Ministerul Educației cere inspectoratelor școlare să transmită de pe o zi pe alta, adică până mâine, 12 noiembrie, date privind desființarea posturilor și sporurilor tăiate, într-o adresă a Ministerului consultată de Edupedu.ro. În plus, ministerul vrea propunerile de reorganizare pentru unitățile de educație extrașcolară pe anul viitor. Informațiile sunt cerute de minister pentru a putea fundamenta bugetul pe anul viitor, mai reiese din adresa nr. 47 / 11.11.2026.
- Ministrul Sorin Costreie a precizat recent că ar vrea să îndrepte unele măsuri din legea 141/ 2025 nu a spus care sunt acestea
- Amintim, Tribunalul Constanța a suspendat reducerea posturilor de la Palatul Copiilor pentru anul școlar 2026-2027, prin decizie executorie. Peste 1.100 de copii din județ ar fi rămas fără acces la o parte dintre cercurile și activitățile educative gratuite organizate de Palatul Copiilor în anul școlar 2026-2027, dacă s-ar fi aplicat reducerile de cheltuieli, spune instanța în motivarea deciziei
Inspectoratele școlare din țară trebuie să trimită până mâine 12 noiembrie, ora 15:00, date privind ce posturi s-au desființat în anul școlar actual, propuneri de reorganizare a unităților extrașcolare, cum ar fi Palatele Copiilor pentru anul în curs și pentru anul școlar următor.
Datele au fost cerute încă din 3 noiembrie 2026 de Ministerul de Finanțe, menționează adresa Ministerului Educației către inspectorate, care are date de 11 noiembrie. Ministerul cere raportarea de azi pe mâine la propriu, pentru a putea fundamenta bugetul pentru anul viitor.
În privința posturilor se cere „numărul de posturi aprobate și ocupate la 31.12.2025, la 01.07.2026 și la 31.10.2026, numărul de posturi desființate, cu evidențierea distinctă a posturilor ocupate și a celor vacante”.
Inspectoratele trebuie să menționeze în anexele trimise și economiile făcută la buget prin desființarea posturilor, iar la cheltuieli, „economia realizată efectiv la 31.10.2026 și economia estimată la 31.12.2026, precum și efectul anualizat al măsurilor pentru anul 2027 (economia pe 12 luni, în condițiile în care măsurile produc efecte doar în semestrul II 2026″)
Adresa face referire și la OUG nr 7 / 2026 prin care „se reduc cu 10% față de cheltuielile de personal efectuate în anul 2025 diminuate cu cheltuielile de personal aferente organizării alegerilor din anul 2025″.
Nu este prima oară când ministerul cere raportări de pe o zi pe alta. În primăvară Ministerul avea nevoie de aceeași raportare pe anul în curs.
Adresa transmisă inspectoratelor școlare:
„În contextul demarării de către Ministerul Finanțelor a lucrărilor pregătitoare elaborării Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2027-2029, a Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2027, a Legii bugetului de stat pentru anul 2027 și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2027, fundamentarea alocărilor pe anul 2027 se va baza pe datele actualizate ale fiecărui ordonator principal de credite în ceea ce privește rezultatul măsurilor aplicate potrivit art. XLIX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere atât solicitarea Ministerului Finanțelor nr. 508.911/03.11.2026 privind rezultatul măsurilor aplicate potrivit art. XLIX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026 și măsurile avute în vedere pentru anul 2027, cât și solicitarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice Administrației nr. 81892/MDLPA/14.04.2026; 2183/DGAP/14.04.2026 referitoare la sarcina de Guvern privind transmiterea datelor privind reducerea cheltuielilor de personal în anul 2026 și completarea matricei de monitorizare și evaluare, în temeiul art. XLIX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026, vă solicităm să transmiteți cu celeritate Anexele la prezenta adresă completate cu următoarele informații:
A. Măsurile aprobate atât pentru inspectoratul școlar, cât și pentru fiecare unitate de educație extrașcolară din județ/municipiul București, în ordine, privind:
- reorganizarea unor unități de educație extrașcolară începând cu anul
şcolar 2025-2026 sau începând cu anul 2026-2027; - propunerile de reorganizare începând cu anul școlar 2027-2028 pentru
unități de educație extrașcolară; - reducere/vacantare de posturi;
- reducere de cheltuieli de personal;
- reducere/eliminare sporuri și alte drepturi salariale.
B Posturi:
- numărul de posturi aprobate și ocupate la 31.12.2025, la 01.07.2026 și la 31.10.2026, numărul de posturi desființate, cu evidențierea distinctă a posturilor ocupate și a celor vacante. Notă: desființarea posturilor vacante nefinanțate nu generează economii efective.
C. Cheltuieli de personal: execuția cheltuielilor de personal pe anul 2025 (baza de calcul), sumele aferente tranșelor de hotărâri judecătorești excluse din bază, ținta de reducere rezultată (10%), economia realizată efectiv la 31.10.2026 și economia estimată la 31.12.2026, precum și efectul anualizat al măsurilor pentru anul 2027 (economia pe 12 luni, în condițiile în care măsurile produc efecte doar în semestrul II 2026), diferențe față de țintă: explicarea eventualelor diferențe între ținta de 10% și economia realizată, cauzele întârzierilor și măsurile corective avute în vedere, cu termene de realizare.
D. Alte elemente de cheltuială: sporurile, indemnizațiile și alte drepturi reduse
sau eliminate, cu impactul financiar al fiecărei măsuri.
Raportarea se realizează atât pentru inspectoratul școlar, cât și pentru fiecare
unitate de educație extrașcolară din județ/municipiul București.
Adresa Ministerului Educației și Cercetării


Iată ce prevede OUG nr. 7/2026:
Art. XLIX. — „(1) În anul 2026, cheltuielile de personal, care nu includ tranșele aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești definitive având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială scadente în acest an, din cadrul Guvernului, ministerelor, altor organe de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului și a ministerelor, instituțiilor aflate în subordinea, coordonarea, respectiv sub autoritatea ministerelor și a altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, din autoritățile administrative autonome, finanțate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția cheltuielilor de personal aferente unităților și instituțiilor din învățământul de stat, a cheltuielilor de personal aferente spitalelor publice, serviciilor publice de ambulanță și a centrelor medicale de diagnostic și tratament ambulatoriu, a cheltuielilor de personal aferente instituțiilor publice din domeniul culturii aflate în subordinea sau coordonarea autorităților administrației publice centrale, precum și a cheltuielilor de personal aferente instituțiilor publice din familia ocupațională „Apărare, ordine publică și securitate națională”, se reduc cu 10% față de cheltuielile de personal efectuate în anul 2025 diminuate cu cheltuielile de personal aferente organizării alegerilor din anul 2025. Reducerea calculată se împarte la 12 și se înmulțește cu numărul lunilor pentru care se implementează măsura.
(2) Reducerea de 10% prevăzută la alin. (1) se aplică centralizat asupra tuturor cheltuielilor de personal, respectiv cele înregistrate la nivelul ordonatorului principal de credite și a celor înregistrate la nivelul ordonatorilor secundari sau terțiari de credite, după caz, cu excepția celor finanțate din titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fondurile externe nerambursabile (FEN) post-aderare”. Ordonatorii principali de credite pot stabili procente mai mari sau mai mici de 10% pentru fiecare ordonator de credite din subordine, coordonare sau sub autoritatea acestora, însă reducerea cumulată a cheltuielilor de personal la nivelul ordonatorului principal de credite, în anul 2026, trebuie să fie de 10%, calculată potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (1).
(3) Pentru reducerea cheltuielilor de personal, ordonatorii de credite prevăzuți la alin. (1) pot aplica, în condițiile legii, fără a afecta salariul de bază, următoarele modalități:
a) reducerea numărului de posturi finanțate;
b) disponibilizarea de personal, în condițiile prevăzute la art. 518 și 519 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, la art. 58-80 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) reducerea nivelului unor sporuri;
d) alte modalități de reducere a cheltuielilor de personal.
(4) Modalitățile și procedura de reducere a cheltuielilor prevăzută la alin. (3) se realizează cu consultarea organizațiilor sindicale din instituții sau consultarea reprezentanților salariaților, după caz.
(5) Măsurile prevăzute la alin. (1)-(3) se aprobă și se aplică până la data de 1 iulie 2026, iar implementarea pentru atingerea obiectivelor privind reducerea cheltuielilor de personal se face în intervalul 1 iulie-31 decembrie 2026.
(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anul 2026, pentru ordonatorii principali de credite care în cursul anului 2025 au avut o conduită prudentă și care au redus cheltuielile de personal față de plățile efectuate în anul 2024, cheltuielile de personal se diminuează cu un procent care se calculează ca diferență dintre procentul de 10% și procentul de economii efectiv realizat în anul 2025, față de plățile de cheltuieli de personal efectuate în anul 2024.”




Foto: © Lightkeeper | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.