Revocarea ministrului Bode din funcție, “dovedit ca plagiator de Universitatea Babeș-Bolyai”, cerută de comunitatea Declic / Imnul plagiatorilor, „Plagiamus Igitur” va fi cântat joi în fața Palatului Cotroceni

13.291 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Comunitatea Declic cheamă cetățenii joi, 19 ianuarie, de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, pentru a cânta Imnul plagiatorilor „Plagiamus Igitur”. Prin acest demers, activiștii îi solicită președintelui Klaus Iohannis să-l revoce din funcția de ministru al Internelor pe Lucian Bode, dovedit ca plagiator de Universitatea Babeș-Bolyai, potrivit unui comunicat de presă.
  • Comisia de etică a UBB constată mai multe exemple de plagiat și citare defectuoasă în teza de doctorat a ministrului Lucian Bode: “Teza este profund viciată” / E cerută retragerea cărții publicate pe baza tezei / Conducătorul de doctorat, Adrian Ivan, a cerut stoparea oricărei analize. – Detalii aici
  • Tribunalul din Sălaj a respins, marți, ca nefondată cererea prin care ministrul de Interne, Lucian Bode, a încercat să blocheze a doua verificare a tezei sale de doctorat în cadrul Comisiei de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, potrivit soluției publicate pe portalul instanțelor de judecată. Lucian Bode poate face recurs în termen de 5 zile de la comunicarea sentinței. – Detalii aici
  • Amintim că, în octombrie 2022, Klaus Iohannis a cerut „toleranță zero” față de plagiate și a explicat că legile se referă la viitor, nu la trecut. – Detalii aici

Într-un comunicat de presă al Declic, se precizează motivul pentru care membrii comunității cheamă oamenii să vină joi în fața Palatului Cotroceni.

“Prin tăcerea față de plagiatul ministrului Bode, președintele Klaus Iohannis demonstrează că proiectul său de suflet este „România Plagiată”, nu „România Educată”. Cu ajutorul unui umorist, Declic a compus un nou imn Gaudeamus Igitur, denumit „Plagiamus Igitur”, pe care cetățenii îl vor cânta în fața Administrației Prezidențiale. Imnul va fi filmat și apoi promovat pe rețelele de socializare”, se precizează în comunicat.

Informații de context

Amintim că, pe 11 ianuarie, Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a decis că teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode ester “profund viciată”, după a doua analiză a acestei teze. Comisia UBB “confirmă și alte abateri de la etica cercetării decât cele reclamante anterior și analizate de Comisie”. – Detalii aici

Marti, 17 ianuarie, Tribunalul din Sălaj a respins, ca nefondată cererea prin care ministrul de Interne, Lucian Bode, a încercat să blocheze a doua verificare a tezei sale de doctorat în cadrul Comisiei de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, potrivit soluției publicate pe portalul instanțelor de judecată. Lucian Bode poate face recurs în termen de 5 zile de la comunicarea sentinței. Ministrul Bode anunță, pe Facebook, că “lupta” sa continuă și că a cerut desființarea Hotărârii Comisiei de Etică a UBB, prin care e stabilit plagiatul, în integralitatea ei.

UBB a publicat rezultatul verificărilor în condițiile în care ministrul Bode apelase la instanță în încercarea de a bloca această a doua rundă de analiză. El a susținut, la începutul săptămânii, că a apelat la această măsură deoarece Comisia de Etică nu ar putea desfășura verificări decât în privința membrilor comunității universitare, din care el nu face parte. Pe de altă parte, după prima analiză a comisiei, desfășurată în toamnă și care constatase un procent mult mai mic de conținut plagiat, el salutase “verdictul UBB”, apreciind că acesta ar demonstra că “teza mea de doctorat este în regulă”.

La începutul lunii noiembrie 2022, Comisia de Etică a UBB constata, în urma unor verificări, că teza de doctorat a ministrului Lucian Bode includea fragmente plagiate, reprezentând 2,95% din teză

Apoi, pe 24 noiembrie, Emilia Șercan anunța rezultatele propriei verificări, spunând că ministrul de Interne a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat. Atunci, universitatea clujeană a anunțat că va reanaliza teza.

Spre deosebire de reacția la prima decizie, ministrul Bode a refuzat să comenteze noile acuzații, limitându-se să spună, pentru G4Media.ro, că instituțiile abilitate trebuie să-și facă treaba: “pentru analizele valide, există legi, există instituții abilitate, care trebuie să își facă treaba (desigur, întotdeauna cu respectarea legii). După orice nouă analiză sau verdict emis în cadru instituțional – și mai ales legal – desigur că voi veni cu un punct de vedere”.

Citește și:
BREAKING Comisia de etică a UBB constată mai multe exemple de plagiat și citare defectuoasă în teza de doctorat a ministrului Lucian Bode: “Teza este profund viciată” / E cerută retragerea cărții publicate pe baza tezei / Conducătorul de doctorat, Adrian Ivan, a cerut stoparea oricărei analize
UPDATE Câștig de cauză, în primă instanță, pentru Universitatea Babeș-Bolyai, în cazul plagiatului lui Lucian Bode: Tribunalul din Sălaj a respins cererea ministrului de suspendare a hotărârii pe baza căreia Comisia de etică i-a analizat teza de doctorat a doua oară / Bode anunță că cere desființarea hotărârii în integralitatea ei

9 comments
  1. Ăsta din Deal,…știe el ce face,…și face bine poporului liberal… Doar așa vor înțelege și oamenii cu scaun la cap că e o mare rușine acte afișa la vârf cu exemplare ca el sau… cu și mari “valori” precum Ciciucă, Bodorel, Csolișel, Orbănel, Cîțurel, Câmpenel ori cu mult-prea-magnificul energetician al lu’ Popescu OMV…

  2. Acest hoț ticălos este șeful mafiei din MAI, care este practic un grup infracțional organizat. Cum poți eradica corupția endemică din ministerul pe care îl conduce cu un hoț dovedit. România e țara hoților și a impostorilor în toate domeniile, asta se știe de mult timp. Așa se întâmplă când timp de peste 33 de ani ne-au condus aceeași mafioți din aceleași partide. Toate actualele partide din România trebuie să dispară urgent la cât de mare e hoția și corupția, altfel vor ruina cu totul întreaga societate și ne vor duce la pieire.

  3. Nu te lăsa sefu’! Dacă e cazul aduc o funie și vă legăm strâns de scaunul ăla de ministru. Nu țineți cu dinți de el că-i păcat de ei. Unde mai găsim noi așa rânjet frumos?

  4. Iohannis a desfiintat lupta anticoruptie, a adus nepotismul la cel mai inalt nivel, a format un guvern de plagiatori, a adus USL ul inapoi la guvernare, fara sa’i pese de vreun votant…ăsta mai are putin si ne si violează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Din acest an, Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din București oferă gratuit biciclete studenților săi. Prioritate au cei care stau la cămin, au bursă socială și nu dețin mașină personală

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (UNATC) a cumpărat la finalul anului trecut 60 de biciclete pentru studenţii săi, informează Agerpres. Acest prim lot va…
Vezi articolul

Ioana Mihăilă, despre estimările INSP privind momentul când începe școala: La mijlocul lui septembrie vom avea peste 1.600 de cazuri pe zi, dar s-ar putea ca evoluţia să fie mai rapidă / Ministrul Cîmpeanu, recent: un val patru nu va fi atât de agresiv încât să pună probleme derulării normale a școlii

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că Institutul Naţional de Sănătate Publică „preconizează scenariul în care evoluţia este cea mai rapidă şi cu cele mai multe cazuri tocmai din cauză că…
Vezi articolul