Elevii ar putea avea mai multe ore de sport la școală, începând de anul viitor, anunță ministrul Sportului

5.274 de vizualizări
Foto: © Matimix | Dreamstime.com
Elevii ar putea avea mai multe ore de sport din anul școlar 2022-2023, a spus ministrul Eduard Novak, la Europa FM. Creșterea numărului de ore din programă va fi prevăzută în stratagia națională pentru sport, care va fi gata în această primăvară, după un an și jumătate de la inițierea planului, a mai spus ministrul Sportului.

Potrivit acestuia, peste trei ani, elevii ar trebui să facă săptămânal cinci ore de sport la școală. De asemenea, diversitatea de sporturi care se vor putea face la școală va fi mai mare.

„Din 2023, după părerea mea, văd așa, să avem o creștere de la două ore la trei ore, din 2024 să avem iarăși un plus și tot așa. Trebuie să ne gândim și la construcția infrastructurii și ce sporturi vom face în școli”, a spus Novak.

Ministrul atrage atenția că românii sunt cei mai sedentari din Europa, „predispuși la obezitate, cei mai obezi, nu facem sport în școală și avem performanță din ce în ce mai puțină. La noi, în sportul în școală practicăm doar 3 sporturi: atletism, gimnastică și joc, iar în țările nordice sau în țările unde situația este puțin mai diferită, acolo se practică 6-8 sporturi.”

Foto: MatimixDreamstime.com / Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. La liceu doar 1 ora de educatie fizica si sport pe săptămâna …uitati va in programele scolare ale altor tari… 2 _ 3 ore de educatie fizica.. Noi avem religie la liceu, avem discipline de specialitate in liceele tehnologice… din 5_ 6 ore la aceste discipline, daca se fac 2_ 3 ore pe zi… Au practica comasata, dar stim cum se face si aceasta… Consider ca 2 ore de educatie fizica si sport sunt necesare pentru sanatate, pentru miscare, pentru a scoate elevii din mediul online …

  2. Când e vorba de introdus ore Votează imediat parlamentari care habarn nu au cum e sa stai pe la scoala de învața nici nu se pune problema .
    Sunt pentru sport,dar sa nu se mai depășească 6 ore de stat la scoala la gimnaziu și liceu , sa scoată din balastul inutil.
    Legea cu reducerea orelor așteaptă de doi ani și nici un ministru nu îndrăznește sa supere sindicatele .
    Când a fost vorba de reducerea numărului de elevi in clasa pentru pastrarea unor norme didactice , zice Campeanu ca nu putea amâna intrarea in vigoare , ce contează ca. școlile cu mulți elevii nu sunt spații și trebuie sa învețe in trei schimburi cu ire reduse la 40-45 minute .

  3. Și eu sunt părinte, dar la sport nu au de învățat, sau teme. Pleacă cu doza efectuată. Plus din alea 5 ore 2 pot fi la o echipă, sambata .

  4. Foarte bine, fi-mea, care e la liceu are 1 ora de sport pe saptamana si 7 de informatica, mai reduceti o ora de info si lasati 2 ore de sport… nu trebuie sa iasa doctor in informatica… ca pentru asta exista facultate…

  5. Sunteti nebuni! Elevii de la cls.preg-aIVa,au 20-22/ore pe saptamâna,cei de la cls.aVa-aVIIIa-30-35 ore pe saptamâna si in final cei de la cls.aIXa-aXIIa35-40 ore pe saptamănă,la care adăugați 2/3/5 ore teme si meditatii 2-4 ore ,elevii muncesc cat un adult.Ar trebui sa doarma cu capul pe masa pentru a avea profesorii si inspectorii norme.In schimb mirati va profesorii stau 16-18 ore la scoala si sarcini de serviciu acasa 0 ore Acum toti au sa nege ,dar la cat de slab pregatiti sunt elevii,argumentarea profesorilor este fake.Daca profesorul de ed.fizica si elevii stau pe telefon in timpul orelor,pot exista si 5 ore pe saptamana de ed fizica in orar,ca tot degeaba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Contractul de fuziune între Universitatea Politehnica din București și Universitatea din Pitești va fi semnat marți – UPB / Rectorul Mihnea Costoiu: Vom cere proiect de lege pentru înființarea noii universități, mai suntem în discuții și cu alte instituții

Universitatea Politehnica din București (UPB) și Universitatea din Pitești (UPIT) vor semna, marți, contractul de fuziune pregătit încă de anul trecut, prin care va lua ființă o nouă instituție de…
Vezi articolul

Ligia Deca, întrebată de ce Guvernul nu a făcut această ofertă sindicatelor din Educație din momentul în care au cerut-o, de acum două săptămâni: Nu a fost o tergiversare. Întotdeauna atunci când există un dialog sub presiune, capacitatea de a identifica resurse crește

Ministrul Educației susține că Guvernul nu a tergiversat acordarea unei oferte. Într-un interviu acordat jurnalistei Diana Dumitrașcu, de la TVR Info, oficialul a pus întârzierea guvernului de a acorda o…
Vezi articolul

Dispar 16.000 de posturi în Învățământ, dacă norma didactică se mărește cu 2 ore, semnalează liderul sindical Simion Hăncescu: Ar fi revoltător să apară șomajul în învățământ. O asemenea măsură ar fi dezastruoasă

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a explicat, pentru Edupedu.ro, ce ar însemna pentru profesori creșterea normei didactice cu două ore: „Dispar 16.000 de posturi. (…) Sunt…
Vezi articolul

Profesorii sunt obligați să participe cel puțin o dată la 2 ani la un program de formare continuă acreditat. Din anul școlar 2025-2026, comisia pentru formare şi dezvoltare în cariera didactică din fiecare școală monitorizează dacă profesorii respectă condiția de formare – procedură a Ministerului Educației

Profesorii sunt obligați să participe cel puțin o dată la 2 ani la cel puțin un program de formare continuă acreditat, conform unui plan stabilit la nivelul unității de învățământ.…
Vezi articolul