Directorii ar putea fi încadrați pe grade diferite în funcție de numărul de elevi și angajați – proiectul Legii salarizării

1.001 de vizualizări
Foto: @ Boonstocker | Dreamstime.com
Directorii ar putea fi încadrați pe grade diferite în funcție de numărul de elevi și angajați, prin ordin de ministru, prevede proiectul legii salarizării publicat în forma finală, azi, 17 iulie. Amintim, Legea salarizării unitare este unul dintre cele mai importante angajamente ale României prin Planul Național de Redresare și Reziliență și trebuie finalizată până în 31 august 2026. Potrivit proiectului a fost devansată data aplicării: decembrie 2026, nu 1 ianuarie 2027, așa cum era inițial.

Directorii ar putea fi încadrați pe grade diferite în funcție de numărul de elevi și angajați, prin ordin de ministru, se arată în articolul 1 din cadrul anexei 2 a Legii salarizării unitare, publicată azi, 17 iulie.

Ministerul Educației va stabili prin ordin gradul funcțiilor de conducere din învățământul preuniversitar, în funcție de:

•⁠ ⁠numărul de angajați;
•⁠ ⁠numărul de elevi;
•⁠ ⁠categoria unității.

Ordinul trebuie emis în 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii.


Art.1 – „Ministerul Educaţiei și Cercetării, cu consultarea instituţiilor, unităţilor de învăţământ şi a partenerilor sociali, va stabili gradul funcţiilor de conducere din învăţământul preuniversitar şi alte instituţii/unităţi din subordinea acestuia, prin ordin al ministrului, emis în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în funcţie de următoarele criterii: număr de personal, elevi şi categorii de unităţi”.

Foto: @ Boonstocker | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount. 

Citește:
Legea salarizării, în forma finală a Guvernului, publicată / Ce salarii prevede proiectul pentru angajații din școli

GRILE Coeficienții de salarizare pentru directorii de școli și inspectori cresc față de cei propuși inițial


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *