Un ghid de sprijin pentru studenți a fost lansat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării. Documentul include informații despre primii pași pe care trebuie să îi parcurgă tinerii după admitere, taxe de școlarizare și burse, evaluarea și promovarea cursurilor, organizațiile studențești sau persoanele la care pot apela atunci când întâmpină dificultăți.
- Amintim, UEFISCDI a realizat, în toamna anului trecut, patru ghiduri cu informații despre procesul de admitere la facultate, pentru elevi, părinți și consilieri școlari.
Ghidul conține reguli generale despre învățământul universitar și, implicit, despre activitatea universităților și a facultăților, stabilite de Ministerul Educației, ci nu regulile specifice ale fiecărei universități.
„Materialul oferă informații despre funcționarea sistemului de învățământ superior și a universităților, precum și despre principalele aspecte ale parcursului studențesc: de la admitere și organizarea studiilor, taxe, burse și alte forme de sprijin financiar, până la drepturile și obligațiile studenților, serviciile și facilitățile disponibile, oportunitățile de dezvoltare, formele de sprijin și incluziune, reprezentarea studențească, adaptarea la mediul universitar, reușita academică, sănătatea și starea de bine”, transmite Ministerul Educației și Cercetării.

Documentul își propune să răspundă la întrebările studenților și să îi ajute să se acomodeze în primele luni la facultate, însă poate fi utilizat ca reusursă și de profesorii din universități, consilieri sau membrii organizațiilor studențești, mai transmit reprezentanții instituției.
Ghidul a fost elaborat în cadrul proiectului „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, fiind finanțat din bani europeni, prin Fondul Social European+.