De ce crește numărul copiilor care nu iau 5 la Matematică? Pregătirea profesorilor de matematică trebuie schimbată radical – Liliana Romaniuc, expert în educație și profesor de matematică

Foto: Polirom.ro

Aproape 110.000 de elevi nu au luat nota 5 la Matematică în ultimii 2 ani, la Evaluarea de la clasa a VIII-a, iar numărul copiilor aflați în această situație a crescut an de an. “Cred că pregătirea profesorilor de matematică trebuie schimbată radical. Predăm în continuare ca atunci când am fost eu elevă”, a declarat pentru Edupedu.ro profesoara de matematică, astăzi președintă a Asociației Române de Literație, Liliana Romaniuc. Aceasta a avertizat că “a merge la școală și a nu înțelege oră de oră ceea ce ți se predă este de neadmis”.

Creșterea numărului de copii care nu reușesc să rezolve exercițiile de bază de la examenul de final de clasa a VIII-a are “un cumul de motive”, dintre care “cel mai important are legătură cu profesorul de la clasă“, a declarat Liliana Romaniuc, pentru Edupedu.ro.

Liliana Romaniuc, pentru Edupedu.ro, despre motivele eșecului școlii de a-i învăța pe copii matematică și soluții:

“Există un cumul de motive. Cel mai important are legătură cu profesorul de la clasă și eu cred că aici – fără a da vina pe cineva, ci din nevoia de a identifica unde apar problemele – cred că pregătirea profesorilor nu este în concordanță cu ceea ce elevii așteaptă și cu ceea ce lumea are nevoie.

Cred că pregătirea profesorilor de matematică trebuie schimbată radical. Predăm în continuare ca atunci când am fost eu elevă, asta înseamnă cu 20-30 de ani în urmă, ceea ce este total fără sens. Conținuturile pe care le predăm sunt aceleași. Un singur lucru s-a schimbat: eu am făcut geometrie euclidiană, copiii fac geometrie vectorială. În gimnaziu e geometria eucliadiană, care nu se continuă în liceu.

Predăm aproape la fel, aceleași conținuturi ca acum 50 de ani, într-o lume în care am schimbat foarte multe: am schimbat modul în care lucrăm, folosim tehnologia informatică și cu toate că lumea e tot mai automatizată și digitalizată, noi continuăm să le predăm aceleași conținuturi ca acum 50 de ani. Este vorba deci și despre programă, și despre pregătirea profesorilor.

Matematica este o disciplină percepută ca grea și copiii urăsc matematica pentru că nu o înțeleg. Și nu o înțeleg pentru că profesorii de matematică sunt în continuare prea focalizați pe conținutul abstract, care nu are nicio legătură cu viața reală.

Eu nu susțin ideea că trebuie să le oferim copiilor doar ce le place. Nu. Învățarea este un proces care te scoate din zona de confort și este normal să îți pui probleme.

Dar a merge la școală și a nu înțelege oră de oră ceea ce ți se predă este de neadmis. Asta creează o reacție negativă din partea copilului și duce către aceste rezultate.

Ar trebui să avem curajul să încercăm și alte abordări. Spunem, ca profesori, că învățarea este centrată pe elev: dacă este centrată pe elev, asta înseamnă că nu trebuie să fie centrată doar pe 3 elevi, ci pe toți. Și mai vorbim noi, ca profesori, despre învățarea diferențiată; păi asta înseamnă că îmi împart clasa în 3-4 grupuri, în funcție de nivelul la care sunt copiii, și sarcinile pe care le dau sunt în concordanță cu nivelul lor.

Asta presupune, din partea mea ca profesor, să nu pregătesc doar un set de exerciții, ci 3 seturi de exerciții. Și dacă nu facem lucru ăsta, vom continua să avem aceleași rezultate mulți ani de acum încolo. Dacă le dau tututor sarcini numai de nivelul primilor 3, nu ajung nicăieri.

Cu această problemă se confruntă nu doar profesorii din România, ci din toată lumea. Numai că în alte părți s-au decis să schimbe ceva.

Toate studiile, dar și experiența noastră cu profesorii arată că lucrul acesta este posibil și că depinde foarte mult de profesor, care trebuie să îl ia pe elev de unde este.

Sunt câteva condiții, pentru ca un elev să își crească performanța la matematică:

  1. Primul principiu este să îi dai elevului sarcini la nivelul la care este. Dacă el nu știe tabla înmulțirii la gimnaziu, eu trebuie să îl ajut să învețe tabla înmulțirii, pentru că oricare altă sarcină nu poate fi rezolvată. Și nici nu e nevoie de un an de zile, ca el să învețe tabla înmulțirii. Ar trebui să avem exemple de bună-practică în această zonă.
  2. Al doilea principiu este – și o spun japonezii – să îi creezi copilului sentimentul de succes, ca el să își dorească și mai mult. Dacă el va învăța tabla înmulțirii si va avea exerciții în concordanță cu ceea ce știe el, va trăi momentul lui de succes și de bucurie a reușitei, care este important.
  3. Al treilea principiu este să îi creez independență copilulului în învățare. Profesorul trebuie să vină cu fișe de lucru corespunzătoare fiecărui elev. Dar asta nu înseamnă că trebuie să pregătim 25 de fișe. Copoiii se grupează natural în 2-3 grupuri.

Nu este imposibil. Eu nu pot admite ca 50% dintre elevii noștri din mediul rural, după 8 ani de școală, să nu ia 5 la matematică. Ceea ce înseamnă să adune, să scadă, să înmulțească, să împartă și să facă niște măsurători.

8 ani am plătit toți niște bani sistemului de educație și frângem viitorul acestor copii. Statisticile arată că dacă te-ai născut în rural, ești condamnat la sărăcie și la a nu-ți continua studiile.”

Despre noul curriculum de la matematică, ce s-a aplicat la clasa a V-a începând din anul școlar 2017-2018:

“Exprim nu doar părerea mea, ci și pe a colegilor mei: nu suntem foarte mulțumiți de această programă. S-au împărțit niște conținuturi, s-au dus în clasa a VI-a. E posibil să fim obișnuiți de vechea programă, dar nu e doar opinia mea. Parca nu are aceeași coerență. Cred că e nevoie să umblăm la programă, dar nu în sensul mutării conținuturilor de la o clasă la alta, ci cu scopul de a scoate multe conținuturi. Programa e în continuare destul de încărcată și noi credem că toate lucrurile sunt la fel de importante, dar nu sunt toate la fel de importante. Însă asta ține de noi, pentru că programa este făcută de profesorii de matematică, nu ne-a fost impusă de nimeni.”

Foto: Polirom.ro

Ce spun statisticile:
Procentul notelor sub 5 la Matematică, la Evaluarea Națională

 

Citește și:

 

 

Exit mobile version