Diplome false de absolvire a doi ani de liceu, cumpărate de doi frați cu câte 1.000 de euro la un colegiu tehnic din județul Suceava

1.446 de vizualizări
Foto: © Starast | Dreamstime.com
Mai multe diplome emise în fals care “atestau” doi ani absolviți la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret și foile matricole corespunzătoare diplomei au fost emise de către secretara-șef a liceului pentru câte 1.000 de euro, relatează Monitorul de Suceava. Angajata școlii a fost recent trimisă în judecată într-un dosar de luare de mită, alături de doi frați care sunt inculpați în calitate de mituitori, după o anchetă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, potrivit sursei citate.

Diplomele ar fi fost emise pentru doi frați veniți de la muncă din străinătate în anul 2015, Gabriel și Tudor Iliaș, care, pentru a-și finaliza studiile liceale, s-au îndreptat inițial spre un liceu privat din Suceava. Conform presei locale, au ajuns la secretariatul Colegiului Tehnic din Siret unde au întrebat ce soluții sunt pentru ei.

Din cercetări și audieri a rezultat că secretara-șef Viorica Bordianu a fost cea care le-a sugerat că le poate emite certificate de absolvire a claselor a IX-a și a X-a, precum și foile matricole însoțitoare. Aceasta a susținut că documentele vor fi originale, cu ștampile și semnături originale și tot ea ar fi pretins suma de 1.000 de euro de la fiecare din cei doi. Banii ar fi fost aduși de cei doi frați la domiciliul femeii, a rezultat din cercetări, mai scrie Monitorul de Suceava.

Neregulile cu actele de studii au fost sesizate la un control din care a reieșit că mai multe date erau incomplete în foile matricole în care apare situația școlară cu medii la disciplinele de studiu, pe ani, foi întocmite în școli de secretariate.

Poliția a fost sesizată din 2019. Directorul și-a recunoscut semnăturile de pe diplome

Poliția orașului Siret a fost sesizată la începutul anului 2019 printr-o plângere penală care privea întocmirea în fals a unor documente de absolvire a ciclului inferior al liceului. Acesta a fost punctul de plecare al anchetei, iar cercetările au fost preluate de structurile anticorupție. Conform sursei citate, secretara a declarat în fața anchetatorilor că nu-și mai aduce aminte de diplome și de condițiile în care au fost eliberate în 2015.

Potrivit aceleiași surse, pe parcursul anchetei, directorul colegiului și-a recunoscut semnătura pe diplomă și a precizat că semna în mod curent actele de studii care erau completate de secretarul instituției, fără a avea cum să le verifice în amănunt.

Foto: © Starast | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Aha..și secretara nu împărțea banii cu șarpele de derector .ce tara de kkt ..tot timpul găsesc modalitati noi sa fure..o țară plină de hoți..pui lupul paznic la oi..mă refeream la cine votam noi..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Titularizare 2023. Adeverința medicală, pentru înscrierea la concursul de angajare în învățământ, trebuie eliberată de un cabinet de medicina muncii, anunță Inspectoratul Școlar Sector 3

Adeverința medicală, pentru înscrierea la concursul național de Titularizare 2023, trebuie să fie eliberată de către un cabinet de medicina muncii, anunță Inspectoratul Școlar al Municipiului București Sector 3. Vezi…
Vezi articolul
Nicolae Ciuca și Marcel Ciolacu / Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

SURSE Ministra Ligia Deca îi va reda social-democratului Florian Lixandru atribuții de secretar de stat. Liderii PSD, PNL și UDMR au încercat o aplanare a conflictului din educație, în ședință cu ministrul educației

Secretarul de stat social-democrat de la educație căruia ministra Ligia Deca i-a retras astăzi atribuțiile va rămâne în această funcție, au decis liderii coaliției de guvernare în cadrul ședinței care…
Vezi articolul

Ministra Ligia Deca anunță stagii pe egalitate de gen, educație incluzivă, lupta împotriva abandonului școlar împreună cu ministrul francez al Educației, Pap Ndaiye / Anunțul vine după ce BOR a acuzat că ideologia de gen a fost propusă „fără discernământ” în legile învățământului

Miniștrii român și francez ai educației anunță într-un comunicat de presă comun organizarea de cursuri de formare, seminarii în special în zona educației incluzive, a luptei împotriva abandonului școlar, a…
Vezi articolul