIV Ce laude și aprecieri îi adresau profesorii din comisia de doctorat lui Lucian Bode și lucrării sale în 2018: „O cercetare științifică veritabilă”, „doctorandul demonstrează aptitudini analitice avansate”
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, după ce Comisia de Etică a UBB a spus că teza de doctorat a lui Bode este “profund viciată”: “Premierul României cere respectarea legii. În cazul punctual, este o situație care se tranșează în cadrul unui proces”
Ce se poate întâmpla cu titlul de doctor al lui Lucian Bode, după decizia de plagiat: Reprezentantul CNATDCU Mircea Dumitru face trimitere la rolul instanței, deoarece Consiliul care se ocupa în mod normal de doctoratele plagiate “nu are posibilitatea să mai facă nimic”
Lucian Bode, reacție la decizia Comisiei de Etică a Universității Babeș Bolyai: „Demersul încalcă flagrant decizia Curții Constituționale / Atacuri concertate ale USR și sateliților săi / Regret că UBB s-a grăbit să dea curs presiunilor”
Ministerul Educației despre decizia CCR ce împiedică analiza tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode: CNATDCU sau Ministerul Educației nu au competența de a reevalua fondul științific al tezei de doctorat / Instituția spune că Ligia Deca a participat la ședința CNATDCU de joi la invitația președintelui interimar Mircea Dumitru
“Atacul fără precedent la reglementările privind etica în cercetare realizat de CCR este perfect și circular” – critici dure ale președintelui Consiliului Național de Etică, Dacian Dragoș, după motivarea deciziei Curții Constituționale privind retragerea titlurilor de doctor / “Etica în cercetare rămâne fără acces efectiv la justiție!”
Exit mobile version