Lupta generalului Ciucă cu sesizările de plagiat: La cererea fostului premier, Curtea de apel Cluj obligă Ministerul Educaţiei să se abţină de la analiza suspiciunilor de plagiat privind teza sa de doctorat

594 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Curtea de Apel Cluj a obligat Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) din cadrul Ministerului Educaţiei să nu admită în principiu sesizarea Asociaţiei Declic privind suspiciunile de plagiat din teza de doctorat a fostului premier Nicolae Ciucă şi să nu învestească Consiliului Naţional de Atestarea a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), tot din cadrul Ministerului Educaţiei, cu soluţionarea acesteia. Decizia a fost luată pe 7 februarie şi nu este definitivă, scrie G4Media.ro.

„Respinge, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociaţia Declic în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale – Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.

Admite cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul Ciucă Ionel Nicolae în contradictoriu cu Asociaţia Declic şi Ministerul Educaţiei Naţionale – Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.

Obligă pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale – Unitatea Executivă Pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării să se abţină de la toate demersurile şi orice demers privind teza de doctorat a intervenientului principal, intitulată „Dimensiunea angajării Armatei Române în operaţii întrunite multinaţionale”, respectiv obligă acest pârât la a se abţine de la adoptarea unei măsuri în sensul admiterii în principiu a sesizării formulate de către Asociaţia Declic, înregistrată sub nr. 2511/06.10.2022 la pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale – Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, precum şi învestirea Consiliului Naţional de Atestarea a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare cu soluţionarea acesteia.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, sub sancțiunea nulităţii. Pronunţată în data de 07.02.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, este decizia instanţei.

Ce spun noile legi ale Educației

Chiar dacă instanţa nu a publicat încă motivarea, cel mai probabil, judecătorii au luat această decizie din pricina faptului că, potrivit noilor legi ale Educaţiei intrate în vigoare în septembrie anul trecut, analiza suspiciunilor de plagiat privind o teză de doctorat poate fi făcută, în prima fază, doar de către universitatea care a acordat titlul, în cazul fostului premier Nicolae Ciucă, de către Universitatea de Apărare. Doar un verdict al universităţii poate fi contestat la CNADTCU,  a explicat pentru G4Media.ro Emilia Şercan, jurnalistă specializată în descoperirea plagiatelor.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

5 comments
  1. Motto:
    “Adevărat vorbeam,
    Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
    Că voi egalitate, dar nu pentru căței.”
    (Grigore Alexandrescu- Câinele şi cățelul)
    Iată ce spunea Klaus Iohannis în campania prezidențială din anul 2014, atunci când a candidat pentru prima dată la președinția României, despre plagiatul lui Victor Ponta: ”Oriunde în lume un politician prins că a plagiat și numai trei rânduri este obligat să se retragă din politică”.
    In cazul acuzatiilor de plagiat în teza de doctorat a generalului Nicolae Ciucă, președintele Klaus Iohannis a fost mult mai rezervat, in afirmatiile sale din anul 2022 : „Dacă vorbim despre chestiuni legate de plagiat, am discutat aceste spețe cu cei care se ocupă de ele, în speță Ministerul Educației, și am primit asigurări că toate procedurile sunt respectate și în continuare legislația pe care se lucrează va fi una modernă și care previne astfel de evenimente. În rest, credeți-mă că nu cunosc detalii despre ce se întâmplă acolo, nu sunt eu chemat să analizez lucrarea de doctorat a unui politician”. In plus, Administrația Prezidențială a dat un comunicat ca până la o decizie finală a instituțiilor abilitate, Președintele Klaus Iohannis nu va mai face alte precizări pe acest subiect. Evident “o decizie finală a instituțiilor abilitate” pe tema plagiatului lui Ciucă nu are cum să apară, din moment ce Curtea de apel Cluj obligă Ministerul Educaţiei să se abţină de la analiza suspiciunilor de plagiat privind teza sa de doctorat.
    O poză face cât o mie de cuvinte:
    Vezi: https://romania.europalibera.org/a/iohannis-toleranta-plagiat-bode/32229167.html

  2. Asta-i ca și cum ai spune ca hoțul este cel care trebuie sa se predea înainte de a fi prins.
    Orice alta metoda este… ilegală.

  3. Fenomenul plagiatului in tezele de doctorat a ajuns la cote îngrijorătoare mai ales după ce titlul de “doctor” a ajuns să fie recompensat cu sporuri salariale precum si cu alte beneficii in cariera profesională, chiar si acolo unde doctoratul nu este obligatoriu. Astfel, trei dintre premierii României au fost acuzati de plagiat. Cel mai cunoscut caz de plagiat este fără îndoială cel al lui Victor Ponta, despre care dezvaluirile de plagiat au aparut în revista Nature din iunie 2012, iar abia în 2017 instanța a decis ca fostul premier să rămână fără titul de doctor. A urmat cazul lui Mihai Tudose care în anul 2017 a încercat să renunțe la titlu, însă a pierdut în instanță. Al treilea caz este cel al actualului premier Nicolae Ciucă asupra căruia planează acuzatia de plagiat a tezei sale de doctorat. Numai că, in loc să lase Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care este singurul organism specializat al Ministerului Educației, in stabilirea si emitereaunui un verdict oficial de plagiat, Ciucă a dat în judecată propriul guvern, adică ministerul Educației, cerând suspendarea a 3 sesizări prin care lucrarea sa de doctorat a fost reclamată pentru plagiat la CNATDCU. Iar Parchetul General a declanșat o investigație cu privire la teza de doctorat a lui Ciucă, cu care prilej, procurorii PG au confiscat toate documentele referitoare la studiile premierului și dosarul de analiză a acuzelor de plagiat. Astfel încât, în clipa de față nimeni nu poate să vadă teza lui Ciucă, CNATDCU nu poate acționa, iar Parchetul General tace mâlc. Cel puțin anul acesta, nu se va face niciun pas semnificativ în anchetă. Aceasta denotă încă o dată, dacă mai era nevoie că generalul Ciucă are ceva de ascuns in legătură cu plagiatul.
    Si exemplele ar putea continua cu demnitari din alte esaloane, precum Petre Tobă, Robert Negoiță, Neculai Onțanu, Gabriel Oprea, Laura Codruța Kovesi, Florian Coldea, Bogdan Licu, etc.
    Fenomenul plagiatelor este rezultatul unui sir de complicităti incepând de la scolile doctorale din universităti si până la institutiile care ar trebui să vegheze la probitatea actului stiintific continut intr-o teză de doctorat.
    (Vezi: https://pressone.ro/exclusiv-machiavelicul-plan-prin-care-ministrul-cimp…)

  4. Este clar ca hotii intelevtuali, recte plagiatorii, daca au parghiile puterii in mana, nu se sfiesc (de rusine ? de unde asa ceva la ei ?) sa le foloseasca pt a-si ascunde hotia. Nu-i asa ca nu-i pasa nimanui din corpul electoral daca vom avea – Doamne fereste ! – un presedinte sau, cel putin, un candidat la presedintia tarii care a iesit victorios in lupta cu bunul simtz ? Ca acest om este deja al doilea om in stat, asta pare, iarasi, ca nu deranjaza corpul electoral. Aferim !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista cu rata de incidență pe localități, valabilă pentru vineri, 26 noiembrie, publicată de Ministerul Educației. Școlile și grădinițele din localitățile cu rata de incidență mai mică de 3 la mie pot face orele față în față

Lista cu rata de incidență pe localități a fost publicată în această seară de către Ministerul Educației. Edupedu.ro a scris ieri că școlile și grădinițele pot trece în activitate față…
Vezi articolul