Elevii din sectorul 2 care practică sport vor primi vouchere în valoare de 250 pe lună pentru plata abonamentului, în limita locurilor disponibile, potrivit proiectului adoptat de Consiliul Local

5.022 de vizualizări
Foto: © Sports Images | Dreamstime.com
Elevii din sectorul 2 pot primi vouchere pentru sport de câte 250 de lei pe lună cu care pot plăti un abonament sportiv, după ce Consiliul Local a votat proiectul, scrie Agerpres. Voucherele vor fi acordate în ordinea depunerii cererilor de înscriere în proiect, în limita fondurilor ce pot fi alocate cu această destinaţie. Potrivit proiectului care a fost în dezbatere publică, primăria alocă 2 milioane pe lună, asta înseamnă că 8000 de elevi, lunar ar primi vouchere de câte 250 de lei pentru a practica sport.
  • Amintim, Guvernul a amânat până în 2024 legea prin care se acordau vouchere de 150 de lei pentru elevii înscriși la cluburi sportive din toată țara
  • În 2020, Guvernul propunerea vouchere de sport în valoare de 300 de lei, pentru elevii legitimați la un club sportiv

Proiectul privind acordarea voucherelor pentru sport elevilor pentru a practica o disciplină sportivă a fost aprobat de Consiliul Local al sectorului 2, miercuri, 22 februarie.

Nu se precizează de când vor fi acordate aceste vouchere.

Valoarea nominală a fiecărui voucher pentru sport este de 250 de lei/elev/lună, acesta putând fi utilizat numai pentru achitarea contravalorii abonamentului/cotizaţiei lunare/taxelor aferente necesare practicării unei discipline sportive.

Sunt prevăzuţi două milioane de lei pe lună pentru implementarea proiectului pe întreaga perioadă de derulare a acestuia, ceea ce înseamnă că vor fi 8000 de beneficiari lunar.

Potrivit regulamentului privind implementarea proiectului “Dăruim speranţă pentru performanţă , elevii vor beneficia de această iniţiativă în ordinea înregistrării solicitărilor şi în limita locurilor disponibile lunar, respectiv a bugetului alocat cu această destinaţie.

Părţile implicate în proiect sunt: Direcţia Generală de Administrare a Patrimoniului Imobiliar Sector 2, structuri sportive, operatorul economic emitent al voucherelor pentru sport, sub formă de tichete valorice, pe suport hârtie.

Unde pot fi folosite voucherele

Structurile sportive trebuie să facă dovada afilierii la Federaţia Sportivă Naţională pe ramură de sport, să asigure desfăşurarea activităţii sportive numai de către participanţi care deţin calificare. Activitatea sportivă trebuie să se deruleze în baze sportive proprii sau aflate în folosinţă situate în Sectorul 2.

Operatorul economic trebuie să facă dovada că deţine o reţea de structuri sportive eligibile.

Elevii majori sau părinţii/reprezentanţii legali ai celor minori care vor primi voucherele pentru sport se vor angaja în scris să folosească tichetele valorice primite numai în scopul pentru care au fost emise, în maxim 30 de zile de la primire, fără a le înstrăina către alţi beneficiari.

Accesul în structurile sportive se va face pe baza voucherului pentru sport, ce va fi predat în prima zi când se prezintă elevul. Înstrăinarea voucherului pentru sport către o altă persoană decât beneficiarul este interzisă. Voucherul pentru sport este valabil 30 de zile de la data la care a fost emis. 

Acte necesare pentru înscriere

Potrivit proiectului, înscrierea în vederea acordării voucherelor pentru sport se realizează de către părinţii/reprezentanţii legali ai beneficiarilor prin depunerea la unitatea de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, la care este inscris elevul, a următoarelor documente:

  1. cerere pentru acordarea voucherelor pentru sport;
  2. dovada că elevul s-a înscris/legitimat la una dintre structurile sportive eligibile;
  3. documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naştere al elevului, în cazul părinţilor naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, în cazul elevului adoptat;
  4. documente care să ateste calitatea de reprezentant legal, după caz.
  5. declaraţie pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, reprezentantul legal nu beneficiază de alte tichete valorice / sprijin financiar acordate de alte entități.
  6. alte documente solicitate de unitatea de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2, după caz, potrivit regulamentului intern.
  7. declaraţia pe proprie răspundere a părintelui sau reprezentantului legal al beneficiarului că se obligă să achite contravaloarea impozitului pe venit, aferent voucherelor pentru sport acordate. Completarea eronată, cu intenţie, a documentelor solicitate, de către părinţii/reprezentanţii legali ai beneficiarilor, duce la neacordarea voucherelor pentru sport.

Pentru acordarea voucherelor pentru sport, unităţile de învăţământ participante la proiect, în urma centralizării solicitărilor primite, vor întocmi o listă asumată de către conducerea acesteia, care va cuprinde următoarele informaţii:

  • nume unitate de învăţământ,
  • date de identificare beneficiar/ părinte / reprezentant legal (nume, prenume, domiciliu, C.I., CNP);
  • valoarea nominală a voucherului pentru sport exprimată în lei;
  • ramura de sport aleasă de fiecare beneficiar;
  • numele structurii sportive alese de fiecare beneficiar.

Aceasta listă va fi actualizată lunar de către fiecare unitate de învăţământ, în funcţie de prezența beneficiarilor.

Amintim, Guvernul a amânat pentru 2024 Legea nr. 322/2022 prin care se acordă tichete sportive pentru copiii legitimați la un club sportiv, în valoare de 150 de lei pe lună.

Legea, care urma să intre în vigoare din ianuarie 2023, abia fusese publicată în Monitorul Oficial, în data de 23 noiembrie 2022, cu 6 zile înainte ca Executivul să propună amânarea cu un an.

În 2020, valoarea voucherelor propuse de Guvern era dublă: 300 de lei, potrivit planului Guvernului de relansare economică.

Foto: © Sports Images | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Vouchere pentru sport de performanță de 250 de lei pe lună acordate elevilor din Sectorul 2 – proiect în dezbatere publică
UPDATE „Cadoul” Guvernului României pentru elevii sportivi legitimați la cluburi – blocarea voucherelor de 150 de lei pe lună pentru echipament și transport, abia aprobate printr-o lege în urmă cu două săptămâni. Prevederea apare într-un proiect de ordonanță de urgență

1 comment
  1. Buna ziua,

    Copilul a beneficiat anul trecut de aceste vouchere, dar acum este la liceu, iar acesta nu este pe raza sectorului 2. Copilul locuieste in sectorul 2 si sport face de asemenea in sectorul 2. Va rog sa-mi spuneti daca si cum pot obtine in continuare aceste vouchere?

    Multumesc anticipat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inspectoratele școlare vor fi obligate să le ceară primăriilor spații pentru elevi, acolo unde școlile nu au suficiente clase pentru a respecta normele de siguranță. Modificări la Definitivat 2021, pentru obținerea Gradelor I și II și la acreditarea școlilor – Proiect de OUG

Inspectoratele școlare vor fi obligate să le ceară primăriilor spații adecvate în care copiii să învețe în condițiile sanitare impuse de pandemie. Prevederea face parte din proiectul de Ordonanță de…
Vezi articolul

Elevul de la liceul sportiv din Constanța care n-a fost lăsat de șoferul unui microbuz să folosească abonamentul gratuit, pe motiv că nu ar fi venit de la școală, ci de la antrenament, anunță că va da în judecată Consiliul Județean și firma de transport

Elevul de la liceul cu program sportiv “Nicolae Rotaru” din Constanța anunță că dă în judecată Consiliul Județean (CJ) și firma de transport, după incidentul produs marți, caz semnalat de…
Vezi articolul

Actrița Goldie Hawn și Asociația pentru Valori în Educație oferă profesorilor români 10 burse la un curs de instruire pentru dezvoltarea socio-emoțională a elevilor. Goldie Hawn: „Mă bucur mult că putem împărtăși programul nostru cu profesorii și copiii din România, pentru rezultate mai bune la școală și un parcurs bun în viață”

Profesorii care vor să învețe cum să-și susțină elevii în dezvoltarea socio-emoțională vor putea accesa 10 burse puse la dispoziție pentru școlile publice din România de Asociaţia pentru Valori în…
Vezi articolul