Dezbatere online pentru proiectul profilul directorului sau managerului școlar, organizată de Ministerul Educației pe 30 martie, la o săptămână după ce s-a încheiat perioada consultării publice

916 vizualizări
Foto: © Eakrin Rasadonyindee | Dreamstime.com
Ministerul Educației și Cercetării organizează luni, 30 martie, la ora 14:00, o videoconferință pentru dezbaterea proiectului privind profilul managerului școlar, pus în dezbatere publică, pe 11 martie, anunță instituția într-un comunicat de presă. Proiectul prevede printre altele, că viitorii directori de școală trebuie să aibă competențe extinse, de la management curricular la coaching și de la medierea conflictelor la fundraising.
  • De precizat, videoconferința vine după ce dezbaterea publică pe proiectul profilului managerului școlar s-a încheiat pe 21 martie

„Ministerul Educației și Cercetării (MEC) organizează luni, 30 martie 2025, ora 14:00, în sistem videoconferință, o ședință publică online (Zoom), dedicată dezbaterii proiectului privind Profilul profesional al managerului școlar„, anunță ministerul într-un comunicat de presă.

Conține proiectul privind profilul managerului școlar:

Anunțul ministerului Educației

„Se pot înscrie (în limita a 100 de participanți) toate persoanele interesate să transmită propuneri argumentate privind operaționalizarea/implementarea eficientă a proiectului: persoane fizice și juridice (organizații non-guvernamentale/ale societății civile, asociații profesionale, reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în domeniu, reprezentanți ai presei).

Înscrierea se efectuează prin intermediul unei solicitări trimise pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro, până în data de 30.03.2026, ora 08:00.

Datele necesare pentru înscriere vor include obligatoriu: numele și prenumele participantului/reprezentantului legal, după caz, organizația pe care o reprezintă (acolo unde este cazul), numărul de telefon, adresa de e-mail pe care se dorește comunicarea linkului de conectare, precum și confirmarea participării la dezbatere. Aceste informații nu vor fi dezvăluite terților. Furnizarea unor date incomplete sau absența acestora implică în mod automat neînscrierea (cu alte cuvinte, mesaje de tipul „Particip” sau „Mă înscriu”, fără transmiterea datelor anterior menționate, nu vor fi luate în considerare).

Propunerile se vor trimite în scris, în format electronic (word/pdf), pe adresa de e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro, cu menționarea secțiunilor/capitolelor din proiectul care face obiectul dezbaterii, prin formularul anexat (disponibil mai jos, sub tagul Materiale informative), până în data de 30.03.2026, ora 08:00.

În cazul în care propunerile au fost transmise anterior, pe durata consultării publice (11 – 21 martie), acest lucru se va specifica în mod clar în mesajul de înscriere.

Pentru susținerea propunerilor/punctelor de vedere, persoanele înscrise la cuvânt vor avea la dispoziție 3 minute. În acest sens, persoanele interesate să-și susțină verbal propunerile în cadrul ședinței publice sunt rugate să precizeze clar acest lucru în mesajul trimis.

În situația în care propunerile formulate sunt semnificative sub raportul conținutului, timpul dedicat susținerii acestora poate fi prelungit, o singură dată, cu încă 3 minute, de către coordonatorul/moderatorul ședinței publice. Intervențiile în cadrul ședinței vor avea loc în ordinea înscrierii.

Notă: Linkul de conectare (Zoom) va fi furnizat pe adresele de e-mail specificate de către persoanele înscrise, în data de 30 martie, în intervalul orar 12:00 – 12:35.

De ce e important profilul managerului școlar

Toate sistemele de educație care au performanțe au standarde pentru directorii de școli. Aceștia au un profil, știu clar ce au de făcut, există instrumente de măsurare a măsurilor.
Profilul profesional al managerului școlar este prevăzut de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și urmează să devină referențialul pe baza căruia vor fi organizate selecția, recrutarea, formarea și evaluarea directorilor de școli.

Mandatele obținute prin concurs de majoritatea directorilor au expirat la 16 ianuarie 2026, o altă parte expiră luna viitoare, iar pentru a treia serie care a susținut concursul în 2022 mandatele vor expira peste circa două luni. În lipsa organizării unor noi concursuri, conducerea școlilor a fost preluată prin detașări decise de inspectoratele școlare.

Directorii de școli sunt în vizorul rapoartelor internaționale însă din 2017. Iar îmbunătățirea managementului școlar a fost tema specifică a unuia dintre cele patru policy briefuri comandate de România Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în 2020-2021 și care au stat la baza Raportului România Educată și apoi la baza noii legi a învățământului preuniversitar din 2023.

Informații de context

Ministerul Educației și Cercetării a lansat pe 11 martie 2026, în consultare publică, Profilul profesional al managerului școlar. „Documentul conturează rolul directorului de școală ca lider educațional și manager al organizației școlare”, precizează instituția.

Acesta ar trebui să aibă 5 competențe profesionale generale, cu câte 4 de competențe specifice. Directorul trebuie să prezinte competențe extinse, de la management curricular la coaching cu angajații, de la competențe de mediere a conflictelor la fundamentarea deciziilor sale pe date.

Directorul de școală va trebui să aibă un profil „complementar” celui de cadru didactic și să prezinte competențe extinse, de la management curricular la coaching cu angajații, de la competențe de mediere a conflictelor la fundamentarea deciziilor sale pe date.

Directorul de școală sau managerul școlar va trebui să apeleze și la date statistice relevante, și la cele rezultate din cercetări „empirice”. În total, el va trebui să acumuleze patru competențe generale de management, ce includ un total de 20 de competențe specifice. [Vezi aici detalii despre proiect]

O analiză Edupedu.ro arată că viitorul director de școală este lider în teorie, executant al ordinelor Ministerului Educației și inspectoratului în practică. Profilul managerului școlar cere leadership și rezultate, dar nu prevede deloc autonomia directorului, deși aceasta apare în toate documentele internaționale invocate de MEC în bibliografie.

Foto: © Eakrin Rasadonyindee | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Premieră în educație: directorii de școli trebuie să știe o limbă străină pentru „reprezentare instituțională”
Viitorii directori de școală trebuie să aibă competențe extinse, de la management curricular la coaching și de la medierea conflictelor la fundraising / Profilul profesional al managementului școlar, cu 5 competențe profesionale generale și 20 de competențe specifice, a fost lansat în consultare publică
Concursul pentru directori de școli 2026 ar putea fi organizat până în iunie, ideal în mai, spune Sorin Ion: Metodologia va fi gata până „cel târziu la jumătatea lunii aprilie”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dacian Cioloș: Monica Anisie ar trebui să plece de la minister de urgență / Până ieri, cerea adeverințe de la toți elevii, astăzi doamna Anisie zice că nu mai e nevoie. Până ieri, era nevoie de „pepsiglas”, azi nu mai trebuie

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, îi cere pentru a doua oară demisia ministrului Educației, Monica Anisie, pe care în 2016 a numit-o secretar de stat. Cioloș susține, într-o postare pe Facebook,…
Vezi articolul

DOCUMENT Profesorii și viitoarele cadre didactice care au participat la concursul de Titularizare 2025 vor primi deciziile de repartizare pe post/catedră în perioada 4-8 august, potrivit noului calendar – proiect

Candidații care au participat la concursul național de Titularizare 2025 o să primească deciziile de repartizare pe post/catedră în perioada 4-8 august, potrivit unui document pus în consultare publică de…
Vezi articolul

Lăsați profesorii să fie profesori - campanie Edupedu.ro pentru debirocratizarea activității profesorilor

Birocrația care sufocă școlile. Cu atât de multe responsabilități, nu ai când și cum să le faci pe toate, multe rămân doar pe hârtie, spune un director de școală / Lista documentelor de întocmit

Un director de școală din mediul rural, a cărui identitate am ales să o protejăm, a explicat pentru EduPedu.ro câte documente are de întocmit și cum birocrația nu ține cont…
Vezi articolul