De ce atrage România din ce în ce mai mulți studenți francezi la medicina veterinară? Secțiile în engleză și franceză de la Facultatea din Cluj sunt tot mai căutate, deși taxele și costul vieții au crescut

1.401 de vizualizări
USAMV Cluj / Foto: Facebook
Aproape fiecare al doilea tânăr medic veterinar din Franța a studiat într-o altă țară din Uniunea Europeană. Cu un examen de intrare mai puțin solicitant și beneficiind de recunoașterea diplomei, facultățile din România sunt acum pe locul al treilea ca atractivitate pentru studenții francezi la medicină veterinară, scrie Le Parisien, citată de Rador.

În acest nou an universitar, Sabine și Chloe se pregătesc să reînceapă cursurile de medicină veterinară. Pentru aceasta, vor trebui să traverseze o bună parte a Europei pentru a ajunge în România. Sabine este în anul al patrulea la Universitatea din Cluj-Napoca, Chloé este în al doilea an la Timișoara.

Aproape jumătate dintre tinerii absolvenți înscriși în Ordinul Medicilor Veterinari din Franța în anul 2019 a studiat într-o altă țară europeană. O cifră care a crescut în ultimii ani. După Belgia și Spania, România este a treia cea mai atractivă țară pentru studenți. Patru universități din această țară pregătesc absolvenți de medicină veterinară cu diplomă recunoscută în întreaga Uniune Europeană.

Sabine, care a visat de mică să devină medic veterinar în Noua Zeelandă, a ales în 2017 secția de limbă engleză din Cluj-Napoca pentru a avea „mai multe posibilități” după obținerea diplomei. În 2019, această universitate din Transilvania a primit 399 de studenți francezi.

Cu o admitere bazată pe notele de la Bacalaureat și pe o scrisoare de intenție, însoțită de dovezi privind „participarea la acțiuni de apărare a cauzei animalelor, la voluntariat, cu recomandări ale medicilor veterinari printre altele”, Sabine, cu doi ani de voluntariat într-un adăpost al SPA și cu solicitantul curs pregătitor din Franța la activ, a obținut locul dorit la Cluj.

Citește analiza integrală pe G4Media.ro


1 comment
  1. Am cunostinte care studiaza in Franta la facultate. Motivele sunt mult mai pragmatice si nu au legatura cu frumusetea patriei noastre. Pe scurt in Romania se intra usor, se iese usor. In Franta rata de abandon dupa primul an de facultate la Medicina este foarte mare, undeva spre 40-50% la facultatile de top, profesorii au cerinte serioase si examenele sunt greu de promovat. Datorita acestor lucruri multi studenti repeta anul si se lasa de facultate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alianța Studenților critică lipsa de interes a parlamentarilor care au plasat mai multe prevederi „problematice“ legate de prescripția plagiatului în doctorate sau taxele care se pot modifica în timpul studiilor / Fără alocările necesare de buget, legile vor deveni o formă fără fond, cu impact nul asupra sistemului educațional din România

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) consideră că, deși proiectul Legii învățământului superior, adoptat ieri de Parlamentul României, aduce și „noi măsuri pozitive pentru studenții din România, acesta…
Vezi articolul

ECIS 2022, conferință eveniment: 370 de cercetători din domeniul sistemelor informaționale din ţările Europei, reuniți la Universitatea de Vest din Timişoara în a 30-a ediție a European Conference on Information Systems (P)

În această săptămână, la Universitatea de Vest din Timișoara se desfășoară „European Conference on Information Systems” ECIS 2022, care va reuni 370 de cercetători din domeniul sistemelor informaționale din ţările Europei…
Vezi articolul

Remus Pricopie, reacție la anunțul Ralucăi Turcan privind schema de 10 milioane de euro pentru universități: Din martie până azi, sumele alocate universităților pentru măsuri anti-COVID19 se ridică la aproximativ 25 de lei de persoană

Sumele alocate de autorități universităților, pentru măsuri anti-Covid-19, din martie până acum „se ridică la aproximativ 25 de lei de persoană (studenți, profesori, personal didactic auxiliar, personal nedidactic)”, scrie rectorul…
Vezi articolul