E nevoie ca elevii din liceele fără promovați la Bacalaureat să aibă acces la ceea ce se predă în liceele care au demonstrat că pot avea rată de promovare de 100%, spune Sorin Cîmpeanu

4.499 de vizualizări
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
Elevii liceelor unde nu s-a înregistrat niciun candidat promovat la Bacalaureat trebuie să aibă acces la ceea ce se predă în liceele care au avut rată de promovare de 100%, a spus, vineri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în conferința în care a prezentar rezultatele finale la Bacalaureat 2022.

El a menționat această nevoie în contextul în care vorbea despre măsuri ce trebuie incluse în proiectele legislative viitoare, legate de România Educată, alături de concluziile programelor de pilotare la niveul unor instituții de învățământ.

Potrivit ministrului, “este vorba de facilitarea acestor legături, de crearea unui cadru legal prin care să existe, alături de mentorat, posibilitatea de implicare a celor buni, care au această disponibilitate, în sprijinul celor care au mare nevoie de ajutor.”

Declarații detaliate:

“Concluziile primei perioade de pilotare – și avem printre cele șase școli-pilot un liceu, Liceul Gheorghe Lazăr, va trebui să avem extins acest proces de pilotare, din perspectiva unei autonomii crescute a liceelor, în paralel cu asumarea unei responsabilități pe măsură – vor fi de asemenea preluate în finalizarea proiectelor legilor care implementează România Educată. Și, de asemenea, în procesul de consultare și de dezbatere pe care l-am anunțat deja, după ce vom fi reușit să punem în dezbatere acest draft, pe care Ministerul educației să poată să-l susțină. 

Un lucru este foarte clar: este nevoie ca elevii acestor licee în care nu am avut niciun candidat [promovat] să aibă acces, prin tehnologii digitale, spre exemplu, la ceea ce se predă în cele 74 de licee care au demonstrat că pot avea o rată de promovare de 100%. Este vorba de facilitarea acestor legături, de crearea unui cadru legal prin care să existe, alături de mentorat, posibilitatea de implicare a celor buni, care au această disponibilitate, în sprijinul celor care au mare nevoie de ajutor. Să nu ai niciun reușit la examenul de bacalaureat… e clar că ești într-o situație în care ai nevoie de ajutor.”

Foto: Highschool © Iakov Filimonov | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Gargară intelectualistă. În locurile fără rezultate nu lipsește “accesul la ce se predă altora” ci avem o sumbră realitate: nivelul extrem de scăzut al motivației pentru învățare, pentru școală al “actorilor”. Părinți, elevi și profesori dezinteresați, blazați – asta deja de multă vreme, este atmosfera în care cresc copiii acolo de câteva generații deja. Trebuie început cu alocarea bugetară corectă pentru educație, restul inițiativelor rămân fără impact altfel, simple exerciții și exemple locale care nu pot schimba semnificativ în acele medii atmosfera de desconsiderare a profesorilor și utilității / necesității învățării.

  2. De ce face ierarhii si comparatii?
    Chiar vrea sa strice totul?
    In lume un numar restrans de tineri urmeaza liceul, ceilalti fac scolii de meserii.
    Reale scoli de meserii.
    Cand un elev intra la liceu cu medii mai mici decat 5, inseamna ca el nu poate face operatii aritmetice simple, nu intelege un text simplu. Cum sa il inveti derivate, integrale, matrici…

  3. În zona mea natală sunt două licee, unul teoretic, altul tehnologic. Nu diferă dotările, nici calitatea profesorilor. Profesorii iau post unde găsesc, oricum abia se găsesc posturi, nu-și permit să facă mofturi. Ceea ce diferă este media cu care intră copiii la liceu. Evident, mai mică la tehnologic. Și nu au picat chiar toți bac-ul, au trecut 3. Dacă ar beneficia cei de la tehnologic de toate resursele umane și materiale din celălalt liceu, rezultatele ar fi aceleași. Pentru că nu resursele astea sunt problema, ci statutul lor economic, familia, aspirațiile lor. Până la urmă, asta este situația, nu toți pot/vor să ia diplomă de bacalaureat. Învățământul obligatoriu e de 10 clase, pentru mulți copii e prea mult și atât. Unii vor să facă ce fac și părinții lor, să muncească mai mult cu brațele și mai puțin cu mintea. Ce e rău în asta? Ne comportăm ca și cum copiii fără diplomă de bac și-ar fi ratat viața deja.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Judecătorul Cristi Danileț, despre grilele la BAC inspirate din examenele magistraților: Am distrus justiția cu întrebările grilă, iar acum la liceu? Ferească cerul!

Subiectele de examen tip grilă au “transformat candidații la INM în niște memoratori de manuale și legi și îmbulinatori de răspunsuri”. Avertismentul a fost lansat de judecătorul Cristi Danileț, după…
Vezi articolul

Calendarul simulărilor susținute de clasele a VIII-a și a XII-a a fost publicat în Monitorul Oficial: Simularea de Evaluare Națională și BAC 2020 începe în 23 martie

Simularea Evaluării Naționale “se organizează numai pentru elevii claselor a VIII-a”, iar la simularea probelor scrise de Bacalaureat “participă numai elevii claselor a XII-a și a XIII-a”, a decis Ministerul…
Vezi articolul