Elevii de la liceele vocaționale vor studia în clasa a XII-a disciplina Procesarea muzicii pe calculator, din anul școlar 2029-2030 / Ei vor învăța cum să utilizeze un Digital Audio Workstation și vor putea crea melodii scurte folosind sunete acustice și sintetizate

126 de vizualizări
Foto: © Marsia16 | Dreamstime.com
Elevii de clasa a XII-a de la liceele vocaționale, specializarea muzică vor studia disciplina „Procesarea muzicii pe calculator”, potrivit noilor planuri-cadru, care intră în vigoare începând din anul școlar 2026-2027. Copiii vor învăța cum să utilizeze un Digital Audio Workstation și controllere tip MIDI și vor crea piese scurte folosind sunete acustice și sintetizate, potrivit programei școlare puse în dezbatere de Ministerul Educației și Cercetării.
  • Această disciplină este prevăzută în planul-cadru pentru filiera vocațională, profilul artistic, specializarea muzică, toate secțiile și subsecțiile, aprobat și publicat în Monitorul Oficial la sfârșitul lunii iunie 2025. Disciplina face parte din curriculumul de specialitate (CS) și îi va fi alocată o oră pe săptămână. Amintim, primii elevi care vor studia această disciplină sunt cei care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027. Ei vor ajunge în clasa a XII-a în anul 2029-2030. Elevii care sunt deja în clasele a X-a, a XI-a și a XII-a urmează în continuare programele actuale, vechi de 20 de ani, cu care au început liceul.
  • Încă 330 de programe școlare pentru liceu, care acoperă 60 de discipline și sute de specializări, pentru filierele teologică, vocațional-artistică, tehnologică și clasele cu predare în limbile materne au fost puse în consultare de Ministerul Educației până pe 9 martie.

La această oră de curs, elevii vor continua studiul unor elemente pe care le studiază în clasa a XI-a, la disciplina „Tehnoredactare muzicală”.

„Prin conținuturile sale, disciplina facilitează înțelegerea proceselor de captare, prelucrare și redare a sunetului, precum și familiarizarea cu mediile software dedicate producției muzicale (Digital Audio Workstations – DAW). Elevii vor dobândi competențe care le vor permite să își valorifice ideile muzicale prin mijloace digitale, să utilizeze limbajul tehnologic specific și să adopte o perspectivă modernă asupra fenomenului sonor”, se arată în document.

Activitățile la care elevii vor participa sunt preponderent practice, motiv pentru care elevii vor învăța în săli dotate cu stații individuale de lucru, mai este precizat în nota de prezentare a programei.

Competențele generale pe care elevii ar trebui să le deprindă prin studierea acestei discipline sunt:

  • Identificarea elementelor fundamentale ale procesării muzicii cu ajutorul computerului;
  • Operarea echipamentelor și software-ului dedicate producției muzicale;
  • Valorificarea creativă a tehnologiilor digitale în realizarea de produse muzicale.
Conținuturi ale învățării

Elevii vor porni de la însușirea noțiunilor introductive de tehnologie muzicală. Printre acestea se numără componentele și modul de funcționare al lanțului electroacustic, formate de fișiere audio și informații despre protocolul MIDI.

În continuare, elevii vor învăța să utilizeze software-ul Digital Audio Workstation (DAW). Ei vor afla care sunt funcțiile de bază ale unui DAW, care sunt setările și nivelele de înregistrare și cum funcționează efectele audio de bază – egalizare, compresie, reverberație și delay.

Profesorii le vor preda copiilor principiile de bază ale sintezei sonore, procesele de prelucrare a sunetului sampling și resampling, dar și cum să utilizeze samplerele și sintetizatoarele virtuale.

În plus, liceeni vor afla care sunt etapele realizări unui proiect muzical digital, de la concept până la post-producție. Aceștia vor învăța care sunt criteriile în funcție de care o creație muzicală este apreciată estetic și funcțional.

Activități de învățare

Programa le propune profesorilor să îi învețe pe elevi să folosească Digital Audio Workstation (DAW). O activitate practică constă în utilizarea unui astfel de software pentru a înregistra, edita și mixa materiale sonore.

O altă posibilă activitate constă în utilizarea unui controler MIDI. Dispozitivul poate fi folosit de elevi pentru a înregistra notele în DAW.

În plus, aceștia pot crea un sunet echilibrat prin testarea efectelor de bază – egalizare, compresie, reverberație, delay – asupra unui fragment sonor.

Elevii pot crea piese scurte, de cel mult un minut, combinând sunete acustice și sintetizate sau pot crea colaje sonore tematice folosindu-se de limbării de sample-uri. Creațiile elevilor pot fi incluse într-un portofoliu digital sau chiar prezentate în cadrul unei audiții sau proiect interdisciplinar.

FOTO Competențe specifice și exemple de activități de învățare pentru Disciplina Procesarea Muzicii pe calculator, clasa a XII-a
FOTO Conținuturi ale disciplinei Procesarea Muzicii pe Calculator, clasa a XII-a
DESCARCĂ Programa școlară pentru disciplina Procesarea Muzicii pe Calculator, clasa a XII-a

Foto: © Marsia16 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din București vor fi consultați cu privire la noile planuri-cadru, anunță un reprezentant al Consiliului Elevilor din Capitală într-una din primele intervenții ale organizației elevilor pe această temă, la 11 zile de la punerea proiectului în consultare publică / Nedelcu: „O schimbare mai drastică ar trebui făcută în privința limbii străine”

Prim vice-președinte Consiliului Municipal al Elevilor București, Theodor Nedelcu spune că elevii din București urmează să fie consultați cu privire la planurile cadru pentru liceu printr-un formular, dar și elevi…
Vezi articolul

Se modifică schimbarea. Ministrul Ligia Deca susține că elevii de clasa a IX-a vor avea bursele de merit calculate pe baza mediei de admitere, nu a celei generale din clasa a VIII-a, cum scria în draftul ordinului de ministru

O schimbare în draftul ordinului de ministru privind metodologia de acordare a burselor școlare a fost anunțată pe Facebook, de ministrul Ligia Deca, printr-un comentariu, fără explicații. Ea susține doar…
Vezi articolul

Universitatea Harvard acționează în instanță administrația Trump, pentru a bloca decizia prin care nu mai are dreptul de a înscrie studenți străini: Vom face tot ce ne stă în putere pentru a ne sprijini studenții și cercetătorii care au venit în America pentru a-și continua studiile și a-și îndeplini visurile

Universitatea Harvard a început demersurile pentru a intenta un nou proces administrației Trump, după ce aceasta a retras joi dreptul Universității Harvard de a mai înscrie studenți internaționali, într-o escaladare…
Vezi articolul

MODEL DE CERERE Cei 15.000 de lei decontați de stat pentru cel mult 3 proceduri de fertilizare in vitro se acordă sub forma a două vouchere: unul electronic – card și unul pe suport hârtie / Condițiile în care se acordă banii și actele necesare pentru dosar

A fost pusă în dezbatere publică metodologia programului prin care sunt decontate până la 3 proceduri de fertilizare in vitro pe an, program aprobat deja de Guvern. Dosarele se pot…
Vezi articolul

Rezultatele PISA 2022 vor fi publicate marți, pe 5 decembrie. Accentul este pus anul acesta pe Matematică, după ce la PISA 2018 România a fost ultima în Uniunea Europeană la acest domeniu

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) va publica marți, 5 decembrie, rezultatele PISA 2022, cel mai recent val al evaluărilor internaționale standardizate ale competențelor de bază acumulate de elevi,…
Vezi articolul