Digitalizarea masivă a relațiilor umane va da un impuls enorm inteligenței artificiale, dar există riscul creării unor mecanisme de control favorabile dictaturilor – avertizează secretarul general al ONU

2.994 de vizualizări
FOTO: Facebook.com/Antonio Gutteres UNSG
Lumea post-coronavirus va fi mult mai digitalizată şi cu mai multe riscuri, anticipează secretarul general al ONU Antonio Guterres, într-un interviu telefonic publicat miercuri de agenţia EFE şi preluat de Agerpres. Secretarul general al ONU a cerut crearea unor mecanisme de control social, pentru ca măsurile de combatere a COVID-19 să nu fie căi favorabile dictaturilor.

‘Este clar că asistăm la o digitalizare masivă a relaţiilor umane odată cu criza şi aceasta va avea un impact inevitabil (…) Viitorul va fi mult mai digital decât trecutul. Aceasta va da un impuls enorm inteligenţei artificiale, dezvoltării tuturor activităţilor din spaţiul cibernetic”, a declarat Guterres.

Oficialul avertizează, însă, că evoluţia aceasta este însoţită şi de riscuri, remarcându-l în special pe acela ca ‘‘această boală să creeze mecanisme de control ale societăţii care să poată ajuta dictaturile, ceea ce desigur va trebui să reuşim să evităm în viitor”.

Secretarul general al ONU susține că criza creată de pandemia de coronavirus nu este o criză financiară precum cea din 2008, ci una umană, dar cu implicaţii economice majore. Guterres sugerează ca fiecare ţară să aloce circa 2% din PIB pentru a o combate, scrie Agerpres.

Antonio Guterres se declară preocupat mai ales de ţările slab dezvoltate, cum sunt cele africane, care deocamdată nu au fost afectate semnificativ de pandemie; situaţia s-ar putea schimba, avertizează secretarul general al ONU, care spune că statele dezvoltate din nord şi care dispun de resurse, deşi sunt cele mai afectate de pandemie, trebuie să manifeste ”solidaritate” faţă pe cele din sud.

‘Fără un sprijin masiv pentru ţările din sud, riscăm să vedem virusul avansând într-un mod absolut dramatic, ca focul. Cu milioane de persoane infectate şi milioane de morţi”, spune Guterres, citat de Agerpres.

Sursa foto: Facebook.com/Antonio Gutteres UNSG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tabloul dezechilibrelor din școala românească, într-un raport al Comisiei Europene: bani prea puțini, sprijin cvasiinexistent pentru elevii din mediile dezavantajate, lipsă de putere pentru școlile sărace

Accesul inegal al elevilor la învățătură, exacerbat de criza corona și trecerea la școala online, pune presiune pe autoritățile române să acționeze cu măsuri concrete în sprijinul elevilor defavorizați. Cât…
Vezi articolul
Harta psihologică a României

Harta psihologică a României și răspunsul pe județe la restricțiile din starea de urgență. Daniel David: Au respectat regulile oamenii din zone foarte tradiționale și cei cu nivel mare de autonomie. Din cauza alegerilor, astăzi autoritățile vorbesc pe limbi diferite

Răspunsul românilor la restricțiile de circulație impuse în timpul stării de urgență a fost influențat de profilul psihocultural al zonei țării, susține un studiu derulat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.…
Vezi articolul

Efectele Covid-19 asupra educației: cum vedeau miniștri, directori de companii și instituții de învățământ din 50 de țări impactul epidemiei pe termen scurt și lung, când școlile lumii abia se închideau – sondaj

Un număr foarte mare de factori de decizie din învățământul global se așteaptau, în momentul când școlile se închideau în tot mai multe țări, ca instituțiile de învățământ să aibă…
Vezi articolul