Mai multe inspectorate școlare au anunțat, la finalul lunii mai, redeschiderea perioadei de depunere a dosarelor pentru gradația de merit 2026, deși calendarul oficial prevedea că înscrierile se încheie în 28 mai. Decizia vine după o adresă transmisă de Ministerul Educației și Cercetării în 29 mai, prin care inspectoratele au fost informate că trebuie să recalculeze numărul de gradații care pot fi acordate în acest an, cu respectarea strictă a unui articol din metodologie.
Inspectoratul Școlar Județean Prahova a transmis unităților de învățământ preuniversitar de stat o informare prin care anunță că Ministerul Educației și Cercetării a solicitat „corectarea calculelor asupra numărului de gradații prin aplicarea strictă a prevederilor art. 2 alin. (2) din OMEC nr. 3919/2026”. În document se precizează că, pentru a nu afecta drepturile candidaților care ar putea fi prejudiciați de modificările ce urmează să fie făcute, dosarele de înscriere pentru gradația de merit pot fi depuse sau redepuse până miercuri, 3 iunie 2026, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Prahova, până la ora 16:00.

Un anunț similar a fost publicat și de Inspectoratul Școlar Județean Galați. Instituția invocă aceeași adresă a Ministerului Educației și Cercetării, cu numărul 27797 din 29 mai 2026, și precizează că, „pentru a nu afecta drepturile potențialilor candidați, lezați de modificările care au avut loc”, dosarele de înscriere pot fi depuse sau redepuse până miercuri, 3 iunie, ora 11:00, la sediul inspectoratului. Documentul stabilește și un program special pentru depunerea și redepunerea dosarelor: marți, 2 iunie, între orele 8:00 și 16:30, respectiv miercuri, 3 iunie, între orele 8:00 și 11:00. Evaluarea dosarelor urmează să înceapă în aceeași zi, de la ora 13:00.

Motivul este legat de modul de calcul al numărului maxim de gradații de merit. Potrivit ordinului de ministru care reglementează procedura pentru anul școlar 2026-2027, procentul de 16% prevăzut de lege trebuie aplicat separat fiecărei categorii de personal, lucru invocat în adresa MEC.
„Procentul de 16% se aplică, separat, fiecărei categorii de personal:
a) personal didactic de predare;
b) personal didactic de conducere, îndrumare și control;
c) personal didactic auxiliar”, prevede articolul 2 alineatul (2) din metodologie.
În adresa transmisă inspectoratelor, ministerul le solicită să respecte această prevedere la stabilirea numărului de gradații disponibile și să refacă, dacă este cazul, calculele privind locurile care pot fi acordate în fiecare categorie.
Conform metodologiei, numărul maxim de gradații se stabilește pornind de la 16% din totalul posturilor ocupate în luna februarie 2026, conform datelor din EduSal, din care se scad gradațiile deja aflate în plată la 1 septembrie 2026.
Gradația de merit reprezintă o majorare salarială de 25% din salariul de bază și se acordă prin concurs personalului didactic de predare, personalului didactic de conducere, îndrumare și control și personalului didactic auxiliar. Beneficiul se acordă pentru o perioadă de 5 ani, în limita a 16% din posturile existente la nivelul fiecărei categorii de personal.
Anunțurile apar după încheierea perioadei oficiale de depunere a dosarelor pentru gradația de merit 2026. Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, profesorii, directorii și personalul didactic auxiliar au putut depune dosarele la secretariatele școlilor în intervalul 12–28 mai.
5 comments
o //grila// care este o bataie de joc. primele 60 de puncte se dau…nu imi dau seama cum. Nu poti, ca profesor implicat, sa obtii acele 60p. Poti sa te incarci cu hartii, dar nu se mai face școala. Se face doar colectie de hartii. In acelasi tmp nu se acordă puncte pentru lucruriimportanet: – predarea la clase cu numerosi repetenti, cu numeroase cazuri de violenta, cu cazuri grave de violenta. Nu se acorda puncte pentru numărul de fise de instruentare a unor cazuri de violeat. ca diriginte pierzi saptamani pentru a completa un caz de violenat cap-coadă. Se pare că nu contează aceste ore scoase din programul de muncă pentru a rezolva situatii grave. Nu se acorda puncte pentru sedinte, pentru sesizarea unor probleme / deficiente ale sistemului. Stai, faci hârtii, te documentezi, sesizezi..se pae că degeaba. Nu se acordapuncte celor care fac șoala în școli cu dotare inferioară altor școli din aceeași comunitate. Nu se acordă puncte celor care fac naveta, dar nu se decontează naveta. Dar, se acorda puncte //la greu// celor care se apleaca asupra metodologiilor, programelor, planurilor de tot felul. Invatamantul românesc este unde este….dar acordam puncte //de merit// celor care semnează pe toate hartiile care marcheaza drumul învățământului. Chestia asta nu este //gradatie de merit//. Este un procent alocat unora care colecteaza hartii.
ooooo….cine TREBUIA să depună, nu a reușit și au mărit termenul?! nu suntem copii….
Buna ziua! Și cei care au depus deja dosarul, conform unei planificări postate de inspectorat, cum își mai pot completa/modifica opțiunea?
La Suceava au tăiat toate locurile la categoria conducere, îndrumare și control și au redistribuit la celelalte categorii dar nu s-a redus numărul total. Vineri la ora 14.30 au organizat o ședință online cu directorii care și-au depus dosare unde li s-a cerut să își ridice dosarele și să le refacă pe profesori, dacă mai doresc gradații, până marți! De parcă un dosar se face așa cat ai zice Dimian. Apoi au actualizat pe site-ul ISJ nr. de gradații sub formă de erată. Cat de legal este tot ceea ce s-a întâmplat cu siguranță o instanță va stabili. Acesta este modul de lucru la Educație, cu impostorul ministru.
N-a fost gata cu dosarul cine trebuir?