Doar 34 de elevi olimpici sportivi au fost premiați de stat, dintre cei care au obținut 174 de medalii la concursul internațional Gimnaziada 2025 / Președintele Federației Sportului Școlar și Universitar, Constantin Căliman: Putem premia doar elevii sportivi care au fost înscriși de Federație, conform legislației în vigoare / Nu există un articol care să interzică, dar există un context legislativ

29 de vizualizări
Constantin Căliman / Foto: captură Youtube.com/ BZI
Au fost premiați în țară doar 34 de elevi care au primit medalii la concursul sportiv școlar internațional Gimnaziada 2025, potrivit unui răspuns cerut de Edupedu.ro de la Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU). Restul dintre olimpicii sportivi performanți care au obținut pentru România în total 174 de medalii, nu au primit nimic pentru că ar fi fost înscriși de părinți la competiție. Premiile au fost între 1.500 și 6.000 de lei iar banii au fost virați direct în conturi vineri, 12 decembrie, potrivit FSSU. Președintele Federației Sportului Școlar și Universitar, Constantin Căliman, spune pentru Edupedu.ro că FSSU poate premia „doar elevii sportivi care au fost înscriși de Federație, conform legislației în vigoare:”. Întrebat care este articolul din lege, Căliman a spus că „nu există un articol care să interzică premierea elevilor care nu au fost înscriși de Federație, ci există un context legislativ „.
  • Edupedu.ro a cerut un punct de vedere de la direcția economică a Ministerului Educației prin care să precizeze exact care este legea și articolul din lege care nu permite ca acești elevi să fie premiați și cine a aprobat această decizie. Când vom primi răspunsul îl vom publica.

Doar 34 de elevi olimpici la concursul sportiv școlar internațional Gimnaziada 2025 au fost premiați în țară, de stat, prin Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU), potrivit unui răspuns al instituției. Statul a decis să premieze doar elevii care au fost înscriși de Federație, pe motiv că nu ar fi legal să îi plătească și pe cei care au participat și luat medalii la Gimnaziada, dar pentru care costurile de deplasare și participare au fost plătite de părinți.

Asta deși, cele 174 de medalii au fost câștigate de România cu ajutorul mai multor elevi, nu doar a celor 34 premiați. În total au participat peste 300 de elevi, dintre care pentru 106 Ministerul Educației a acoperit costurile. Nici ministerul, nici FSSU nu menționează public care a fost numărul elevilor înscriși de FSSU și care au luat medalii.

Întrebat de ce au fost premiați doar 34 de elevi adică doar cei care au fost înscriși prin FSSU și pentru care Ministerul Educației a plătit deplasarea, președintele FSSU, Constantin Căliman, a precizat că legea nu să plătească pentru elevi care nu au fost înscriși de Federație și că riscă verificări de la Curtea de Conturi.

„Am încercat împreună cu conducerea Ministerului să găsim o modalitate de a-i premia pe toți. În schimb, s-a adus în discuție un alt eveniment în care s-a vrut a fi premiați niște copii care au plecat la Olimpia Internațională de Chimie și din păcate nu s-a putut, pentru că nota de fundamentare nu a fost aprobată de cei de la Financiar. Din cauza asta, și noi nu putem spune decât că ne pare rău, putem premia și am premiat, conform legislației în vigoare, doar elevii sportivi care au fost înscriși de FSSU. Au fost vreo trei ședințe pe tema asta și s-au luat în calcul toate variantele.

Edupedu.ro: Nu permitea legea sau nu permite bugetul?

Constantin Căliman, președintele FSSU: Legislația nu-ți permite, pentru că, de exemplu, noi, chiar dacă am fi dat la toată lumea, e foarte simplu da, anul viitor, când vine Curtea de Conturi în control, verifică absolut toate actele și mecanismele astea sunt dependente unul de celălalt. Deci, oricărui ordonator de credite care încalcă legislația în vigoare i se impută sumele după aceea.

Întrebat care este exact legea și articolul care nu permit premierea de către FSSU a elevilor care nu au fost înscriși de FSSU, președintele Federației Constantin Căliman spune că nu există un articol care să interzică. Există un context legislativ format din Legea Finanțelor Publice coroborat cu HG 1447 și alte acte normative subsecvente.

Edupedu.ro: N-ați găsit nici împreună cu Ministerul nicio variantă legală prin care să fie premiați elevii care n-au fost înscriși de FSSU? 

Constantin Căliman, președintele FSSU: Exact. 

„Banii au fost virați direct în conturi, vineri”, (n. red 12 decembrie) mai spune președintele Federației, Constantin Căliman. Premiile sunt între 1.500 de lei și 6.000 de lei, potrivit răspunsului trimis de FSSU.

  • Locul I – 6.000 lei
  • Locul II – 4.500 de lei
  • Locul III – 3.750 de lei
  • Locul IV – 3.000 de lei
  • Locul V – 2.250 de lei
  • Locul VI – 1.500 de lei
Răspunsul integral al Federației Sportului Școlar și Universitar:

„Conform art. 25, alin (1) și alin (1¹)  din HG 1447/2007, cu modificările și completările ulterioare, ”Pentru performanţele deosebite obţinute în competiţii sportive, Agenţia Naţională pentru Sport, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Comitetul Naţional Paralimpic, federaţiile sportive naţionale, Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, ministerele şi alte instituţii centrale care au în subordine structuri sportive pot acorda sportivilor, în funcţie de valoarea performanţei, de importanţa şi amploarea competiţiei, de contribuţia personală şi în limita bugetului aprobat, premii/recompense în lei şi/sau în obiecte, până la valoarea sumelor prevăzute în tabelul următor:

Despre Gimnaziada 2025

Gimnaziada este o competiție sportivă internațională care se organizează anual pe categorii de vârstă: anul acesta au concurat elevii de 11-14 ani. Competiția se află pe lista celor recunoscute și finanțate de ministerul Educației. România a obținut cele mai multe medalii anul acesta dintre toate cele 54 de țări participante, 174 de medalii: 44 de medalii de aur, 54 de medalii de argint și 76 de medalii de bronz.

Delegația României a avut cu tot cu antrenori, 459 de reprezentanți (n. red cea mai numeroasă reprezentare).

Au participat copii între 11 și 14 ani la competiții individual și în echipă: tir cu arcul, atletism, badmington, basketball, volei, box, șah, dans sportiv, scrimă, judo, karate, orientare, tenis de masă, taekwondo, tenis, wresling.

Informații de context

Anul acesta Ministerul Educației a eliminat complet bursa de excelență I și II iar ministrul Daniel David spunea că: „Este o tristețe a mea că n-am reușit să protejez bursele de performanță dar că „premianții la olimpiade vor lua în continuare premii de la minister, elevii trebuie să știe că am reușit să protejez acest lucru„.

Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației a tăiat subit premiile olimpicilor sportivi cu peste 100 de medalii la Gimnaziada 2025 și i-a trimis pe părinții lor să întrebe de premii la Federația Sportului Școlar și Universitar.

F.S.S.U este o instituție care se află în subordinea ministerului Educației care „asigură cadrul necesar dezvoltării continue, organizării şi funcţionării performante a sportului şcolar şi universitar la nivelul tuturor elementelor sale de structură şi infrastructură. Elaborează şi susţine strategia organizării şi dezvoltării activităţii sportive şcolare şi universitare şi reprezintă interesele Ministerului Educației în raport cu federaţiile sportive naţionale, potrivit descrierii de pe site.

Inițial surse din cadrul Federației au spus pentru Edupedu.ro că nu pot premia niciun elev medaliat la Gimnaziada 2025.

„În anul 2025, FSSU nu are buget pentru a premia aceste rezultate, din păcate”, spun sursele Edupedu.ro. „Din păcate, anul acesta s-au întâmplat două lucruri din cauza cărora nu mai putem da premii acestor elevi: În primul rând a fost eliminată bursa de excelență olimpică pentru toți sportivii care obțineau rezultate, inclusiv cei de la Gimnaziadă și măsurile luate la nivel național pe fondul combaterii deficitului bugetar”, mai spuneau sursele noastre.

La scurt timp, pe 15 noiembrie, Ministerul Educației a anunțat că, prin FSSU, va premia elevii medaliați care au făcut parte din delegația înscrisă de FSSU la Gimnaziada U15elevi selectați de către federațiile sportive naționale din loturile naționale corespondente, conform protocoalelor de colaborare încheiate de FSSU cu federațiile în acest sens.

În răspunsul primit de la Ministerul Educației se preciza că premierea pentru Gimnaziada se face de FSSU în limita bugetului aprobat.

Pentru a putea participa la competiția internațională, toți elevii sunt înscriși prin Federația Sportivă Școlară Universitară (F.S.S.U), însă Ministerul Educației nu poate acoperi costurile de deplasare și participare pentru toți, ci doar pentru un număr limitat. Anul acesta au fost 106 locuri.

Dacă sunt mai mulți elevi decât numărul bugetat de locuri de la Minister, care vor să participe la Gimnaziada, aceștia o pot face dar costurile sunt suportate de părinți. Înscrierea se face însă tot prin F.S.S.U, cu diferența că părinții achită costurile.

Părintele a două fete gemene, eleve în clasa a IX-a, spune pentru Edupedu.ro că se află într-o situație inedită: ambele fetele au câștigat medalii de aur la competiția sportivă Gimnaziada 2025, la categoria pe echipe, însă doar una dintre ele va primi premiu de la Ministerul Educației. Asta pentru că Ministerul a plătit cheltuielile de participare doar pentru una dintre eleve, fiind alocate doar 4 locuri de la buget, prin Federația Sportului Scolar Universitar. „Sora ei avea medalii în palmares, nu la fel de multe, dar își dorea să participe și ea, așa că noi am suportat cheltuielile, 5.000 de lei. Nu ni s-a spus vreodată că doar cei patru bugetați vor lua burse și premii și ceilalți nu”, a spus părintele pentru Edupedu.ro.

Nu ni s-a spus vreodată că doar cei patru bugetați vor lua burse și premii și ceilalți nu. Au fost în aceeași echipă toți care câștigat medaliile de aur la echipe și am câștigat și individual medalia de argint”, spune părintele fetelor. [Citește aici detalii]

Un alt părinte a sesizat Avocatul Poporului reclamând faptul că premierea doar a 35 de elevi medaliați la Gimnaziada 2025, fără criterii clare și publice, echivalează cu o discriminare între copii aflați în situații similare. Toți au purtat echipamentul României și au reprezentat țara în mod oficial.

Citește și:
Ministerul Educației anunță că „onorează olimpicii internaționali”, după ce ministrul Daniel David spunea că aceștia „din premiul primit își permit să-și dea ei o bursă de merit în fiecare lună”, ca justificare pentru tăierea burselor de excelență / Recent, profesorii care îi pregătesc pe olimpici au aflat că primesc, în medie, 115 lei pe lună la Centrele de Excelență

Elevii medaliați la competiția internațională Gimnaziada 2025, care au fost susținuți de părinți, nu primesc premii în țară, ci doar cei înscriși de Minister, semnalează un părinte: Ambele fiice au luat medalii de aur, dar numai una va primi premiu, așa că am decis să împart premiul în două pentru că amândouă au muncit
Ministerul Educației a tăiat subit premiile olimpicilor sportivi cu peste 100 de medalii la Gimnaziada 2025 și i-a trimis pe părinții lor să întrebe de premii la Federația Sportului Școlar și Universitar / Surse: În anul 2025, FSSU nu are buget pentru a premia aceste rezultate
Un părinte sesizează Avocatul Poporului: Premierea doar a 35 de elevi medaliați la Gimnaziada 2025, fără criterii clare și publice, echivalează cu o discriminare între copii aflați în situații similare. Toți au purtat echipamentul României și au reprezentat țara în mod oficial


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: Limba latină poate fi propusă de școală pentru a fi aleasă de elevi, în proiectul planurilor-cadru pentru liceu. Asta ar trebui să se întâmple ca până acum, cel puțin la profilul umanist, iar dacă nu se va întâmpla ministerul ar trebui să decidă el acest lucru

Ministrul Educației intervine în dezbaterea pe noile planuri cadru pentru liceu pe care le-a lansat public și precizează că Limba latina „nu a fost niciodată în trunchiul comun, ci în…
Vezi articolul

DOCUMENT Consultarea pentru Strategia digitalizării educației din România, lansată de minister cu o lună înainte de alegerile în care ministrul candidează și la 8 luni de la declanșarea pandemiei

În pragul alegerilor parlamentare, Ministerul Educației a lansat procesul de consultare publică pentru elaborarea Strategiei privind Digitalizarea Educației din România 2021-2027. Potrivit calendarului, consultarea publică va avea loc în perioada…
Vezi articolul

Cele cinci mari universități din Consorțiul Universitaria protestează față de „legea abuzivă” referitoare la menținerea pensionarilor pe post până la 70 de ani, fără acordul angajatorului: Legiuitorul încalcă legea printr-o intervenție abuzivă

„Noi, cele cinci mari universități membre ale Consorțiului Universitaria, considerăm inacceptabil ca tocmai legiuitorul să încalce legea, prin intervenția sa abuzivă într-un domeniu care aparține exclusiv factorilor decizionali ai unei universități”,…
Vezi articolul

VIDEO Cum funcționează prima școală smart deschisă în mediul rural. Table interactive, manuale digitale și conturi de cloud pentru elevii din Ciugud – soluție pentru oprirea exodului către oraș

Prima școală ”smart” din mediul rural din România funcționează de la începutul acestui an școlar, la Ciugud (județul Alba). Inițial, administrația locală intenționa doar să renoveze clădirea, însă primarul Gheorghe…
Vezi articolul