Lupta generalului Ciucă cu sesizările de plagiat: La cererea fostului premier, Curtea de apel Cluj obligă Ministerul Educaţiei să se abţină de la analiza suspiciunilor de plagiat privind teza sa de doctorat

Curtea de Apel Cluj a obligat Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) din cadrul Ministerului Educaţiei să nu admită în principiu sesizarea Asociaţiei Declic…
Vezi articolul

Moment-cheie în mediul universitar american: Miliardarul care a forțat demisia președintei de la Harvard, acuzată de antisemitism, atacă și politica universității privind diversitatea, pe care o califică drept ”rasistă” la adresa albilor, asiaticilor și evreilor

Miliardarul american Bill Ackman, care a condus campania publică ce a dus la demisia forțată a președintei Universității Harvard, spune că antisemitismul din mediul universitar american este indicatorul unor probleme…
Vezi articolul

Procurorul Marius Voineag, propus pentru șefia DNA, întrebat cum răspunde acuzației că ar fi blocat dosarul de plagiat al premierului Ciucă: “Nu am blocat niciun dosar, e în lucru la al doilea procuror, să sperăm că se vor pronunța în perioada imediat următoare”

Marius Voineag, propunerea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, pentru șefia DNA, a fost întrebat marți, la ieșirea de la interviul cu secția de procurori din CSM, cum răspunde la acuzația că…
Vezi articolul

Caragiale trăiește. ”O scrisoare pierdută”, varianta 2023. Ministerul Educației susține că sentința referitoare la premierul Ciucă, pe care trebuia să o atace cu recurs la Înalta Curte în termen de 5 zile de la primire, ar fi fost luată de o anonimă “d-na VB”, care nu e angajată a instituției, plicul cu sentința ajungând oficial la cabinet fix cinci zile mai târziu

Ministerul Educației (ME) susține, printr-un punct de vedere hilar transmis G4Media.ro de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), instituție subordonată ME, că a…
Vezi articolul

Revocarea ministrului Bode din funcție, “dovedit ca plagiator de Universitatea Babeș-Bolyai”, cerută de comunitatea Declic / Imnul plagiatorilor, „Plagiamus Igitur” va fi cântat joi în fața Palatului Cotroceni

Comunitatea Declic cheamă cetățenii joi, 19 ianuarie, de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, pentru a cânta Imnul plagiatorilor „Plagiamus Igitur”. Prin acest demers, activiștii îi solicită președintelui Klaus Iohannis…
Vezi articolul

UPDATE Câștig de cauză, în primă instanță, pentru Universitatea Babeș-Bolyai, în cazul plagiatului lui Lucian Bode: Tribunalul din Sălaj a respins cererea ministrului de suspendare a hotărârii pe baza căreia Comisia de etică i-a analizat teza de doctorat a doua oară / Bode anunță că cere desființarea hotărârii în integralitatea ei

Tribunalul din Sălaj a respins, marți, ca nefondată cererea prin care ministrul de Interne, Lucian Bode, a încercat să blocheze a doua verificare a tezei sale de doctorat în cadrul…
Vezi articolul

UPDATE O singură măsură pentru profesorul Universității din București referent în comisia de doctorat a lui Lucian Bode: Radu Carp “își depune demisia” dintr-o comisie CNATDCU, pentru a-și “asuma greșeala”, anunță Cristian Preda / În toamnă, Preda spunea că teza lui Bode nu îngăduia nici o “notă de trecere la un examen de anul I”

Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, “a anunțat că își depune demisia” dintr-o comisie a CNATDCU, forul care are un rol-cheie în acordarea titlurilor…
Vezi articolul

Ce se poate întâmpla cu titlul de doctor al lui Lucian Bode, după decizia de plagiat: Reprezentantul CNATDCU Mircea Dumitru face trimitere la rolul instanței, deoarece Consiliul care se ocupa în mod normal de doctoratele plagiate “nu are posibilitatea să mai facă nimic”

“Aici este decizia unui judecător”, a răspunsa miercuri, la Euronews, Mircea Dumitru, vicepreședintele Consiliului care avea în mod normal în atribuții verificarea acuzațiilor de plagiat în tezele de doctorat, atunci…
Vezi articolul
Daniel David / Foto: UBB

Rezultatul celei de-a doua analize a tezei de doctorat a lui Lucian Bode va fi publicat până miercuri, anunță președintele Comisiei de etică a Universității Babeș-Bolyai / Rectorul Daniel David: “Noi mergem înainte”, “separat de procesul” declanșat de ministrul de Interne

“Noi mergem înainte, exact ce am făcut în prima etapă facem și în a doua, separat de proces”, a spus luni, pentru Edupedu.ro, rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Daniel…
Vezi articolul

Lucian Bode, acuzat că a dat în judecată Universitatea Babeș-Bolyai ca să blocheze un iminent verdict de plagiat: Comisia de Etică a Universității nu poate desfășura verificări decât în ceea ce privește membrii comunității universitare, așa cum este aceasta definită prin lege, comunitate din care eu nu fac parte

Ministrul de interne, Lucian Bode, susține că a dat în judecată Universitatea Babeș Bolyai din Cluj deoarece ”Comisia de Etică a Universității nu poate desfășura verificări decât în ceea ce…
Vezi articolul

Ministrul Lucian Bode a dat în judecată Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai”, în cazul suspiciunilor de plagiat în teza sa de doctorat. Emilia Șercan: Dr. Bode a recurs la aceeași stratagemă juridică folosită și de șeful său de la partid și guvern, alt mare doctor, dr. Ciucă și are aceeași casă de avocatură

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a dat în judecată, pe 5 ianuarie, Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB), a dezvăluit jurnalista Emilia Șercan, într-un articol pressone. Casa de avocatură…
Vezi articolul
Lucian Bode și Gerhard Karner / Foto: Facebook.com/ Lucian Bode

Ministrul austriac de Interne, în centrul unui scandal intern de plagiat. Scriitorul Stefan Weber, “vânătorul de plagiatori” din Austria, spune că ministrul a copiat lucrarea de diplomă de la absolvirea facultății

Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, este vizat pe plan intern de acuzații recente de plagiat. Scriitorul și cercetătorul media Stefan Weber, alias „vânătorul de plagiatori”, a detectat fragmente…
Vezi articolul

Explicația ministrul Apărării la acuzațiile de fraudă la doctorat: L-am rugat pe directorul muzeului să mă ajute. Eu scriu încet / ”Au fost și alții în arhive care mi-au oferit materiale pe care fie le-am folosit, fie nu le-am folosit”

Ministrul Apărării a declarat joi, la Interviurile Digi24.ro, că l-a rugat pe directorul Muzeului Vrancea să îl ajute cu „tehnoredactarea” lucrării de doctorat, pentru că el nu are „această abilitate”. „Eu…
Vezi articolul

Fostul ministru Cîmpeanu dă șah posibilelor verificări suplimentare în cazul de plagiat care i-a determinat demisia. El însuși a sesizat Comisia de Etică a universității pe care o conduce, ceea ce blochează căile obișnuite de verificare independentă / Președintele Consiliului Național de Etică: “Nu știu să existe un precedent”

Comisia de Etică a Universității de Agronomie (USAMV) din București a analizat cazul de plagiat ce a dus la demisia fostului ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, rector al aceleiași USAMV,…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu își neagă din nou plagiatul printr-un raport făcut de universitatea pe care o conduce, cu numele semnatarilor șterse: “Suportul didactic nu poate face obiectul unui presupus plagiat, nefiind și nepretinzând a fi o creație științifică proprie”

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a publicat pe pagina sa de Facebook două rapoarte privind acuzațiile de plagiat din cursul său, “Irigații desecări, combaterea eroziunii solului, irigarea culturilor”, acuzații…
Vezi articolul

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, despre suspiciunile legate de modul în care a fost realizată teza de doctorat a ministrului apărării, Angel Tîlvăr: În Legea Educației există două prevederi pentru a evita “fenomenul doctoratelor scrise la comandă de alții”

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, cel care a implementat actuala Lege a Educației nr. 1/2011, subliniază că a introdus în lege, la articolul 143, două prevederi pentru a evita…
Vezi articolul

Liga Studenților Iași critică “atitudinea docilă” a ministrului Educației, Ligia Deca în problema plagiatelor și o acuză că “duce mai departe opera lui Sorin Cîmpeanu de apărare a plagiatorilor și a rectorilor latifundiari”

Liga Studenților (LS Iași) critică, într-un comunicat de presă, “atitudinea docilă față de interesele majorității PSD-PNL-UDMR a ministrului Educației, Ligia Deca, în problema plagiatelor și a funcțiilor de conducere din…
Vezi articolul

Noi suspiciuni legate de doctoratul ministrului Apărării, Angel Tîlvăr. El nu figurează că ar fi intrat în Arhivele Vrancea, deși are trimiteri în teză către documente ale instituției / Angajat al Muzeului Vrancea: “Eu am făcut cercetarea, era sarcină de serviciu de la directorul instituției” – AUDIO

Teza de doctorat a ministrului Apărării, vrânceanul Angel Tîlvăr (PSD), ridică noi suspiciuni legate de modul în care a fost realizată. Documentele Arhivelor Naționale – secția Vrancea, consultate de reporterul…
Vezi articolul

Documentul prin care Consiliul Rectorilor și-a reafirmat joi sprijinul pentru Sorin Cîmpeanu, în scandalul plagiatului, a fost emis fără acordul mai multor rectori și în condițiile în care fostul ministru a revenit la conducerea organizației, după cum au semnalat membri CNR

Comunicatul transmis joi de Consiliul Național al Rectorilor (CNR), prin care acest for face scut în apărarea lui Sorin Cîmpeanu, în scandalul de plagiat, a fost emis în condițiile în…
Vezi articolul

Consiliul Național al Rectorilor face scut în apărarea șefului Sorin Cîmpeanu, despre care susține că a fost linșat mediatic: Cursul fostului ministru ar fi “pretins în mod fals a fi plagiat”, susțin universitarii

Consiliul Național al Rectorilor îl apără pe Sorin Cîmpeanu în scandalul plagiatului: „Consiliul Naţional al Rectorilor din România îşi exprima susţinerea fermă pentru prof. univ. Sorin Mihai Cîmpeanu, preşedinte CNR,…
Vezi articolul

Petiție online pentru ca Sorin Cîmpeanu să demisioneze din funcția de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei, în urma scandalului de plagiat / Organizația internațională a evitat, vineri, să ia o poziție tranșantă pe această temă, cerându-i lui Cîmpeanu să clarifice rapid, în instanță, situația sa

O petiție online lansată pe platforma Change.org cere demisia lui Sorin Cîmpeanu din funcția de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), în urma scandalului de plagiat care a determinat…
Vezi articolul

Premierul Ciucă să trimită copii după teza de doctorat membrilor CNATDCU, Agenția Universitară a Francofoniei și Consiliul Rectorilor să-l schimbe pe Cîmpeanu de la conducere – printre cererile din “decalogul” profesorului Preda pentru “un plus de credibilitate a lumii universitare”

Premierul Nicolae Ciucă ar trebui să trimită copii ale tezei sale de doctorat membrilor CNATDCU pentru a o verifica, miniștrii acuzați de fraude universitare ar trebui să fie chemați la…
Vezi articolul
Școala de profesori - Universitatea din Bucuresti / Foto: unibuc.ro

BREAKING Reacția Universității din București la acuzațiile de plagiat aduse ministrului Sorin Cîmpeanu: Considerăm necesară o analiză realizată de îndată de instituțiile responsabile ale statului / Condamnăm orice acțiune care încalcă etica și integritatea academică

Reacție a Universității din București, la plagiatul ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, dezvăluit într-o anchetă jurnalistică de Emilia Şercan. “În privința acuzațiilor de plagiat care i se aduc Ministrului Educației, Sorin…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mircea Dumitru, reacție la plagiatul de care este acuzat Sorin Cîmpeanu: Dacă nu ești autorul unei lucrări, nu ai dreptul să îți arogi autoratul / Plagiatul nu se iartă pentru că lucrarea n-ar fi fost publicată

Mircea Dumitru atrage atenția că lipsa publicării unui material realizat prin plagiere nu îl “scapă” pe autorul acestuia de verdictul de plagiat. Întrebat de Edupedu.ro dacă este o practică în…
Vezi articolul

Dezbatere online despre plagiat, vineri, organizată de profesoara de filosofie Dana Jalobeanu și de jurnalistul Petru Clej, în contextul noilor acuzații de plagiat la adresa ministrului Educației: “Ce le spunem studenților despre plagiat?”

Pentru vineri, 30 septembrie, mai mulți profesori universitari lansează o invitație deschisă la dezbatere online pe tema plagiatului, scrie profesoara de filosofie la Universitatea București, Dana Jalobeanu pe Facebook. Discuția…
Vezi articolul

“Obiectivele” presupus politice ale acuzațiilor de plagiat – noua eschivă a ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, devenit la rândul său subiectul unei anchete de presă. În cazul Ciucă, el trecuse de la argumentul irelevanței la cel al “coincidențelor” politice. Cum s-au schimbat pozițiile PNL și ale președintelui Iohannis pe tema plagiatelor

Bagatelizarea acuzațiilor de plagiat ca simple instrumente de atac politic este linia la care apelează ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru a se apăra în fața acuzației că el însuși a…
Vezi articolul

Academia de Informații a SRI cere în instanță anularea pentru plagiat a diplomelor de doctor în cazul mai multor generali SRI în rezervă și a unor doctori făcuți de Gabi Oprea / Printre ei, fostul șef de la Antitero, Sorin Cozma, fostul șef de la Juridic, Dumitru Dumbravă, fiica, ginerele și secretara lui Oprea

Academia Națională de Informații ”Mihail Viteazul” a SRI cere în instanță anularea diplomelor de doctor în cazul mai multor generali SRI în rezervă, dar și în cazul unor doctori făcuți…
Vezi articolul