Profilul profesional al managerului școlar, a cărui consultare publică se încheie astăzi, 22 martie, fiind publicat de Ministerul Educației pe 11 martie, introduce pentru prima dată o cerință explicită privind competențele lingvistice ale directorilor. Aceștia trebuie să aibă abilități de comunicare profesională nu doar în limba română, ci și într-o limbă străină de circulație internațională, inclusiv pentru „reprezentare instituțională”.
Documentul prevede că directorul trebuie să dețină „competențe lingvistice și de comunicare profesională, în limba română și într-o limbă străină de circulație internațională, pentru redactare, argumentare și reprezentare instituțională” .
Este pentru prima dată când o astfel de cerință apare explicit într-un document oficial care definește profilul directorului de școală. În condițiile în care acest profil va sta la baza organizării viitoarelor concursuri pentru ocuparea funcțiilor de director, este foarte probabil ca aceste competențe să fie evaluate efectiv în procesul de selecție, dacă prevederea va rămâne în forma finală aprobată prin ordin de ministru.
Formularea sugerează că viitorii directori ar urma să fie capabili să comunice și să reprezinte școala în contexte internaționale sau în relația cu parteneri externi, în linie cu tendințele europene de internaționalizare a educației și de deschidere a școlilor către proiecte și colaborări internaționale.
Profilul profesional al managerului școlar este prevăzut de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și urmează să devină referențialul pe baza căruia vor fi organizate selecția, recrutarea, formarea și evaluarea directorilor de școli.
O analiză publicată de Edupedu asupra profilului, arată că documentul descrie un director „lider” la nivel declarativ, dar fără autonomie reală în practică. Analiza evidențiază că, deși profilul cere competențe complexe de leadership, decizie strategică și gestionare a schimbării, acesta nu include nicio referire explicită la capacitatea directorului de a lua decizii independente sau de a contrazice autoritățile. Menține astfel un model în care directorul rămâne, în esență, un executant al politicilor stabilite de minister și inspectorate.
Profilul profesional al managerului de școală, pus în consultare, poate fi descărcat și de aici:
Foto: ID 36068044 | With © Juan Moyano | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
2 comments
Directorii sunt profesori cu facultate. In facultate este si a fost obligatorie o limba straina. Deci nicio problema, toti au.
Sa vezi ce internationalizare vor face directorii scolilor care au closetul in fundul curtii!