Un ghid pentru părinți și profesori din toate școlile din județul Bistrița-Năsăud a fost realizat pentru a le răspunde elevilor la întrebările legate de incidentul petrecut luni la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare din Bistrița, unde un elev a rănit cu un cuțit o profesoară și un coleg. Documentul „Cum le vorbim copiilor”, le explică părinților cum să abordeze acest subiect împreună cu copiii lor indiferent de vârstă, chiar dacă sunt în clasele primare sau la gimnaziu și liceu. Ghidul este elaborat de Colegiul Psihologilor din România – Filiala Bistrița-Năsăud împreună cu CJRAE Bistrița-Năsăud și poate fi consultat și descărcat la finalul articolului.
După incidentul de la Școala Gimnazială „Ștefan Cel Mare” din Bistrița, părinții din toate școlile din județ au primit prin profesori, învățători și diriginți, ghidul „Cum le vorbim copiilor”.
Documentul realizat împreună cu specialiști psihologi de la CJRAE Bistrița-Năsăud și Colegiul Psihologilor din România explică pe scurt cum ar trebui părinții să le vorbească copiilor despre ce s-a întâmplat în școală și mai ales cum să le răspundă la întrebările care îi îngrijorează pe copii: „Se poate întâmpla și la școala mea?” ,„De ce a făcut asta?”,
„Pot să mă uit la filmare?” sau „Un coleg a zis că o să facă și el la fel.
Toate răspunsurile ghidate pentru părinți se regăsesc în ghid.
Indiferent de vârstă: fie că sunt copii de clase primare de 6-10 ani, fie că sunt de gimnaziu 11-14 ani, accentul este pus pe „Adevărul, spus simplu și calm, în doze mici”.
- Copilul are nevoie să afle adevărul de la dumneavoastră, spus simplu și calm, în doze mici. În majoritatea cazurilor, reacțiile emoționale se diminuează treptat, mai ales atunci când copiii beneficiază de sprijinul unor adulți disponibili să îi asculte, să le ofere siguranță și să mențină, pe cât posibil, rutina și activitățile lor obișnuite.
- Spuneți lucrurilor pe nume, fără detalii. Formulările vagi lasă loc imaginației și zvonurilor.
- Întrebați întâi ce știe. Apoi corectați ce e greșit și răspundeți doar la ce întreabă.
- Mai multe discuții scurte, nu una lungă. Copilul rupe o experiență grea în bucăți mici. Opriți-vă când vedeți că e copleșit sau când schimbă subiectul.
- Calmul dumneavoastră îl liniștește. Puteți spune că și dumneavoastră v-ați speriat, dar arătați-i că adulții fac față.
- Rutina și regulile rămân. Somnul, mesele, temele și limitele obișnuite îi dau sentimentul că lumea e din nou previzibilă. Ar fi tentant să renunțați la reguli „că a trecut prin destule”, dar structura îl ajută mai mult.
Ce reacții pot apărea în primele zile și săptămâni
Clasele pregătitoare – a IV-a:
- frica de a se despărți de părinte întrebări puse din nou și din nou greutăți la adormire coșmaruri.
- comportamente „de copil mai mic” (vrea să doarmă cu părinții, se „smiorcăie”)
- dureri de burtă sau de cap fără o cauză medicală
- joacă sau desene despre ce a auzit teama că se poate întâmpla și la școala lui
Clasele a V-a – a VIII-a
- iritabilitate
- izolare
- dificultăți de concentrare la lecții
- teama că se poate întâmpla și la școala lor
- teamă sau suspiciune față de anumiți colegi
- furie
- preocupare intensă pentru „cine e vinovat” și „ce pedeapsă primește”
- curiozitate intensă pentru filmări și detalii
- mult timp petrecut online
- dureri fără cauză medicală

Cum vorbim cu copiii în clasele primare, 6–10 ani
La această vârstă, copilul are nevoie să audă trei lucruri:
- ce s-a întâmplat, în două-trei propoziții
- că pericolul a fost oprit
- cine are grijă de el
Ce le puteți spune: „La o școală din Bistrița, un elev mai mare a rănit-o pe o doamnă profesoară și pe un băiat. Adulții de acolo l-au oprit repede, iar poliția și ambulanța au venit imediat. Doctorii îi îngrijesc pe cei răniți.
Astfel de lucruri se întâmplă foarte rar. Tu ești în siguranță, iar noi și doamna învățătoare avem grijă de tine. Dacă te gândești la asta sau te sperii, poți să-mi spui oricând.”

Copiii de 11–15 ani
La această vârstă, copilul are nevoie de:
1. informații corecte
2. un adult care îi ascultă părerea fără să-i țină predici
3. ceva concret pe care îl poate face
Ce înțelege și cum reacționează
- Înțelege aproape ca și adulții, dar află mai mult de pe telefon decât de la părinți; mulți au văzut deja înregistrările și postările care circulă online.
- Întreabă „de ce?” , „cine e de vină?” și „se poate întâmpla și la noi?”. Poate auzi „glume” sau amenințări despre atacuri; e important să știe că poate spune unui adult.
- Au emoții amestecate: frică, furie, rușine, chiar glume nepotrivite. Glumele sunt adesea un mod de a ține frica la distanță.
- Se pot retrage în cameră sau pe telefon și pot spune că „sunt bine” chiar când nu sunt.
- Pot prelua etichete și prejudecăți auzite online.
Ce le puteti spune:
„Știu că probabil ai aflat deja multe despre ce s-a întâmplat la o școală din Bistrița, poate și lucruri care nu sunt adevărate. Ce știm sigur e că un elev de clasa a VII-a a atacat cu un cuțit o profesoară și un elev de clasa a VI-a. Cei răniți sunt îngrijiți de medici, iar de elevul care a atacat se ocupă autoritățile. Nu știm încă de ce a făcut-o, dar nimic nu justifică rănirea cuiva. Astfel de atacuri sunt foarte rare. Pe mine m-a speriat. Tu ce ai auzit? Cum e pentru tine?”

Cum răspundem la întrebările lor
Răspundeți scurt și adevărat, apoi întrebați „Ce te face să te gândești la asta?” . „Nu știu încă” este un răspuns bun. Dacă nu știți ce să spuneți: „E o întrebare importantă. Mă gândesc și revin. ” – și chiar reveniți.
Ghidul explică și ce poate spune un părinte dacă un copil va preciza că „Un coleg a zis că o să facă și el la fel.”


