Dispută privind libera exprimare la Universitatea Cambridge. Universitarii acuză că s-ar putea confrunta „cu acuzații disciplinare și chiar concedieri pentru satirizarea unor idei”

1.954 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Universitatea din Cambridge se află în centrul unei dispute privind libera exprimare după ce mai mulți membri ai corpului didactic au refuzat să susțină un nou set de reguli care spun că universitatea poate lua măsuri disciplinare față de cei care nu sunt de acord cu credințele altora și fac glume pe tema asta, scrie the Telegraph.

Consiliul Universității a propus o serie de reguli care ar impune cadrelor universitare „respectarea identităților diverse”, dar criticii au susținut că propunerile sunt „autoritare”.

Profesorii universitari au spus că instituția de învățământ superior nu are „dreptul” de a cere respectarea tuturor credințelor, susținând că au „dreptul” de a satiriza.

Profesorii spun că formularea vagă a regulilor ar putea fi folosită pentru a le submina libertatea de exprimare în mediul universitar, în loc să o protejeze.

„Concluzia este că în viitor s-ar putea să ne confruntăm cu acuzații disciplinare și chiar concedieri pentru satirizarea unor idei și persoane cu care nu suntem de acord”, a declarat pentru The Telegraph un grup de universitari care se opun schimbărilor, Campaign for Cambridge Freedoms.

„Universitatea nu are dreptul să ne ceară să fim respectuoși față de toate convingerile și practicile, dimpotrivă, avem dreptul, în unele cazuri practic o datorie să le satirizăm”, au spus aceștia.

Consiliul Universității, prezidat de vicecancelarul Stephen Toope, este principalul organ executiv și de elaborare a politicilor instituției.

Practic, este responsabil pentru definirea misiunii universității și orice propunere de modificare a politicilor trebuie aprobată de Regent House, format din academicieni din Cambridge și personal administrativ superior.

Consiliul a prezentat modificările aduse politicii privind libera exprimare la începutul acestui an, în iunie.

Profesorii au solicitat votarea unor amendamente la aceste modificări, cum ar fi înlocuirea exprimării „să fii respectuos” cu „tolerează”.

„Nu poți disciplina oamenii în privința a ceea ce respectă sau nu, asta subminează libertatea de exprimare pe care o avem de secole”, atrage atenția profesorul Ross Anderson, expert în inginerie de securitate la Universitatea din Cambridge. El a spus că dacă regulile propuse de universitate vor fi adoptate, aceasta ar însemna că „departamentul de resurse umane poate interveni în disputele academice despre care nu înțelege nimic”.

„Problema cu impunerea respectului tuturor opiniilor și identităților este că termenul de respect este vag, subiectiv și restrictiv. Spre exemplu, David Hume a scris fără respect despre religia creștină. Sunt lipsit de respect față de opiniile sau identitatea creștină dacă îl predau pe Hume la cursuri? Cine poate decide?”, întreabă dr. Arif Ahmed, lector de filosofie la Universitatea din Cambridge.

Un alt amendament propus de profesori la noile reguli de liberă exprimare ar face mai greu pentru societățile universitare să interzică vorbitorii ale căror observații sunt considerate controversate.

Reprezentanții Universității Cambridge au declarat că sunt „pe deplin dedicați principiului și promovării libertății de exprimare” și că amendamentele propuse de profesori vor fi supuse votului.

© Photo London Uk – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Marxismul “cultural” (Scoala de la Frankfurt) a ajuns la Cambridge și acum își arată fața hidoasă. După ce a făcut prăpăd in Statele Unite, acum se revarsă și peste Europa. E pe drum și către România, nu mai are mult. Educati-va atent copiii și nepoții fiindca altfel se vor întoarce din Universități cu mintea bolnavă de comunism.

  2. Oamenii ăștia nu învață nimic din istorie! Niciodată reprimarea libertății de exprimare nu a dus la nimic bun! Dacă se întâmplă asta în universități, înseamnă că vin vremuri grele…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Camera Deputaților a votat proiectul de lege a învățământului preuniversitar cu 191 de voturi pentru / Printre modificări: Examen de admitere la liceu pentru 50% dintre locuri, exmatricularea elevilor, religia va fi disciplină opțională la BAC

Camera Deputaților a adoptat, astăzi, proiectul de lege a învățământului preuniversitar. S-au înregistrat voturi 191 „pentru” din 270, 68 „contra” și 11 abțineri. Cele mai importante modificări vizează introducerea examenului de…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a felicitat public echipa de robotică Autovortex care a participat, în Rusia, la un campionat regional. După ce organizatorii le-au spus să dea jos tricolorul de pe stand și robot, românii au pus pe acesta o căciulă rusească cu însemnele URSS

Echipa de robotică Autovortex, formată din șase elevi minori și o studentă, plus profesorul lor coordonator Ionuț Panea, asistent universitar la Academia de Studii Economice București, a fost felicitată de…
Vezi articolul

Lipsa de reacție a deputaților în privința prescrierii plagiatului în tezele de doctorat și în ceea ce privește mandatele rectorilor – criticată de Alianța organizațiilor studențești: “Inacceptabil și rușinos față de standardele” universitare

Deputații au manifestat o lipsă de reacție față de posibilitatea prescrierii plagiatului în tezele de doctorat, într-un termen de un an, lucru “inacceptabil și rușinos” și totodată “au oferit posibilitatea…
Vezi articolul